1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Angela Merkel şi Jacques Chirac cred într-o constituţie europeană funcţională

Angela Merkel şi Jacques Chirac s-au întâlnit ieri în apropierea Berlinului, la Rheinsberg. Discuţiile informative dintre cei doi oficiali s-au concentrat pe viitorul constituţiei europene.

De sub umbrele diferite, Merkel şi Chirac susţin proiecte comune

De sub umbrele diferite, Merkel şi Chirac susţin proiecte comune

În urmă cu aproape un an, francezii respingeau proiectul Constituţiei Europene. O lovitură grea pentru Jacques Chirac. Şi totuşi, preşedintele francez nu se dă bătut: constituţia comunitară nu este un proiect mort. El speră să fie reanimat, o dată cu preluarea preşedinţiei Consiliului Europei de către Germania, la începutul anului 2007. Angela Merkel susţine şi ea revigorarea legii fundamentale europene.

„Suntem decişi ca, după o perioadă de reflecţie, tema constituţiei europene să revină pe ordinea de zi. Până atunci ne lăsăm un timp de gândire, dar căutăm soluţii pentru a continua, urmând ca apoi, după 18 luni, în timpul preşedinţiei franceze să luăm cele mai bune decizii”, explica ieri cancelara germană.

Perioada de reflecţie nu va fi una lungă, sunt convinşi atât Merkel cât şi Chirac. Opozanţii Constituţiei în Franţa i-au minţit pe francezi că ar exista un „plan B”: „Categoric nu există nici un plan B şi acum avem probleme. Dar vom găsi soluţii, dacă ne vom gândi în linişte şi vom aborda proiectul cu inteligenţă. Sunt convins că guvernul federal va readuce acest tren pe şina corectă, în perioada preşedinţiei Consiliului European”, spunea ieri clar Jacques Chirac.

În ce direcţie va merge acest tren, nu se ştie încă. Jaques Chirac preferă o abordare pragmatică: „În perioada de gândire, Franţa va propune iar Germania va verifica modul în care instituţiile europene pot deveni mai efective, fără a schimba actuala legislaţie europeană”, explica tot ieri Chirac.

În acest punct, Merkel a tăcut. Ea preferă să se concentreze pe actualul text al Constituţiei, care prevede reorganizarea instituţiilor europene. Cel târziu la finele anului 2008, când Franţa va prelua preşedinţia Uniunii Europene, criza pe marginea proiectului legii fundamentale va trebui soluţionată.

Până atunci însă, Angela Merkel şi Jaques Chirac sunt convinşi că urmează multe şi lungi negocieri între cele 25 de state membre ale actualei formule a Uniunii Europene.

  • Data 07.06.2006
  • Autoare/Autor NIna Werkhäuser / Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1N1
  • Data 07.06.2006
  • Autoare/Autor NIna Werkhäuser / Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1N1