1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

ANI şi utopia societăţii perfecte

Senatul a adoptat în sfârşit legea Agenţiei de control al averilor, într-o formă care pune totuşi o serioasă problemă juridică şi constituţională.

default

Legea Ani nu s-a mulţumit să instituie un control asupra demnitarilor şi funcţionarilor statului, extinzînd verificările şi asupra liderilor de sindicat. Preşedinţii, vicepreşedinţii şi trezorierii organizaţiilor sindicale vor avea de aici înainte obligaţia de a depune declaraţiile de avere şi interese.

În mod evident legea ANI îşi depăşeşte obiectivele iniţiale, extinzîndu-şi jurisdicţia şi asupra societăţii civile. Şi de fapt varianta finală este una foarte moderată, deoarece adepţii cei mai exigenţi ai legii ar fi dorit cel puţin ca şi ziariştii sau preoţii să fie plasaţi sub control ANI. Dacă relaţiile neoficiale mai strânse dintre partidele politice şi Biserica ortodoxă au frânat încă de la început aceste elanuri, în schimb despre verificarea ziariştilor s-a vorbit până în ultima clipă. Foşti ziarişti care au intrat în politica militantă şi-au denunţat colegii, acuzându-i de corupţie şi solicitînd să fie aşezaţi sub un strict control public. Militanţii cei mai fervenţi ai eticismului au visat o lege care să verifice pe toată lumea. Dar lăsând la o parte resentimentele evidente în unele cazuri, îndărătul acestor planuri politice se poate ghici utopia societăţii perfecte, cât şi un spirit iacobin ţinut în frâu cu mare dificultate.

Legea aşa cum a ieşit pune însă o mare problemă de gîndire juridică şi constituţională. Sindicatele sunt persoane juridice de drept privat şi prin urmare ar trebui să fie pe deplin autonome în activităţile pe care le desfăşoară. Aşa cum statul nu se amestecă în activitatea şi modul de organizare al cultelor religioase sau al diferitelor asociaţii culturale, tot aşa nu ar fi permisă nici o imixtiune în afacerile sindicale.

S-a argumentat însă că liderii de sindicat sunt de-a dreptul corupţi, că au afaceri de milioane şi că prin aceasta au trădat interesele celor pe care îi reprezintă.

Problema este cu adevărat spinoasă. Liderii marilor confederaţii sindicale din România nu mai sunt demult militanţi în salopete albastre, frămîntînd în mîinile înnegrite de muncă o broşură marxistă. Ei sunt adevăraţi tehnocraţi, cu averi asiguratoare şi care discută de la egal la egal cu oricare ministru. Asupra lor apasă de aceea cele mai negre suspiciuni. Poate că unii sunt cu adevărat corupţi. Dar punerea lor sub control ar putea însemna de fapt subordonarea lor faţă de interesele guvernului şi anihilarea revendicărilor sindicale. Atunci cînd este supusă criticilor publice, Biserica ortodoxă, de exemplu, argumentează că morala unor preoţi nu este o condiţie esenţială pentru îndeplinirea funcţiei liturgice. Biserica nu aprobă desigur conduita imorală, dar ţine să atragă atenţia că funcţia sa transcende calităţile personale ale unui preot. Se poate argumenta în mod asemănător că funcţia sindicală nu este în mod major afectată de onestitatea liderilor săi. Unii pot fi corupţi, dar din perspectiva organizaţiei ei îşi îndeplinesc misiunea. Iată de fapt că fiecare organizaţie a societăţii civile îşi are priorităţile sale şi respectarea reală a libertăţilor constituţionale înseamnă în primul rînd respectarea acestor priorităţi. Nici un lider de sindicat sau conducător religios nu se bucură de nici un fel de imunitate în faţa Justiţiei, dar s-ar cuveni să se bucure de prezumţia de inocenţă şi bună credinţă.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident