1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

ANI şi parteneriatul româno-american

Dacă va fi sau nu găsit vinovat vom afla pe parcurs, dar preşedintele ANI, Horia Georgescu, va trebui să demisioneze încă de pe acum.

Ştirea legată de anchetarea fostului ministru de finanţe, Darius Vâlcov, a fost umbrită de aceea privitoare la Horia Georgescu, preşedintele ANI. Primul a fost ales de două ori primar PDL, timp în care ar fi strâns din mită peste 2 milioane de euro, pentru a deveni apoi un prosper ministru PSD, dar al doilea este chiar cerberul integrităţii funcţiilor publice. Nu scăpase nimănui că ANI practica o exigenţă uneori capricioasă, dar toţi aceia care ar fi îndrăznit să critice erau culpabilizaţi insistent de o presă de serviciu gata să apere fără niciun discernământ tot ce se înfăptuia în numele anticorupţiei. Este suficient să ne amintim ce a păţit actualul consilier prezidenţial Dan Mihalache care, indignat de abuzul ANI împotriva sa, spusese de-a dreptul: ”Dacă parteneriatul româno-american stă în domnul Horia Georgescu, mai bine fără el.” De aici a reieşit pentru unii că Dan Mihalache este un antiamerican, care ar trebui eliminat din viaţa publică, în loc să se înţeleagă că parteneriatul româno-american are nevoie de temelii mai solide. În orice caz, justiţia i-a dat dreptate fostului secretar general al Guvernului, dar funcţia, din care a fost nevoit să demisioneze, nu i-a mai fost restituită de nimeni.

DNA îl cercetează pe Horia Georgescu pentru fapte datând din 2010 când era secretar general al ANI şi membru al Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Dacă va fi sau nu găsit vinovat vom vedea pe parcurs, dar cu siguranţă că Horia Georgescu va trebui să demisioneze imediat. Nevoia demisiei este chiar mai imperioasă decât în cazul unui ministru, căci el conduce o instituţie a cărei principală preocupare ţine de etică.

ANI nu ţine de puterea judecătorească, nu ţine nici de puterea executivă, ca parchetele şi poliţia, ocupând o poziţie neobişnuită în organizarea clasică a puterilor în stat. În mod deliberat instituţia aceasta a fost gândită ca o autoritate autonomă. Din punct de vedere politic dezbaterea despre ANI este foarte bine cunoscută, despre temeiurile sale teoretice s-a discutat însă mai puţin. În sens tehnic, ANI verifică respectarea legilor incompatibilităţii, dar acestea nu pot fi înţelese decât ca o codificare a unei etici sumare a vieţii publice. Prin urmare ANI este o instituţie investită cu o misiune etică, chiar dacă are înfăţişarea unui control administrativ.

De aceea, orice umbră care apasă asupra conducătorilor ei trebuie să fie imediat înlăturată. Dacă un ministru corupt poate încă să-şi exercite atribuţiile cu destulă competenţă, un paznic corupt el eticii este o contradicţie în termeni. La ANI competenţa nu mai ţine doar de stăpânirea procedurilor, ci şi de probitatea oficianţilor.

În fine, într-un plan secundar, demisia lui Horia Georgescu foloseşte şi relaţiilor româno-americane. De-a lungul ultimilor ani, americanii au sprijinit înfiinţarea acestei Agenţii şi s-au opus energic oricăror tentative de limitare a puterilor ei, aşa încât ei ar fi primii care să deplângă degradarea imaginii ei publice. Departe de a provoca sentimente antiamericane, aşa cum susţinea cineva într-un articol din New York Times, sprijinirea unei activităţi anticorupţie, cu adevărat imparţiale, va întări prestigiul Americii în România.