Ankara merita o sansa
19 februarie 2004Publicitate
Comentariu semnat de Rainer Sollich, adaptat de Valeriu Lazar.
Dupa vizita întreprinsa la Ankara de Angela Merkel, presedinta Uniunii Crestin-Democrate Germane, din opozitie, duminica este asteptat în Turcia cancelarul federal Gerhard Schroeder - într-o vizita de doua zile. Spre deosebire de Angela Merkel, seful guvernului german se va pronunta probabil în favoarea optiunii unei aderari ulterioare a Turciei la Uniunea Europeana.
Altfel decât Angela Merkel, Gerhard Schroeder desigur ca nu va promova ideia unui "parteneriat privilegiat".
Din fericire, cancelarul federal insista asupra cuvântului dat, anume ca Turcia trebuie sa aiba o sansa reala de aderare la Uniunea Europeana. O sansa care, în ultimii 40 de ani, li s-a promis turcilor - solemn si în repetate rânduri. În plus - alt aspect ce n-ar trebui ignorat în dezbaterile curente privind Turcia - Comisia UE de la Bruxelles a desemnat de mult tara, chiar oficial, drept candidat la aderare.
Angela Merkel are desigur dreptate: aderarea celor 70 de milioane de turci - mai ales în clipa de fata - ar depasi evident capacitatea UE. Numai ca de aderarea în clipa de fata n-a fost vorba niciodata. Natural ca înainte de orice altceva, Uniunea Europeana trebuie sa digere extinderea spre rasarit, scadenta în mai. Si e adevarat ca va fi suficient de dificil.
Dar extinderea spre rasarit nu va fi doar dificila ci va schimba deasemeni caracterul UE. Pe parcursul întregirii ei, Europa va deveni mai mare, mai greu de cuprins cu privirea. În plus va avea frontiere comune cu tari precum Belarus si Ucraina. Dece oare - dupa o eventuala aderare a Turciei - nu si cu Irakul, Iranul si Siria? Cine se teme de aceasta perspectiva n-a sesizat ca, nici în prezent, europenii nu se pot sustrage conflictelor din Orientul Apropiat si Mijlociu. Nici daca insista ca Turcia sa ramâna pe dinafara.
Natural ca Ankara nu poate pretinde sa devina peste noapte membru al UE. Procesul respectiv reclama timp - poate chiar mai mult de zece ani. Ce poate face Schroeder acum este sa încurajeze programul reformator din Turcia si sa intervina în favoarea începerii - cât mai curând - a tratativelor de aderare. Sub actualul prim ministru Recep Tayyip Erdogan s-au realizat evident progrese democratice, aparent inimaginabile dealungul ultimelor decenii. În afara de aceasta, Erdogan a deschis calea spre solutionarea apropiata a problemei Ciprului - si aceasta împotriva unor rezistente puternice în politica interna. Cine cunoaste cursele politicii interne turcesti stie ca toate acestea ar fi fost imposibile în lipsa perspectivei unei aderari la Uniunea Europeana.
În ce priveste Germania, în ea locuiesc de pe acum 2,5 milioane de turci si nu putini din cetatenii ei se tem ca, dupa aderarea Turciei, numarul lor poate creste considerabil. Dar în chestiunea liberei circulatii a oamenilor se pot stabili reglementari speciale, iar Ankara s-a declarat de pe acum dispusa în acest sens.
Mult mai important este ca - inclusiv din punctul de vedere european - exista motive serioase ce pledeaza în favoarea aderarii Turciei. Ancorarea în Europa a unui stat islamic si totodata democratic ar avea un important efect de semnal si dincolo de limitele continentului. În plus: în absenta integrarii ferme a Turciei, ca vechi partener în alianta NATO, abia daca ar fi imaginabila o politica de securitate europeana.
Dupa vizita întreprinsa la Ankara de Angela Merkel, presedinta Uniunii Crestin-Democrate Germane, din opozitie, duminica este asteptat în Turcia cancelarul federal Gerhard Schroeder - într-o vizita de doua zile. Spre deosebire de Angela Merkel, seful guvernului german se va pronunta probabil în favoarea optiunii unei aderari ulterioare a Turciei la Uniunea Europeana.
Altfel decât Angela Merkel, Gerhard Schroeder desigur ca nu va promova ideia unui "parteneriat privilegiat".
Din fericire, cancelarul federal insista asupra cuvântului dat, anume ca Turcia trebuie sa aiba o sansa reala de aderare la Uniunea Europeana. O sansa care, în ultimii 40 de ani, li s-a promis turcilor - solemn si în repetate rânduri. În plus - alt aspect ce n-ar trebui ignorat în dezbaterile curente privind Turcia - Comisia UE de la Bruxelles a desemnat de mult tara, chiar oficial, drept candidat la aderare.
Angela Merkel are desigur dreptate: aderarea celor 70 de milioane de turci - mai ales în clipa de fata - ar depasi evident capacitatea UE. Numai ca de aderarea în clipa de fata n-a fost vorba niciodata. Natural ca înainte de orice altceva, Uniunea Europeana trebuie sa digere extinderea spre rasarit, scadenta în mai. Si e adevarat ca va fi suficient de dificil.
Dar extinderea spre rasarit nu va fi doar dificila ci va schimba deasemeni caracterul UE. Pe parcursul întregirii ei, Europa va deveni mai mare, mai greu de cuprins cu privirea. În plus va avea frontiere comune cu tari precum Belarus si Ucraina. Dece oare - dupa o eventuala aderare a Turciei - nu si cu Irakul, Iranul si Siria? Cine se teme de aceasta perspectiva n-a sesizat ca, nici în prezent, europenii nu se pot sustrage conflictelor din Orientul Apropiat si Mijlociu. Nici daca insista ca Turcia sa ramâna pe dinafara.
Natural ca Ankara nu poate pretinde sa devina peste noapte membru al UE. Procesul respectiv reclama timp - poate chiar mai mult de zece ani. Ce poate face Schroeder acum este sa încurajeze programul reformator din Turcia si sa intervina în favoarea începerii - cât mai curând - a tratativelor de aderare. Sub actualul prim ministru Recep Tayyip Erdogan s-au realizat evident progrese democratice, aparent inimaginabile dealungul ultimelor decenii. În afara de aceasta, Erdogan a deschis calea spre solutionarea apropiata a problemei Ciprului - si aceasta împotriva unor rezistente puternice în politica interna. Cine cunoaste cursele politicii interne turcesti stie ca toate acestea ar fi fost imposibile în lipsa perspectivei unei aderari la Uniunea Europeana.
În ce priveste Germania, în ea locuiesc de pe acum 2,5 milioane de turci si nu putini din cetatenii ei se tem ca, dupa aderarea Turciei, numarul lor poate creste considerabil. Dar în chestiunea liberei circulatii a oamenilor se pot stabili reglementari speciale, iar Ankara s-a declarat de pe acum dispusa în acest sens.
Mult mai important este ca - inclusiv din punctul de vedere european - exista motive serioase ce pledeaza în favoarea aderarii Turciei. Ancorarea în Europa a unui stat islamic si totodata democratic ar avea un important efect de semnal si dincolo de limitele continentului. În plus: în absenta integrarii ferme a Turciei, ca vechi partener în alianta NATO, abia daca ar fi imaginabila o politica de securitate europeana.
Publicitate