1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Angela Merkel şi Dmitri Medvedev s-au întâlnit la Berlin

Cancelarul german, Angela Merkel, s-a întâlnit astăzi cu preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, la Berlin. Principalele teme de discuţie - reuniunea G20 de la Londra, dar şi probleme ale politicii mondiale actuale.

Principala temă de discuţie va fi reuniunea G20 de la Londra

Cancelarul german şi preşedintele rus

Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, nu doreşte să discute cu cancelarul german Angela Merkel doar despre reuniunea G20 de la Londra, deşi acesta este subiectul principal anunţat oficial.

Guvernul de la Moscova consideră că Rusia nu este suficient de implicată în negocierile privind modernizarea reţelei de conducte ucrainene, mai ales ţinând cont că guvernul de la Kiev şi administraţia europeană de la Bruxelles au căzut de acord asupra unei strânse colaborări pe această temă.

Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat în prealabil că Germania este cel mai mare consumator al gazului rusesc şi ca urmare este important ca cele două state să discute pe această temă, chiar dacă Rusia nu consideră necesară o intervenţie a Republicii Federale în negocierile purtate de Ucraina cu Uniunea Europeană.

În plus, preşedintele Medvedev doreşte să discute cu cancelarul german, Angela Merkel, despre implicaţiile crizei politice din Cehia asupra dialogului dintre Rusia şi Uniunea Europeană, ştiut fiind că Cehia deţine în prezent preşedinţia prin rotaţie a Consiliului European.

Reuniunea la vârf a statelor membre NATO care va avea loc la sfârşitul săptămânii la Kehl şi Strasbourg este de asemenea temă de discuţie la întâlnirea celor doi lideri politici la Berlin.

Reamintim că la reuniunea NATO din trei şi patru aprilie se va dezbate posibilitatea reluării colaborării Alianţei cu Rusia, suspendată după războiul din Caucaz.

Cancelarul german a declarat în context: "NATO doreşte să aibă în Rusia un partener de încredere. Nu mai suntem adversari de 20 de ani. Războiul Rece aparţine trecutului."

În timpul vizitei sale la Berlin, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, se întâlneşte şi cu reprezentanţi ai economiei. Concernele germane sunt interesate să investească în acest an în Rusia peste nouă miliarde de euro.

Autori: Esther Hartbricht / Maria Pascu

Editor: Ovidiu Suciu