Anticomunismul ca butaforie

Un observator străin ar fi cu siguranţă uimit să vadă cum unul dintre candidaţi, fost ambasador la Washington şi care a contribuit ulterior la alianţa dintre România şi SUA privitoare la războiul împotriva Irakului, este acuzat de comunism şi de secrete intenţii restauraţioniste.

Este adevărat că nu direct, ci prin intermediul liderilor din umbră, ca fostul preşedinte Ion Iliescu. Ion Iliescu este cu adevărat un fost comunist, atîta doar că el a încetat să mai exercite o influenţă ideologică reală asupra politicilor guvernamentale. În timpul ultimului său mandat, Guvernul a făcut, de altfel, cele mai multe privatizări cu capital străin din ultimii 20 de ani şi a încurajat pentru prima dată investiţiile străine directe.

Prin urmare, indiferent de convingerile ideologice pe care le-ar mai nutri în intimitatea sa acest fost activist al PCR, pericolul naţionalizărilor sau al restrîngerii libertăţilor civile este foarte îndepărtat.

Joc electoral cu complicităţi multiple

Subiectul ameninţării comuniste pare, de aceea, în ciuda dramatismului afişat, un joc la care participă cu fervoare complice ambele tabere. Traian Băsescu a lansat subiectul şi i-a dat amploare, deoarece el a mizat mult pe capitalul moral dobîndit atunci cînd a condamnat comunismul în Parlament, iar Mircea Geoană şi asociaţii săi au răspuns cu aceeaşi monedă.

Ţărănistul Gheorghe Ciuhandu, de exemplu, a spus cu ocazia semnării pactului electoral în favoarea lui Mircea Geoană că a vota cu Traian Băsescu, înseamnă a vota comunismul. Iar Crin Antonescu a sugerat că dintre toţi politicienii activi unul singur ar putea intra sub incidenţa unei legi a lustraţiei şi acesta este actualul pereşedinte.

Crin Antonescu nu spus acest lucru explicit, dar a făcut o transparentă aluzie la perioada în care Traian Băsescu lucra ca reprezentant al statului comunist la Anvers. Or, lumea s-a întrebat mereu cum a fost cu putinţă ca cineva să lucreze într-o poziţie atît de sensibilă fără să fi avut legături cu Securitatea.

Iată aşadar că, din punctul de vedere al lui Traian Băsescu, Mircea Geoană nu este decît un pseudonim al lui Ion Iliescu, un comunist care, profitînd de inocenţa publică, ar intenţiona să revină la putere cu toate năravurile fostului regim. În timp ce pentru adversarii lui Traian Băsescu, actualul preşedinte nu este decît un fost coloaborator al Securităţii, camuflat în politician anticomunist.

Manifestaţii pregătite din timp

O formă acută a acestei înfruntări pe tema comunismului o reprezintă manifestaţiile declansaşte marţi la Timişoara şi reluate în mai multe oraşe din ţară. La Timişoara, Mircea Geoană a semnat un pact cu cîştiva reprezentanţi de marcă ai PNŢCD, încercînd să-şi cîştige o legitimitate anticomunistă, una care să-i îngăduie să înfrunte mai uşor acuzaţiile venite din partea lui Traian Băsescu.

Partizanii preşedintelui nu i-au iertat însă îndrăzneala. E greu de spus dacă manifestaţiile care au urmat sînt „spontane“ sau „organizate“. În realitate, toate manifestaţiile au avut mereu o parte spontană şi una organizată, iar în condiţiile comunicaţiilor moderne aceste părţi sînt aproape imposibil de disociat.

Este cert în orice caz că manifestanţii din Piaţa Universităţii din Bucureşti sînt cel puţin simpatizanţi ai lui Traian Băsescu. Nucleul manifestaţiei îl constituie membrii Asociaţiei victimelor mineriadelor, care l-au susţinut şi pe Vasile Blaga în campania pentru primăria Capitalei, iar cît îi priveşte pe ceilalţi este posibil să existe o formă mai elaborată de organizare.

De exemplu, la cortul de campanie al lui Traian Băsescu din Piaţa Universităţii a continuat să funcţioneze, şi după înscrierea candidaturii la tribunal, un registru de semnături în care au fost notaţi aceia care urmau „să fie mobilizaţi în caz de nevoie“. Dezvăluirea a făcut-o, după multe insistenţe, un voluntar din echipa preşedintelui.

În Piaţa Universităţii au mai fost instalate totodată banere anticomuniste şi o staţie de amplificare care difuzează non-stop cîntecele clasice ale anului 1990. Cel puţin în această privinţă, premeditarea teatrală este evidentă.

Iar după ce emoţia şi alegerile vor trece toată lumea va putea să constate că anticomunismul acesta tardiv nu a fost decît o simplă butaforie.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu