1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Angela Merkel în India

Asistăm la o schimbare de paradigmă în relaţiile germano-indiene? Ce semnificaţie are vizita făcută în India de cancelarul german Angela Merkel?

default

Cancelarul Angela Merkel şi premierul indian Manmohan Singh, anul trecut, la tîrgul de la Hanovra

Amplificarea cooperării bilaterale, în special în domeniul economic - iată principalul scop al călătoriei efectuate de cancelarul german în India.

Marţi, şefa executivului federal s-a întîlnit cu omologul ei indian Manmohan Singh. Cei doi lideri au încheiat o serie de acorduri menite să determine o extindere substanţială a colaborării mutuale, între altele în domeniul protecţiei mediului, în economie, în sfera politică şi nu în ultimul rînd în combatarea terorismului.

Intr-o declaraţie comună, şefii celor două guverne şi-au propus ca, în răstimpul următorilor 5 ani să dubleze volumul schimburilor comerciale bilaterale, cifrat în prezent la 10 miliarde de euro.

Intensificarea cooperării ar urma să aibă un impact pozitiv şi asupra cercetării ştiinţifice din cele două ţări. Miercuri, Merkel s-a întîlnit la Bombay cu intelectualii şi formatorii de opinie indieni, pentruc a în cursul serii să se consulte cu managerii principalelor concerne din India.

În ultimii ani, economia germană s-a înşurbat tot mai rău în obsesia pieţii chineze. Merkel s-a arătat hotărîtă să extragă industria germană şi comerţul Republicii Federale din acest pernicios unilaterialism. Berlinul vrea să-şi deschidă noi orizonturi asiatice. New Delhi este, în acest proiect, prima adresă, ştiut fiind că economia indiană este la fel de dinamică precum cea chineză.

Aproape la fel de important, din unghiul Berlinului este faptul că Germania şi India împărtăşesc valori politice şi culturale comune – ambele state fiind autentice democraţii, care înţeleg să respecte cu adevărat drepturile omului. Deloc de mirare că amîndouă ţările împărtăşesc o serie de obiective între care, la loc de frunte, se situează interesul combaterii terorismului.

In fine, atît Berlinul cît şi New Delhi se străduiesc să pătrundă în clubul select al puterilor dotate cu un mandat permanent şi dreptul de veto în Consiliul de Securitate ONU. In context, premierul indian Singh a subliniat că împărtăşeşte opinia Angelăi Merkel, potrivit căreia Consiliul de Securitate trebuie reformat spre a oglindi realităţile secolului 21.

India şi Germania şi-au propus deci să pună împreună umărul la misiunea restructurării forului suprem al organizaţiei mondiale.

In ce-o priveşte, Merkel a ţinut să scoată în evidenţă „potenţialul economiei indiene”, un potenţial, de care, „spre deosebire de cel chinez, germanii n-au ţinut cont în suficientă măsură, în ultimii ani”.

Extrem de importantă în relaţiile bilaterale promite să fie colaborarea în domeniul cercetării ştiinţifice şi a tehnologiei. O serie întreagă de proiecte, de pildă pe tărîmul energiei, sau al studiilor oceanologice, precum şi numeroase schimburi academice urmează să transpună voinţa de intensificare a cooperării germano-indiene exprimate de liderii celor două ţări.