1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Angela Merkel: "Ajutorul financiar trebuie să fie ultima soluţie de susţinere a unei ţări"

15 decembrie 2010

Cu o zi înainte de summit-ul UE, cancelarul german, Angela Merkel, a prezentat în faţa Parlamentului planul creării unui mecanism de criză, destinat statelor din zona Euro, care se confruntă cu mari datorii publice.

https://p.dw.com/p/QbnB
Imagine: picture alliance / dpa

În discursul ţinut miercuri în Parlament, Angela Merkel a explicat că mecanismul de criză, care ar trebui să intre în funcţiune în cazul în care şi alte state riscă, precum Irlanda şi Grecia, să intre în faliment, este treaba ţărilor din zona Euro, fără însă ca el să excludă ceilalţi membri ai UE. În opinia şefei guvernului german, acest aşa-numit "mecanism de criză" ar trebui să fie activat doar în situaţia în care problemele unui stat membru s-ar putea răsfrânge asupra întregii zone Euro, ameninţându-i stabilitatea.

De asemenea, Merkel este de părere că ajutorul financiar destinat unei ţări aflate la ananghie trebuie să fie ultimul mijloc de susţinere a acesteia, iar acordarea banilor să se facă pe baza unor condiţii stricte şi numai în urma unui acord general al statelor membre. Mai mult, pe viitor trebuie verificată solvabilitatea oricărui stat care solicită ajutor financiar, misiune care ar trebui să revină Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi FMI-ului. De rezultatele analizei depinde şi modul în care investitorii privaţi ar putea fi determinaţi să-şi asume riscul investiţiilor lor astfel încât să fie incluşi în efortul financiar implicat de cheltuielile necesare relansării unui stat falimentar.

În cadrul summit-ului european, Angela Merkel urmează să expună un plan simplificat de modificare a Tratatului UE, măsură necesară pentru crearea mecanismului de criză (Mecanismului European de Stabilitate) începând din 2013. Se aşteaptă ca şefii celor 27 de state membre ale Uniunii să cadă de acord asupra amendării Tratatului prin adaugarea unui paragraf la articolul 136, astfel încât mecanismul de criză să fie creat în baza unui acord deja existent al miniştrilor de Finanţe din zona euro.

De asemenea, liderii UE vor stabili că mecanismul va înlocui actuala Facilitate Europeană pentru Stabilitate Financiară şi Mecanismul European pentru Stabilitate Financiară care vor rămâne însă active până în vara lui 2013.

În discursul din Bundestag, Angela Merkel a catalogat moneda euro drept "o poveste de succes". Euro s-a dovedit a fi o monedă rezistentă la criză, a declarat şefa cancelariei de la Berlin, făcând trimitere la rata inflaţiei şi cursul de schimb al monedei euro.

Autor: Vlad Drăghicescu
Redactor: Petre Iancu