1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Angela Merkel reconfigurează relaţiile germano-ruse

De la Washington la Moscova, cu o scurtă escală la Berlin , în doar cîteva zile, iată o performanţă din nou remarcabilă a primei femei cancelar a Germaniei Angela Merkel.

Angela Merkel şi Vladimir Putin

Angela Merkel şi Vladimir Putin

Dacă vizita în Statele Unite este cotată drept un succes şi fiindcă Merkel a reuşit să reechilibreze relaţiile transatlantice , reacordînd prioritate vechiului principiu al comunităţii de interese în detrimentul „concurenţei” cert este că popasul făcut la Moscova este pe cît de scurt, pe atît de important din perspectiva Germaniei şi a Uniunii Europene dar şi a Statelor Unite. Cancelara germană va trebui şi în dialogul pe care-l poartă cu Vladimir Putin să reconfigureze relaţiile bilaterale.

Că misiunea Angelei Merkel la Moscova este mai dificilă decît cea încheiată cu brio la Washingotn se putea deduce deja dintr-o declaraţie pe care cancelara germană o făcea în avanpremieră, revistei „Der Spiegel” , text in care îşi exprima impresia că Germania nu împărtăşeşte cu Rusia tot atîtea valori cîte o leagă de America. Pe de altă parte, experienţa de viaţă în est a Angelei Merkel constituie un capital pe care a mizat şi Casa Albă întrevăzînd influenţa majoră a Germaniei în Europa de răsărit, tocmai în baza relaţiilor cu Rusia. America este interesată într-o aplanare a nemulţumirii ţărilor vecine faţă de politica lui Putin (Bush avînd nevoie de sprijinul Kremlinului - care deţine un rol cheie în relaţiile cu Teheranul - şi în soluţionarea crizei iraniene) iar Angela Merkel ar putea îmblînzi spiritele de la Marea Baltică şi pînă în Ucraina. Un expert în relaţiile germano - ruse, Sascha Rahr, directorul de programe al Institutului Körber pentru Rusia şi CSI, a explicat de ce Merkel îşi poate asuma acest rol nu tocmai uşor:

„Cred că, dată fiind biografia ei est-europeană ca şi faptul că Putin a activat pe-atunci în RDG ca agent KGB , nu se va putea institui între cei doi o atmosferă propice unei relaţii cum a fost cea amicală dintre Schröder şi Putin.Dar cred că Merkel are o anumită înţelegere pentru problemele Rusiei pe care Schröder sau Kohl nu au avut-o.Ea ştie cît de dificil este procesul de transformare”.

Angela Merkel ştie şi care sunt aşteptările legate de această vizită pe care o face însoţită şi de un serios bagaj de recomandări din partea clasei politice şi a factorilor economici . Era prieteneiei bărbăteşti dintre Schröder şi Putin a apus... Pentru Angela Merkel, care vorbeşte perfect rusa, gazda ei de la Kremlin nu mai este un democrat „impecabil” .Spre deosebire de Schröder, care prefera să evite anumite întîlniri şi teme de dialog pentru a nu tulbura imaginea pe care şi-o crease despre prietenul său, Merkel se întîlneşte la Moscova şi cu reprezentanţii vieţii intelectuale, ai organizaţiilor non guvernamentale sau civice cum ar fi „Memorial” ori „Mamele soldaţilor”.Mai ales cercurile opoziţiei politice din Germania îi cer cancelarei să abordeze la Moscova chestiunile legate de respectarea drepturilor omului cu acelaşi curaj cu care a adus în discuţie la Washington, cazul Guantanamo.

De notat că unii lideri occidentali aflaţi în vizită la Moscova, nu au ocolit contactele cu cercurile mai puţin favorabile puterii de la Kremlin: Bill Clinton le-a întreţinut mai des decît Bush. La ambasada germană Angela Merkel îi întîlneşte şi pe reprezentanţii puterii, membri ai Dumei şi ai Consiliului Federaţiei Ruse. Astfel de întîlniri nuanţează relaţiile bilaterale concepute de lidera germană sub semnul continuităţii parteneriatului strategic cu Rusia. O continuitate care se repercutzează şi în planul politicii energetice, Rusia fiind interesată să-şi demonstreze calitatea de furnizor de încredere al Europei mai ales în acest an cînd deţine preşedinţia grupului G 8 .

Atît întîlnirea între patru ochi pe care Angela Merkel o are cu Vladimir Putin cît şi dialogurile în cerc deschis , dejunul de lucru şi conferinţa de presă , sunt jalonate de temele majore ale politicii internaţionale: conflictul din Orientul Apropiat, alegerile din Ucraina şi Belarus, şi din nou criza iraniană. Pentru a putea fi activat Consiliul de Securitate ONU în soluţionarea litigiului, troica europeană şi Statele Unite au nevoie de sprijinul Rusiei şi al Chinei .Negociatorii celor şase state se întîlnesc azi la Londra pentru a-şi concerta demersurile.

Printre toţi cei care au un cuvînt de spus în acest aşa zis „poker nuclear” Angela Merkel este singura care a trăit din interior experienţa unui regim totalitar .In Iran se produce o erodare a puterii şi experţii politici consideră că lidera germană este cea care poate interpeta mai corect codurile şi semnalele acestei eroziuni decît o pot face alţi oameni de stat occidentali. Şi din această perspectivă, prezenţa ei la Moscova devine cu atît mai importantă şi revelatoare.

  • Data 16.01.2006
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Qe
  • Data 16.01.2006
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Qe