1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Angela Merkel vizitează Casa Albă

Cancelarul german se va întruni mâine dimineaţă cu şeful de stat american. Prima întrevedere la Washington are loc foarte târziu, ceea ce a generat speculaţii despre o posibilă încordare a relaţiilor germano-americane.

default

Barack Obama şi Angela Merkel la ultima lor întrevedere la Dresda

Imaginea unui preşedinte american care glumeşte vesel cu Angela Merkel la un grătar s-a întipărit în memoria multor germani, dar ea provine din perioada în care predecesorul lui Obama, George W. Bush, conducea Statele Unite. Preşedintele în funcţie nu s-a remarcat, până în prezent, prin gesturi cordiale faţă de şefa guvernului german, motiv pentru care mulţi consideră că relaţia celor doi potentaţi nu este prea apropiată.

Protecţia mediului şi clima la ordinea zilei

La întrunirea de mâine, protecţia mediului şi clima constituie subiectul principal - cel puţin din perspectiva Berlinului. La finele lunii decembrie, urmează să fie semnat la Copenhaga un nou acord mondial pentru protecţia climei, în locul protocolului de la Kyoto, care expiră în curând. Fără o schimbare considerabilă în politica mediului din partea Statelor Unite nu se va ajunge la noul acord. Cancelarul şi-a exprimat optimismul în acest sens:

"Ştim că atât pentru noua administraţie americană, cât şi pentru Barack Obama însuşi, este foarte important ca Statele Unite să joace pe viitor un rol constructiv în soluţionarea problemelor ecologice."

În aceste zile, Congresul american dezbate un proiect de lege ce prevede măsuri importante de protecţie a climei. Încă înainte de întrunirea cu Obama, Angela Merkel va discuta despre acest proiect cu mai mulţi deputaţi americani.

"Strategia de ieşire" după perioada de criză

Cel de-al doilea subiect la ordinea zilei este criza economică. În trecut, administraţia Obama i-a reproşat Berlinului că politicienii germani ar lua prea puţine măsuri de susţinere a economiei, în timp ce guvernul federal critica Washingtonul, afirmând că Rezerva Federală (FED) ar inunda piaţa cu bancnote noi. În prezent, cercurile apropiate cancelarului german susţin că Merkel intenţionează să discute cu Obama despre o aşa-numită "strategie de ieşire". Mai exact, despre cum se poate ajunge cât mai curând la o politică financiară solidă după ce au fost luate măsurile de combatere a crizei.

Când Obama s-a intâlnit cu Merkel la Dresda, speculaţiile despre o atmosferă tensionată între cei doi oameni politici s-au dovedit a fi cât se poate de discutabile. Preşedintele american a calificat-o pe Angela Merkel drept "prietenă" şi i-a elogiat calităţile, declarând:

"Este o bucurie deosebită să mă întâlnesc din nou cu această prietenă, pe care o caut mereu datorită inteligenţei, a capacităţii de analiză şi a sincerităţii de care dă dovadă."

Nici Angela Merkel nu s-a sfiit să laude colaborarea cu şeful Casei Albe:

"Îmi face plăcere să cooperez cu preşedintele american, deoarece discuţiile profunde şi analitice ne determină foarte des să evaluăm lucrurile în acelaşi fel. Şi consider că am găsit, mereu când era nevoie, o soluţie comună, astfel încât aştept cu bucurie viitoarea colaborare".

În unele cazuri, există însă opinii divergente, se aude din cancelaria federală, unde a fost făcută afirmaţia: "Cancelarul german nu participă la concursul de simpatie după mottoul: Cine se înţelege mai bine cu Statele Unite."

Autor: Peter Stützle / Alexandra Sora
Redactor: Vlad Drăghicescu