Angela Merkel - acţionează sau doar reacţionează? | Germania | DW | 26.09.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Angela Merkel - acţionează sau doar reacţionează?

Şefa CDU, Angela Merkel, a suferit o înfrângere amară. A fost pedepsită pentru politica faţă de refugiaţi, spun demoscopii. Aceasta a generat numeroase critici. Şi ce face Merkel?  

default

Angela Merkel

"Doamne, de câte ori am aşteptat-o pe Merkel!" Un reporter de televiziune se agită nerăbdător la sediul Uniunii Creştin-Democrate. Apoi, cu două minute înainte de ora stabilită, cancelara îşi face apariţia şi se îndreaptă spre pupitru pentru a ţine un discurs. A câştigat alegerile. Şi, totuşi, a pierdut. CDU este din nou cea mai mare forţă politică a ţării, dar a suferit şi pierderi. Iar senzaţionala victorie a populiştilor de dreapta din Alternativa pentru Germania (AfD) e pusă pe seama CDU. În ziua de după alegeri, Angela Merkel a încercat să dea explicaţii. Părea stăpână pe sine, cu chipul aproape împietrit. 

Lucidă - spre deosebire de CSU

A fost "o analiză lucidă" pe marginea migraţiei electoratului şi a succesului formaţiunii AfD. "Ca Uniune, am avut 12 de ani de răspundere guvernamentală. Este un interval de timp foarte lung, nimic nu e bătut în cuie, nu se ştie dacă după 12 ani mai primeşti încă un mandat sau nu", a afirmat şefa CDU şi a pledat pentru mai multă smerenie faţă de alegători. 

"Consideraţi că aveţi vreo vină?", a întrebat un jurnalist străin. Rezultatul alegerilor este "o polarizare şi, în mod evident, ca persoană, are legătură şi cu mine", a mărturisit Angela Merkel. Cu toate acestea, inclusiv după alegeri, cancelara consideră corecte deciziile politice în domeniul migraţiei - pe care demoscopii le consideră principalul motiv al pierderii de voturi. Face o mică pauză şi continuă cu referiri la "disputele" din campania electorală. Apoi priveşte înainte: "Acum avem o misiune clară, de a forma guvernul." 

Un ţel important este recâștigarea electoratului de la AfD printr-o politică adecvată chiar dacă negocierile în vederea formării unui nou guvern se anunţă complicate. "Orice speculaţie pe marginea alegerilor anticipate ar însemna o nerespectare a deciziei electoratului, sunt ferm convinsă", a afirmat Angela Merkel.  

Deutschland Nach der Bundestagswahl Plakate Merkel und Schulz

Afişe electorale, Merkel & Schulz

Cu câteva minute înaintea discursului ei se făcuse auzită ştirea potrivit căreia preşedintele Uniunii Creştin-Sociale, Horst Seehofer, pune sub semnul întrebării alianţa în grupul parlamentar CDU/CSU. Ulterior ştirea a fost negată. "Este important acum ca Germania să aibă un guvern bun şi stabil", a subliniat şefa executivului de la Berlin. Uşor de spus, greu de făcut. O posibilă coaliţie Jamaica formată din conservatori (CDU/CSU), liberali (FDP) şi ecologişti dă bătăi de cap tuturor părţilor implicate. 

O altă problemă a devenit evidentă în timp ce Angela Merkel îşi ţinea discursul. Pe peretele din spatele ei era proiectat sloganul electoral "Die Mitte" (centrul). Până în seara alegerilor, acesta era cursul cu care CDU, ca partid popular, dorea să-şi devanseze adversarii. Să fie puţin social-democrat, puţin conservator, echilibrat în raport cu stânga şi dreapta eşichierului politic. Aşa îşi vede Merkel partidul. Însă după recenta săpuneală electorală au început să ia cuvântul cei care vor să facă din nou din CDU o formaţiune conservatoare de dreapta.

Aripa dreaptă conservatoare vs. pragmatismul cancelarei 

Introducerea salariului minim pe economie, programul de salvare pentru supraîndatorata Grecie şi deschiderea graniţelor pentru refugiaţi. Pentru deputatul Klaus-Peter Willsch (CDU), un critic acerb al cancelarei Merkel, este prea mult. Pierderile-record înregistrate de CDU la recentele alegeri reflectă nemulţumirea electoratului privind politica Angelei Merkel în domeniul migraţiei. "Acum trebuie să acoperim aripa dreaptă", consideră Willsch.  

Va trebui să-şi conducă Merkel partidul înapoi spre dreapta pentru a-i putea da o replică Alternativei pentru Germania? "Aş spune-o puţin altfel, anume că acolo unde vor apărea probleme le vom rezolva" a explicat Angela Merkel. Pe plan internaţional, mulţi o apreciază tocmai pentru acest pragmatism. Şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a felicitat-o via Twitter pentru noul mandat obţinut: "Pentru proiectul european, îndelungata ei experienţă este de o valoare inestimabilă." Şi Parisul i-a adresat mesaje la fel de frumoase. 

Deutschland Bundestagswahl CDU Parteizentrale Merkel

Cancelara Merkel la sediul central al CDU

Cu totul diferită a fost reacţia formaţiunii aliate, CSU. Secretarul general al Uniunii Creştin-Sociale, Andreas Scheuer, a vorbit despre necesitatea unei "dezbateri de orientare" între CDU şi CSU. Mai puţin rafinată, dar mult mai exigentă a fost cererea şefului bavarez al aripii tinere a CSU, Hans Reichhart, privind impunerea în negocierile de formare a guvernului a unei limite maxime a refugiaţilor. În caz contrar, formaţiunea va trece în opoziţie. Poziţionarea Uniunii de către cancelara Merkel în centrul politic a eşuat. Nu mai asistăm la o neînţelegere în sânul alianţei, ci la o dispută în public ameninţătoare la adresa Uniunii pe tema diecţiei în care va merge de acum înainte. 

Mingea la fileul AfD

În centrul atenţiei vrea să fie şi AfD care doreşte s-o acuze pe Angela Merkel de încălcarea legii. Candidata populiştilor de dreapta la recentele alegeri parlamentare, Alice Weidel, a anunţat că formaţiunea sa intenţionează să ceară înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă care să analizeze politica privind salvarea zonei euro şi deciziile din politica faţă de refugiaţi. Singură, Alternativa pentru Germania nu va putea impune o asemenea comisie, dar intenţia sa demonstrează cât de vulnerabilă a devenit, pe plan intern, cancelara atât de apreciată pe plan internaţional.  

Aceasta până şi în circumscripţia ei electorală! Deşi acolo şi-a păstrat mandatul direct pentru Bundestag cu 44% din sufragii, tot a suferit o pierdere de 12%. Candidatul AfD al acestei circumscripţii a obţinut 19 procente. "Angela Merkel a pierdut în favoarea AfD", este concluzia analistului politic Claus Leggewie. El îi reproşează cancelarei că, după deschiderea graniţelor pentru refugiaţi, n-ar fi reuşit să-i determine pe europeni să fie solidari. Celebra expresie a cancelarei "Vom reuşi!" a dat apă la moara criticilor. În campania electorală nu s-a adresat tinerilor şi categoriilor defavorizate, pierzând astfel aceşti alegători în favoarea AfD.

Cu toate acestea, Angela Merkel merge mai departe. Înainte de a părăsi tribuna la care şi-a ţinut discursul, vechea şi noua cancelară a Republicii Federale a încheiat laconic: "Am spus că stau la dispoziţie patrui ani de-acum încolo" pentru această funcţie. 

Autor: Richard Fuchs / CS