1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Angela Merkel vede peste tot succese

Marcel Fürstenau / Ioachim Alexandru29 ianuarie 2014

În programul ei de guvernare, şefa executivului de la Berlin îşi elogiază vechea şi noua politică, recomandând modelul german ţărilor afectate de criză. În privinţa SUA nu are rezerve, în ciuda scandalului NSA.

https://p.dw.com/p/1Az5E
Imagine: John Macdougall/AFP/Getty Images

Prima declaraţie guvernamentală susţinută de Angela Merkel în noua legislatură a debutat cu o retrospectivă. Şefa executivului de la Berlin a amintit miercuri în Bundestag cum a început noul mileniu. "Pe atunci, Germania era socotită bolnavul Europei", a declarat lidera creştin-democrată. "Statisticile arătau că aproape cinci milioane de oameni nu aveau loc de muncă. Astăzi sunt cu două milioane mai puţini". Ordinea economică de atunci a fost pe drept cuvânt calificată ca fiind "de modă veche". Astăzi se poate constata că "Germaniei îi merge bine, cum nu i-a mai mers de mult timp".

Potrivit cancelarului, economia creşte şi oamenii privesc încrezători spre viitor, cu un optimism nemaiîntâlnit de la căderea zidului din Berlin. Germania a devenit "motor de creştere" şi "ancoră de stabilitate" în Europa, a declarat Merkel, aleasă în decembrie trecut pentru a treia oară de Bundestag în fruntea guvernului. Germania contribuie la posibilitatea depăşirii crizei supraîndatorării, iar marea coaliţie, alcătuită din conservatori şi laburişti are pretenţia "nu de a ieşi într-un fel sau altul din criză, ci de a ieşi mai întărită."

Izvoarele politicii ei, a spus în continuare Merkel, sunt libertatea, statul de drept, puterea economică şi echitatea. Între ţeluri, ea a enumerat consolidarea finanţelor, investiţiile, întărirea coeziunii sociale şi capacitatea "de a prelua responsabilitate în Europa şi în lume". Germaniei îi va merge însă bine numai dacă şi Europei îi merge bine. În contextul crizei supraîndatorării unor state europene, Merkel a pledat pentru "o reglementare adecvată a pieţelor financiare". Cine îşi asumă un risc trebuie să suporte şi pierderile. Paguba nu mai trebuie să fie suportată de contribuabil, a declarat ea de la tribuna Bundestagului.

În plan european, uniunea economică şi monetară trebuie aprofundată. Piaţa internă europeană, relaţiile de comerţ exterior şi politica energetică şi de mediu trebuie armonizate şi fiecare ţară trebuie să-şi facă temele din punct de vedere financiar. Germania nu va contracta în 2015 noi împrumuturi şi buna ordine în care se află finanţele statului german se datorează economiei înflorituare. Aceasta a adus la buget încasări-record din impozite. De aceea, majorarea taxelor este exclusă.

În discursul care a durat o oră, Merkel s-a referit pe larg şi la activităţile serviciului secret american NSA, de spionare a internetului şi telecomunicaţiilor, despre care se spune că i-a supravegheat şi ei telefonul mobil. În ciuda acestor aspecte, internetul trebuie să rămână "o făgăduinţă", a spus cancelarul federal spionat. "Vrem să ferim reţeaua internet de distrugere dinăuntru prin acţiuni criminale şi control netrasparent dinafară", a declarat Merkel, care a subliniat totodată că activitatea serviciilor secrete este indispensabilă pentru protecţia ţării şi a populaţiei sale. În ciuda tuturor criticilor aduse SUA, parteneriatul germano-american rămâne de "importanţă majoră".

La final, şefa executivului a promis că Germania se va angaja în continuare în Afganistan, dar şi în Balcani sau Mali. Şi, dat fiind că "niciun conflict nu poate fi soluţionat cu mijloace pur militare", Germania mizează pe o "corelare a mijloacelor civile şi militare".