1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Angela Merkel începe să-i semene din ce în ce mai mult lui Helmut Kohl

Comentariile apărute astăzi în presa germană şi internaţională sunt consacrate în principal următoarelor teme: Propunerile de reformă a legislaţiei muncii şi protecţiei sociale prezentate de opoziţia Creştin Democrată/Creştin Socială din Bundestag şi prima apariţie publică a noului candidat la funcţia de preşedinte al Germaniei, Horst Koehler. Abordate sunt de asemenea rezultatele alegerilor din Grecia şi Austria. Pentru a începe cu planul de reformă al opoziţiei Creştin Democrate/Creştin Sociale, iată un extras din articolul de fond apărut în FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG : "După ce a ratat identificarea unei soluţii de reformă a sistemului fiscal, Uniunea Creştin Democrată încearcă acum depăşirea handicapului prin prezentarea unor propuneri radicale de modificare a legislaţiei muncii. Din păcate însă, formaţiunii conduse de Angela Merkel îi lipseşte curajul de a sprijini planul liber-democrat de modificare substanţială a Agenţiei federale pentru muncă"." NEUE RUHR ZEITUNG din Essen apreciază în acelaşi context că "Angela Merkel a reuşit cu multă abilitate să deturneze insatisfacţiile electoratului vizavi de reforme înspre Partidul Social Democrat, de guvernământ. Există indicii, potrivit cărora planul creştin-democrat, aprig contestat de angajaţi şi sindicate să urmărească acelaşi lucru, desfăşurându-se în mai multe etape: În prima fază, aripa liberală a partidului propune o reformă dură şi discutabilă a pieţii muncii. În faza a doua, adepţii protecţiei sociale din cadrul partidului deschid împreună cu aripa conservatoare un violent foc de baraj. Apoi, în cea de-a treia fază, Angela Merkel pendulează cu voioşie între cele două tabere pentru a vedea încotro se îndreaptă lucrurile, ferindu- se de declaraţii. Helmut Kohl a ajuns departe practicând acest stil, şi se pare că şi Merkel - care începe să-i semene din ce în ce mai mult fostului cancelar - ar putea să aibă succes cu această strategie." Referitor la nominalizarea candidatului opoziţiei în persoana lui Horst Koehler, fost director general al Fondului Monetar Internaţional, cotidianul DIE WELT comentează: "Prezumtivul viitor preşedinte federal, Horst Koehler, a folosit cu multă abilitate sfârşitul de săptămână, pentru a se prezenta cetăţenilor şi pentru a-şi exprima preferinţele. El a arătat că doreşte să fie preşedintele tuturor germanilor, aşa cum de altfel prevede şi fişa postului. În acest sens, faptul că a numit planul de reformă al cancelarului Schroeder, Agenda 2010, drept "pas istoric într-o direcţie optimă", a fost bine gândit. Primele apariţii în public ale lui Koehler demonstrează mult tact, dovedind, în plus, că desemnarea candidaturii sale a fost bine chibzuită." Schimbare de temă: Referitor la alegerile din Grecia, ziarul italian CORRIERE DE LA SERRA apreciază că "...tabăra conservatoare a obţinut ieri o revanşă clară şi nesperată. Partidul Noua Democraţie a reuşit să-şi înlăture imaginea negativă, aceea de formaţiune incapabilă să treacă prima linia de sosire. Bucuria victoriei pune însă în umbră un lucru important: anume că numărul mandatelor obţinute ar putea să nu fie suficient pentru înlăturarea riscului ca anul viitor să fie necesară organizarea de alegeri anticipate." În sfârşit, referitor la scrutinul regional din Austria, încheiat pe de-o parte cu realegerea politicianului de dreapta Joerg Haider în funcţia de premier al landului federal Carinthia, şi pe de alta cu triumful social-democraţilor la Salzburg, o regiune controlată de conservatori încă de la sfârşitul ultimului război mondial, ziarul KURIER de la Viena subliniază: "Cine nu poate decât să-l conteste pe Haider pierde. Politica se defineşte şi prin oferta de alternative. În cazul în care există o propunere atractivă, cetăţenii sunt dispuşi să o voteze, chiar şi într-o regiune conservatoare. Acestea sunt cele două învăţăminte ce trebuie extrase din scrutinul de ieri. Atât în Carinthia cât şi la Salzburg determinante pentru rezultat au fost personalităţile intrate în competiţie şi nu platformele politice".
  • Data 08.03.2004
  • Autoare/Autor Ioachim Alexandru
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B19v
  • Data 08.03.2004
  • Autoare/Autor Ioachim Alexandru
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B19v