1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Amplă schimbare de strategie în Afganistan

Situaţia a devenit dramatică în Afganistan. În ultimii doi ani, numărul atacurilor armate a crescut cu peste 300 la sută. În aceste împrejurări se impune o schimbare de strategie.

default

Generalul american Stanley McChrystal

Acesta este şi scopul pentru care partenerii NATO se întâlnesc pe 28 ianuarie la Londra, în cadrul conferinţei pentru Afganistan. Sugestiile militare vin din partea comandantului suprem al trupelor ISAF, generalul american Stanley McChrystal. Acesta a căpătat experienţă în lupta împotriva insurgenţilor încă în timpul războiului din Irak.

Ce a funcţionat în Irak trebuie să funcţioneze şi în Afganistan. Este vorba de strategia "clear, hold and build", ceea ce înseamnă cucerirea unei regiuni, stabilizarea ei şi, mai târziu, demararea lucrărilor de reconstrucţie. Până acum, reconstrucţia nu a putut începe în numeroase provincii fiindcă trupele nu au reuşit să ţină sub control terenul cucerit. Având acum la dispoziţie alţi 40.000 de militari, Stanley McChrystal cere un efort conjugat împotriva talibanilor în condiţiile protejării populaţiei civile. Generalul a afirmat: "Cred că adesea este mai eficientă şi mai importantă decât atacarea inamicului intrarea în contact cu oamenii, în aşa fel încât situaţia reală să fie înţeleasă şi să se facă tot posibilul pentru protejarea civililor. În acest domeniu este nevoie să ne perfecţionăm."

Primul ţel urmărit de către trupele ISAF este garantarea securităţii în principalele zece oraşe afgane. Regiunile care au ajuns în ultimul an şi jumătate să fie controlate din nou de talibani urmează a fi recucerite. Preşedintele SUA, Barack Obama, şi-a însuşit parte din propunerile lui Stanley McChrystal. El a comunicat recent: "Am decis că este în interesul nostru naţional să trimitem alţi 30.000 de militari în Afganistan."

Attacken der Taliban in Afghanistan

Imagine din centrul capitalei afgane Kabul, după un atac al talibanilor

40.000 de militari suplimentari ceruse McChrystal, Washington trimite 30.000 în viitoarele luni. Generalul a specificat însă: "Avem nevoie de mai multe forţe de securitate. Avem nevoie de o combinaţie optimă, deci nu numai de armată. Avem nevoie de mai mulţi poliţişti, de agenţi ai serviciilor secrete, de militari afgani şi poate şi de militari NATO, în care categorie intră şi germanii".

La conferinţa pentru Afganistan de la Londra se va negocia săptămâna aceasta contribuţia aliaţilor din cadrul NATO. McChrystal apreciază însă că şi guvernul afgan trebuie să facă mai mult pentru garantarea securităţii. El a propus întărirea masivă a armatei şi poliţiei afgane, o propunere acceptată de guvernul de la Kabul. Ministrul afgan de Interne, Mohammed Hanif Atmar a declarat: " Pe baza propunerilor recente făcute de generalul McChrystal, suntem de acord să mărim numărul poliţiştilor la 160.000 de oameni şi numărul soldaţilor la 240.000"

Pentru guvernul afgan şi pentru cei care îi oferă asistenţă, dublarea numărului poliţiştilor şi chemarea sub arme a încă 150.000 de soldaţi este un efort colosal. Până în vara anului 2011 se va vedea dacă ideile lui McChrystal vor aduce schimbarea la Hindukuş. Până atunci se vrea ca populaţia să realizeze că rebelii nu pot obţine victoria. Procesul de retragere a militarilor americani va începe, potrivit preşedintelui Obama, în iulie 2011.

Autor: Andreas Noll / Ioachim Alexandru

Redactor: Robert Schwartz