1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Angela Merkel: Lista de sarcini după vacanţă

Va candida Angela Merkel pentru obţinerea celui de-al patrulea mandat în funcţia de cancelar? Probabil decizia va depinde de evoluţia actualelor crize. Oricum, popularitatea cancelarei Merkel a avut de suferit grav.

default

Angela Merkel

Când se va întoarce din vacanţă, Angela Merkel va găsi pe masa de lucru vechile şi consistentele dosare: războiul sirian şi criza refugiaţilor, luptele din estul Ucrainei sau relaţia cu Turcia - tot mai deteriorată în ultimele săptămâni.

De exemplu, criza ucraineană. Conflictul dintre Rusia şi Ucraina a scăpat din nou de sub control. Proaspetele tensiuni afecteată peninsula Crimeea, teritoriu axenat de către Rusia în 2014. Acolo, cu sprijinul "sabotorilor", Ucraina ar fi plănuit nişte atacuri - susţine Kremlinul. Kievul a respins acuzaţiile, Rusia a ameninţat cu represalii, Ucraina este pregătită să riposteze. Problema a ajuns pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate al ONU.

În situaţia dată, preşedintele Petro Poroşenko a căutat sprijin la cei mai importanţi parteneri europeni ai ţării sale, Franţa şi Germania. Împreună cu preşedintele Francois Hollande, Angela Merkel a mediat, în februarie 2015, Acordul de la Minsk menit să pună capăt războiului din estul Ucrainei. Implementarea acestuia încă şovăie.

Vladimir Putin respinge alte reuniuni în aşa-numitul "format Normandia", considerându-le "lipsite de sens". Merkel încurajează în continuare reconcilierea pe cale diplomatică, cu presiuni asupra Rusiei prin intermediul dialogului.

Symbolbild Moskau verhindert angeblich ukrainischen Terror-Anschlag auf der Krim

Crimeea, 2014

Erdogan imprevizibilul

O totală incertitudine este şi relaţia cu Turcia - partener al Uniunii Europene în chestiunea refugiaţilor. De la tentativa de puci din luna iulie, preşedintele Erdogan îşi consolidează puterea nu numai în ţară, ci şi în afara graniţelor Turciei. Liderul de la Ankara nu scapă nicio ocazie pentru a critica Germania sau pe politicienii germani.

Aşadar, nu se ştie câtă vreme va mai rămâne în vigoare acordul privind refugiaţii. Pe fondul presiunilor create de valul migraţionist din Siria, această problemă externă a devenit esenţială în plan politic intern pentru cancelara Merkel.

Principala preocupare a cancelarei Merkel este să ţină sub control valul de refugiaţi, fiindcă politica sa în domeniul migraţiei i-a nemulţumit profund pe germani. Însă prea mult spaţiu de manevră nu are, având în vedere faptul că în Germania sosesc în continuare aproximativ 16.000 de refugiaţi în fiecare lună. Comparativ cu primele luni ale anului, când în Republica Federală au fost înregistraţi 90.000 de refugiaţi, sunt mai puţini. Însă, în total, numărul solicitanţilor de azil din primul semestru al acestui an a fost de peste 238.000.

Griechenland wildes Flüchtlingslager Idomeni

Idomeni 2016

Merkel va trebui să elaboreze un plan pentru cazul în care Germania şi Europa se vor confrunta cu noi valuri de refugiaţi din Turcia şi Siria. Pe sprijinul larg al partenerilor europeni nu prea se mai poate baza. Obţinerea majorităţii în vederea distribuirii echitabile a migranţilor în ţările UE este "extrem de dificilă", aprecia ministrul federal de Interne Thomas de Maiziere la începutul vacanţei de vară. De asemenea, nici alte mecanisme de repartizare a solicitanţilor de azil "nu sunt sigure", a adăugat de Maiziere.

În mod paradoxal, şefa Guvernului de la Berlin poate conta numai pe ţările din Balcanii de Vest care îşi menţin politica graniţelor închise; politică pe care Merkel n-a vrut-o în cazul Gemaniei.

Disputa cu CSU

Strâns legată de criza refugiaţilor este criza cu partidul din alianţă, Uniunea Creştin Socială (CSU) şi cu preşedintele formaţiunii, Horst Seehofer. CSU s-a arătat sceptică încă de la început faţă de politica generoasă a cancelarei Merkel în domeniul migraţiei. Iar nemulţumirile s-au accentuat în ultimele luni.

Mai nou, Seehofer a început să pomenească despre o posibilă candidatură a sa, din partea Uniunii, la funcţia de cancelar. Alegerile parlamentare sunt programate anul viitor. Preşedintele CSU stă bine în sondajele de opinie comparativ cu Angela Merkel (CDU), a cărei popularitate a avut mult de suferit.

Însă cele două formaţiuni, CDU şi CSU, au nevoie una de cealaltă. În toamnă sunt programate o serie de conferinţe destinate reapropierii celor două partide. Conservatorii vor trebui să deschidă împreună calea unui eventuale alianţe cu ecologiştii după alegerile parlamentare din 2017.

Deutschland Symbolbild Alternative für Deutschland - AfD

Simbol AfD

Ascensiunea AfD trebuie oprită

Popularitatea cancelarei Merkel a scăzut mult, iar cea a formaţiunii sale, CDU, atinge doar 35%. În schimb, populiştii de dreapta din Alternativa pentru Germania (AfD) câştigă teren. Situaţia o nemulţumeşte pe Angela Merkel care, înaintea vacanţei de vară, a anunţat un pachet de măsuri privind securitatea internă.

Noile reglementări vor fi adoptate cu ajutorul partenerului de coaliţie, SPD. Astfel, cancelara urmăreşte să recâştige încrederea pierdută a electoratului în conservatori şi să reducă spaţiul de manevră al populiştilor din AfD în chestiunea migraţiei.

Cândva, Angela Merkel va trebui şi să spună dacă este dispusă să mai candideze pentru un nou mandat sau nu. Deocamdată numai ea ştie răspunsul.