1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Anticipări pentru 2008

Horaţiu Pepine3 ianuarie 2008

În anul 2008 se vor desfăşua două rînduri de alegeri de la care se aşeaptă o transformare majorăa scenei politice.

https://p.dw.com/p/Cjsu
Imagine: AP

Un sondaj de opinie recent arăta că una din dorinţele cetăţenilor din România pentru 2008 este de a obţine mai mult calm şi seninătate în viaţa publică. Putem anticipa că dorinţa aceasta nu se va împlini pe de-a-ntregul. Chiar daca anul 2008 nu va mai fi la fel de tumultuos ca anul trecut, totuşi vor fi două rînduri de aleegri, cele locale şi cele parlamentare.

Alegerile locale ar putea avea în acest an un rol mai politic mai important decît de obicei, întrucît ele vor arăta societăţii ce se va întîmpla dacă se va adopta reforma electorală propusă de preşedintele Traian Băsescu. Rezultatele alegrilor pentru primari vor fi un indicator pentru rezultatul alegerilor legislative după modelul majoritar în două tururi de scrutin.

Situaţia reformei este deocamdată nehotărîtă şi depinde foarte mult de PSD. Acest partid din opoziţie a reuşit să impună un Buget pe placul său şi va avea de asemenea un cuvînt greu în privinţa reformei electorale. Simplu spus, dacă PSD va fi de acord cu votul uninominal în două tururi de scrutin, atunci el va putea fi adoptat încă de anul acesta cu sprijinul garantat al PLD, iar dacă social-democraţii nu vor fi de acord şi vor susţine formula PNL, reforma se va amîna sine die.

Alegerile locale ar putea fi însă un moment de răscruce. Dacă PSD va obţine un număr mare de primari la municipale, atunci se va simţi îndemnat să adere la propunerea Preşedintelui.

În sfîrşit, alegerile generale fie că se vor desfăşura după legea veche, fie după o lege nouă, vor avea o caracteristică foarte importantă: vor fi separate de alegerile prezidenţiale. Ideea aceasta a decalării alegerilor, adoptată în 2003 în Constituţia revizuită, a funcţionat şi a produs deja efecte remarcabile. A fost evident că Preşedintele a încetat să mai fie clientul unui partid sau al unei coaliţii, a încetat altfel spus să-şi negocieze programul politic, reuşind să fie mai apropiat de aspiraţiile cetăţenilor. După alegeri vom putea constata şi efectele asupra partidelor.