Ana Novac - o a doua Anne Frank?

În ajunul lansării cărţii, săptămînalul DIE ZEIT consacră evenimentului un amplu spaţiu editorial.

Caracterul atît de singular al acestui jurnal ca şi destinul cu totul ieşit din comun al autoarei, îi determină pe publicişti să caute sisteme de referinţă pentru a încadra redescoperirea acestei mărturii din infern intitulată, printr-o tragică ironie: „Cele mai frumoase zile ale tinereţii mele”.

De aceea, unii văd în Ana Novac, pe adevăratul ei nume Zimra Harsany, născută la Dej, deportată în 1944 la Auschwitz la vîrsta de 14 -15 ani, o Anne Frank din Transilvania.

Alţii compară jurnalul, nu numai fiindcă a fost redactat în maghiară ci şi fiindcă inimaginabilul devenit realitate este perceput şi redat din perspectiva adolescenţei, cu „Romanul unui neînsemnat „ de Imre Kertesz.

În „dosarul” consacrat de revista DIE ZEIT republicării jurnalului de la Auschwitz al Anei Novac la editura Schöffling (prima versiune, apărută mai demult la Rowohlt a fost din păcate rapid dată uitării) cele două repere ale comparaţiei sunt menţionate.

Totuşi, Sybille Steinbacher, cercetător la Institutul pentru Istorie Recentă de la Universitatea din Jena respinge analogia jurnalului Anei Novac cu cel al Annei Frank argumentînd, între altele, că deportarea şi internarea în lagăr a tinerei şi a întregii ei familii, care se refugiase din Germania la Amsterdam, a pus de fapt capăt scrisului în timp ce Zimra abia la Auschwitz începe să ţină jurnalul de bord al traversării mai multor lagăre ale morţii.

Astăzi Ana Novac trăieşte la Paris, după ce a emigrat din România, unde a fost căsătorită cu poetul Paul Schuster, a scris piese de teatru, a fost membră a Uniunii Scriitorilor, împărtăşind împreună cu publicul „acelaşi sentiment: ura faţă de Ceauşescu.”

Ajunsă în Franţa, face cunoştinţă cu Simone de Beauvoir, îi încredinţează jurnalul tradus de un prieten, din maghiară în franceză.

Jean-Paul Sartre este şi el surprins de umorul cu care tînăra dotată cu un extraordinar simţ al observaţiei şi o excelentă memorie, a reţinut şi notat mizînd pe latura grotescă a umorului, întreg calvarul prin care i-a fost dat să treacă.

Din fragmentele de însemnări din anii petrecuţi în mai multe lagăre, Ana Novac reconstituie întregul suprapunînd uneori amintirile unor perioade diferite. Procedeul conferă densitate jurnalului.

„Pînă cînd toate cărţile mele nu vor fi apărut şi în Germania, nu-mi voi afla liniştea” îi mărturiseşte Ana Novac publicistului de la DIE ZEIT, încredinţîndu-l la despărţire că ea ar fi trebuit să rămînă în Germania.

Va rămîne prin cărţile ei şi în primul rînd prin cutremurătorul Jurnal, din care în avanpremiera lansării volumului în librării, hebdomadarul publică cîteva fragmente.