1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Anti-occidentalisme sau cu ce se mănâncă statul de drept

Moda atacurilor anti-occidentale n-a trecut. Partidul-stat şi oştirea aplaudacilor crescuţi la şcoala lui Ion Iliescu şi ajunşi la cea fondată mai nou de cuplul Ponta-Antonescu, au făcut mereu uz de asemenea atacuri.

Nu de alta, dar populismul anti-occidental, oricât de ieftin, dă bine ori de câte ori trebuie mascat protocomunismul acelora care, ca Putin, Lukaşenko şi Ianucovici subminează democraţia şi statul de drept, demolându-le instituţiile ori erodându-le substanţa, spre a-şi absolutiza puterea. Ultranaţionalismul e bon-marche, prezintă avantaje indubitabile când trebuie aburit poporul, ca să i se poată explica de ce tot răul nu vine de la Moscova sau Peking şi cu atât mai puţin din propria ogradă, la ordinul reţelei securisto-mafiote, ci de la vest.

Premierul plagiator, apoi fostul preşedinte interimar PNL-ist, care, potrivit lui Andrei Pleşu, iubeşte atât de mult engleza încât o foloseşte chiar fără s-o ştie, precum şi „antenele” lui Voiculescu izbesc de multă vreme, cu sete, în Germania, în Europa, în Comisia Europeană şi în Washington. De lovit se loveşte cu drag şi în ceea ce aparatul propagandistic anti-băsescian prezintă drept „dezinformatul” occident. Acesta ori e, pasămite, înregimentat de partea preşedintelui ales, ori, incompetent cum e, habar n-ar avea de realităţile româneşti.

Germania şi UE ar ignora chipurile "cu dispreţ şi aroganţă aceste realităţi româneşti", a susţinut mai nou şi Emil Constantinescu. Dar nu la Antenele la care ex-preşedintele obişnuieşte să apară, ci într-un interviu apărut miercuri în ediţia online a ziarului berlinez "taz". Ca şi cum Germania şi UE n-ar avea ambasadori, consuli, experţi, trimişi, diplomaţi, specialişti care au stat de vorbă cu liderii ţării, cu opoziţia, care citesc presa română, Constantinescu vede enorm şi simte monstruos când e vorba de Berlin, Bruxelles şi presa apuseană.

Interviul său, înregistrat de eminentul jurnalist WilliamTotok, un ziarist româno-german care, ca tânăr literat bănăţean a suferit din greu de pe urma Securităţii ceauşiste, e, din mai multe puncte de vedere, foarte straniu.

Îi lipsesc, în bună parte, informaţiile de fundal suficiente care să clarifice şi să explice motivul îngrijorărilor interne şi externe iscate, între altele, de atacurile în trombă lansate împotriva justiţiei româneşti şi a altor instituţii importante de guvernul de la Bucureşti şi de majoritatea parlamentară.

Discuţia cu Emil Constantinescu e foarte bizară şi din alte motive. Nu pentru că din conţinutul ei se degajă păreri singulare în peisajul mediatic german şi occidental. La urma urmei, opiniile diverse şi contrare sunt marca democraţiei. De ele depinde vitalitatea oricărui sistem liberal, oricărei societăţi deschise şi oricărui stat de drept.

E, totuşi, ciudată, pentru că Totok, un spirit altminteri foarte critic, nu în ultimul rând în privinţa prestaţiei actualului preşedinte al României, printre adversarii căreia se numără de ani mulţi, pare satisfăcut cu rolul omului care-l crede pe cuvânt pe fostul şef al statului român.

Altfel nu se poate explica de ce ziaristul berlinez, un cunoscător al scenei româneşti, se mulţumeşte să ridice mingea la fileu interlocutorului său, omiţând să-l contrazică ori să-i pună orice fel de întrebări cât de cât incomode legate de controversatele sale păreri.

Situaţie de care, ca şi în faţa propagandiştilor lui Felix şi a altora, ex-preşedintele n-a ezitat de altfel să profite, vituperând din plin, cu energie maximă, împotriva lui Băsescu, a "fanaticilor agitatori din rândul unor intelectuali respectaţi" recrutaţi de el "în camarila sa", a Germaniei, a UE şi a frivolei prese occidentale. Ultima i-ar fi desfiinţat "cu incredibilă iresponsabilitate" pe adversarii lui Băsescu.

Emil Constantinescu

Emil Constantinescu

Şi sentinţa de invalidare a referendumului pronunţat de majoritatea netă, de 6 din 9 judecători ai Curţii Supreme, precum şi persoana preşedintelui CCR, "un simplu avocat de la o firmă obscură" i-au provocat ţâfna ex-şefului de stat. Fiindcă sentinţa Curţii ar fi "un abuz". Ba chiar unul care ar fi creat "premisele unui precedent periculos pentru viitorul statului de drept şi al democraţiei în România şi în UE".

Constantinescu spune toate acestea, textual, în numele "solidarităţii cu 7,5 milioane de români” şi a speranţei că "vocea lui va fi auzită în Germania şi la Bruxelles". Care nu s-ar fi informat decât la "camarila prezidenţială" uitând să-i întrebe care-i treaba pe adversarii lui Băsescu. Si dă-i si luptă…

Reiese, evident, din unghiul meu, că restul cetăţenilor, alcătuind vreo 54 la sută din naţiune, care a preferat să nu voteze, să voteze contra demiterii ori să boicoteze încercarea de legitimare, prin referendum, a puciului dat la Bucureşti ar fi, pentru Emil Constantinescu, o cantitate neglijabilă.

Mai reiese, că, tot pentru el, această parte majoritară a naţiunii române poate fi lesne ignorată cu aroganţă şi dispreţ. Şi că din punctul de vedere al ex-preşedintelui auto-declarat cândva „învins de servicii”, votul unei părţi de mai puţin de 50 la sută din poporul român, care l-a ales cândva, cu o majoritate de sufragii, în funcţia supremă, ar autoriza desconsiderarea instituţiilor statului de drept. Instituţii, din care Curtea Constituţională este totuşi una cheie.

Când, la finele mandatului său, Emil Constantinescu se declara înfrânt de securişti, l-am plâns. Mi s-a părut mai degrabă vrednic de milă decât de ironii, deşi, ca om politic, se dovedise deosebit de jalnic, prestaţia sa lamentabilă contribuind în mare măsură la dezmembrarea PNŢCD şi la necesitatea reinventării, de la zero, a unui pol de centru-dreapta care să reziste în faţa partidului stat.

Apoi e dreptul lui Ion Iliescu să nu creadă că în România a avut loc o lovitură de stat parlamentară. Iliescu s-a exprimat clar în acest sens, acum câteva săptămâni. Emil Constantinescu, în mod remarcabil, împărtăşeşte şi în această privinţă, în interviul citat, convingerile fostului său rival neocomunist, omul care le-a mulţumit minerilor invadatori după barbariile prin care au însângerat Bucureşiul. Dar dispreţul afişat în interviul acordat ziarului taz faţă de milioane de alegători români, faţă de justiţie şi instituţiile statului de drept, stat care, până acum, a scăpat ca prin urechile acului din tentativa demolării sale complete, precum şi agresivele critici la adresa CCR şi a UE îl descalifică total pe fostul preşedinte CDR-ist.

Nu e clar ce-l animă pe Constantinescu. Şi mai puţin mă simt însă în stare să înţeleg năucitoarea lipsă de atitudine critică a ziaristului berlinez. Care am convingerea că ştie net mai bine decât alţii ce e un stat de drept şi cu ce se mănâncă el.