Andrzej Wajda: conștiința unei națiuni

"Sunt un regizor polonez fantastic, unul din cei mai buni regizori din lume. Am supraviețuit deja mai multor miniștrii și îi voi supraviețui și actualului ministru. Cine o să-și mai amintească de el peste zece ani?" Aceste propoziții nu le-ar fi spus niciodată Andrzej Wajda despre el. Dar a făcut-o pentru el regizoarea Agnieszka Holland, o colaboratoare și prietenă veche a lui Wajda. În anii '70, ea a lipit acest mesaj pe peretele unui studio de film, ca un fel de terapie pentru regizorul mult prea modest. Wajda se temea pe atunci mereu că puterea comunistă din Polonia îi va cenzura filmele. În cele din urmă, doamna Holland a avut însă dreptate.

Un maestru al cinematografiei

Toate operele lui Wajda sunt dedicate individului și puterii sale de a depăși greutățile. Munca unui artist nu are voie să fie instrumentalizată de politicieni - acesta a fost credo-ul său artistic. Wajda și-a dedicat întreaga viață artei cinematografice. În 2000, el a primit premiul Oscar pentru întreaga carieră. Și pe scena de la Los Angeles, în discursul de acceptare, el nu a uitat de politică și le-a mulțumit "prietenilor americani" pentru sprijinul arătat Poloniei pe drumul înapoi "în familia țărilor democrate, în civilizația occidentală și în instituțiile și structurile de securitate ale acesteia". Vizibil afectat, el a spus în poloneză: "Dorința mea cea mai adâncă este ca omul să fie animat doar de flacăra unor mari sentimente, precum iubirea, recunoștința și solidaritatea."

Istoria și prezentul Poloniei au fost mereu temele preferate ale lui Wajda și au marcat toate filmele sale. Spunea în glumă că, aidoma pictorului Jan Matejko, care a pictat în secolul 19 istoria Poloniei, el ar fi "pictorul istoriei din cinematograful polonez". Cu o deosebire majoră: pictorul a redat victoriile Poloniei, Wajda s-a axat dimpotrivă pe înfrângeri.

Filmele lui Wajda sunt o panoramă a istoriei Poloniei, din secolul 19 până în anii '80, în perioada sindicatului Solidaritatea. "Ce aș fi avut altceva de povestit?", și-a întrebat el mai demult un prieten. "Noi eram vocea celor morți. Nu a celor care au murit de moarte naturală, ci a celor uciși, a celor care au fost mai buni decât noi pentru că au avut mai mult curaj și au făcut ceea ce nouă ne-a fost frică să facem. De aceea suntem noi încă în viață," a explicat Wajda.

Pictură și debut în lumea filmului

Regizorul s-a născut în 1926 la Suwalki, în nord-estul Poloniei, ca fiu al unui ofițer și al unei învățătoare. Al Doilea Război Mondial a pus capăt în mod brutal copilăriei sale. Tatăl său a dispărut fără urmă în 1940. Abia la jumătatea anilor '50, tânărul regizor a aflat că tatăl său fusese ucis de sovietici. Wajda s-a aflat la Cracovia în timpul ocupației naziste, unde a lucrat ca lăcătuș și fierar. În timpul liber, picta și desena. Și-a urmat pasiunea după război, studiind la academia de arte din Polonia. În 1949 a trecut la nou-înființata școală de film din Łódź. Cinci ani mai târziu, a avut loc debutul său regizoral: în filmul "O generație" (1954) el descrie destinul unui tânăr din Varșovia pe timpul ocupației germane.

Școala de film poloneză

Cu filmele "Canalul" (1957) și "Cenușă și diamant" (1958), Wajda a devenit unul din cei mai importanți regizori ai noii generații europene. Creațiile sale sunt considerate ca prime opere ale așa-numitei "școli de film poloneze", pornită din tradiția romantismului și care punea pe primul loc eroismul individului. Wajda a spus mai târziu că "Cenușă și diamant" a fost cel mai important film al său.

În timp ce alți regizori polonezi din noua generație, ca Roman Polański, Krzysztof Zanussi și Krzysztof Kieślowski, abordau și alte teme în filmele lor, Wajda a rămas fidel proiectelor istorice. Nu dorea să facă filme despre el însuși, după cum le-a spus mereu studenților săi. În opera sa cinematografică a rămas loial țării sale, dar abordarea sa a fost universală, rămânând în lumea protagoniștilor săi - fie că era vorba de un zidar sau de personalități ca Danton sau Wałęsa.

Printre succesele sale majore se numără "Omul din marmură" (1976) și "Omul de fier" (1981). În primul film, munca legendară a unui zidar este dezvăluită a fi o minciună de propagandă. "Omul de fier" a avut legătură cu contextul grevelor de la portul din Gdansk din 1980. În 2013 a apărut "Walesa. Omul speranței", un portret al iubitului lider al Solidarității. În anii '80, Wajda a activat în principal în afara Poloniei. În Franța a filmat "Danton" (1983) cu Gérard Depardieu, în Germania "Pilat și alții" și "O iubire în Germania" (1983), povestea tragică dintre un deținut polonez obligat la muncă silnică și o germancă.

Implicare pentru libertatea artei

Creațiile lui Andrzej Wajda i-au inspirat și pe alți regizori celebri ca Martin Scorsese. Acesta a povestit că la începutul filmărilor la "Taxi Driver" și-a pus echipa să se uite la "Cenușă și diamant" al lui Wajda. Scorsese a dorit astfel să transmită actorilor săi felul în care regizorul polonez se străduia să capteze atenția publicului.

Filmele lui Wajda au fost premiate la numeroase festivaluri internaționale. Patru dintre filmele sale au fost nominalizate la Oscar: "Fetele din Wilko" (1979), "Pământul lăudat" (1975), "Omul de fier" (1981) și "Katyń" (2007). Și anul acesta un film de-al său a fost nominalizat la Oscar nominiert: în "Imagini de după" el tematizează amestecul guvernului în artă, prin exemplul unui artist din Polonia comunistă. Wajda nu a știut în 2014, când a început filmările la această producție, cât de actuală va fi tema doi ani mai târziu în țara sa: anul acesta Wajda a sprijinit protestele civice față de guvernul național-conservator și a militat din nou pentru libertatea artei.

Este poate o ironie a sorții că filmele lui Wajda au fost decenii la rând un spin în ochii guvernanților, pe timpul comunismului - iar acum ar putea să aibă din nou aceeași menire. Regizorul a dorit mereu să creeze opere care să nu dispară imediat fără urmă. A reușit.

Autori: Katarzyna Domagala-Pereira, Rosalia Romaniec/os