1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Analiza spectrală a politicii românești înainte de alegeri

Faptul că 2/3 din cetățenii țării dezaprobă autoritatea exercitată de Uniunea Europeană asupra deciziilor politice la nivel înalt este, după opinia noastră, cheia acestor alegeri parlamentare.

O cercetare sociologică inițiată anul trecut de Fundația Konrad Adenauer în cooperare cu Centrul Wilfried Martens ne oferă cea mai detaliată imagine de care dispunem privind percepția românilor asupra Uniunii Europene ( kas.de/rumaenien/ro). Chiar dacă, de la realizarea acestui studiu, care îmbină metodele calitative cu cele cantitative, s-a scurs un an întreg, rezultatele sale rămân valabile, deoarece ele surprind realități sociale și psihologice care nu se modifică de pe o zi pe alta, cum ar fi, de exemplu, intenția de pleca în străinătate pentru a găsi un loc de muncă sau gradul de încredere în anumite instituții.

Dar mai ales un anumit segment al cercetării ni se pare util pentru a înțelege situația electorală în care ne găsim astăzi. Investigând percepțiile privitoare la înrâurirea pe care o exercită Uniunea Europeană, sondajul constată percepții aparent neutre, asemenea unor simple constatări, dar care au un potențial politic trecut cu vederea. Astfel românii cred într-o proporție de 52% că situația economică din România este influențată mult de Uniunea Europeană. Rafinând, 38% vorbesc de o influență puternică și 14% de una foarte puternică. Până aici nu e mare lucru de spus, căci gândirea comună coincide cu opinia experților, care pot argumenta cu ușurință aceste relații de dependență cu date despre schimburi comerciale, investiții, ponderea monedei euro șamd. Următorul capitol se referă însă la deciziile politice românești în relația lor cu Uniunea Europeană. Mai mult de jumătate dintre cetățenii țării (51%) apreciază că deciziile politice sunt puternic influențate de UE. Unii vorbesc de o influență puternică (38%), alții de una foarte puternică (13%).

Or, aici se ascunde o problemă politică serioasă. Sondajul intră și mai mult în detalii și ne arată că instituțiile cel mai puternic influențate de UE sunt Președinția (56%), Guvernul (54%), Parlamentul (53%), partidele politice (48%) și așa mai departe, pe o scară descrescătoare până la Biserică, care ar cunoaște la rândul ei influențe semnificative, dar în cea mai mică măsură (27%).  Există și diferențe regionale, locuitorii Capitalei și împrejurimilor fiind sensibili într-o proporție mult mai mare decât cei din Transilvania față de influența exercitată de UE asupra deciziilor prezidențiale.

Dar încă nu am arătat întreaga dimensiune a problemei, căci întrebați la ce nivel ar trebui adoptate deciziile politice, indiferent de natura lor, marea majoritate a celor chestionați (65%) au răspuns că ele ar trebui adoptate la nivel național. Trecând pe versantul celălalt, abia 35% au fost de părere că deciziile privitoare la România ar trebui adoptate la nivel european, un procentaj pe care euroentuziaștii îl consideră totuși optimist, căci este mai mare decât în majoritatea țărilor europene.

Intrând în detalii, domeniile care ar trebui supuse mai curând jurisdicției naționale ar fi, în ordine descrescătoare: deliberarea legislativă, securitatea statului, educația, agricultura și sănătatea. Iar cele care, în optica românilor, ar trebui abordate la nivel nivel european sunt comerțul, infrastructura, piața muncii și turismul.

În consecință, faptul că aproximativ 2/3 din cetățenii țării dezaprobă autoritatea prea mare exercitată de Uniunea Europeană asupra legislației și deciziilor politice la nivel înalt este ceva ce nu poate fi trecut cu vederea și este, după opinia noastră, cheia acestor alegeri parlamentare.

Din instinct sau în mod pe deplin conștient, principalele forțe politice, PSD și PNL, se situează oarecum după această linie de demarcație. PSD este poate partidul care preia cel mai mult insatisfacția față de dependența decidenților politici față de UE și o exprimă de cele mai multe ori în chipuri figurate și numai sporadic și fragmentar. Sondajele ne arată de altfel că preferința pentru PSD întrunește un scor apropiat de procentajul acelora care constată o mare dependență de UE a Guvernului și Președintelui, iar numărul celor care înclină către PNL este aproximativ egal cu numărul acelora care consideră că deciziile ar trebui luate la nivelul Uniunii Europene. Acolo, de pildă, unde Guvernul este perceput în cea mai mare măsură ca dependent de UE (În București și județul Ilfov), alegerile locale au fost câștigate categoric de PSD și pierdute în mod spectaculos de PNL, care avusese în aceste circumscripții un considerabil avans.

În realitate tabloul este, cu siguranță, mult mai complicat și opțiunile electorale sunt determinate de multe alte considerente, care ajung să amestece criteriile de mai sus și chiar să le inverseze, dar nu putem să nu remarcăm totuși echivalența cantitativă a celor două câmpuri.

Există și alte partide care se așază la rândul lor în funcție de aceste linii nevăzute, după cum am putea distinge poziții ambigue sau pur și simplu contradictorii. Cert este că niciun partid nu asumă deplin o poziție lipsită de echivoc și de aceea nu putem vorbi în România de partide propriu-zis suveraniste sau eurosceptice, după cum, în oglindă, nu există partide eurofile, ca limbaj și argumentație. Dintre toate însă, poziția PNL este cea mai fragilă, căci liberalii, percepuți fiind ca subordonați politicilor UE prin intermediul Guvernului și Președintelui, nu reușesc să transforme această situație într-un avantaj. Ei par, dimpotrivă, stânjeniți și adoptă posturi contradictorii căutând să încurce pistele. Premierul Cioloș, bunăoară, recurge la un limbaj simbolic pozând alături de Brâncuși, adică european și național deopotrivă într-o ordine la alegere (și după caz), dar evită să asume un program politic explicit. De aceea PNL nu este un partid eurofil după tipar occidental, acolo unde oamenii politici asumă mai limpede propriile poziții și se străduiesc să le argumenteze cu cărțile pe masă.

Dar nici PSD nu este cu adevărat un partid eurosceptic, mulțumindu-se cu aluzii malițioase și replici cu două înțelesuri, în stilul unei îndelungate tradiții a limbajului dublu. PSD face cu ochiul către ”inițiați” vorbind despre ”ăia” pe care nu îi numește, evocându-i totuși cu insistență. În virtutea acestor confuzii și imposturi, ambele partide adună voturi eterogene, dar contribuie totodată la absenteismul care se extinde copleșitor. USB (mai nou USR), partidul lui Nicușor Dan și al Clotildei Armand, este ceva paradoxal și care își datorează succesul tocmai acestei situații. Un partid în care una dintre figurile centrale este o franțuzoaică care cucerește prin devotamentul ei față de țara de adopție pare să fie un partid eurofil endogen, adică eurofil și suveran în același timp, exact ceea ce există în Occident, dar nu s-a văzut încă în România.

În fine, în ciuda diferențelor, România nu diferă esențial de celelalte țări europene și, așa cum se vede din studiul solid girat de KAS, adevărata și marea problemă a momentului este și aici relația dintre statul național și Comisia de la Bruxelles. Atât doar că problema zace îngropată și nevăzută sau mai curând minimalizată și, adesea, ocultată cu totdinadinsul.

Horațiu Pepine, DW-București