1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Amnesty International critică atât Israelul cât şi gruparea Hamas

În ultimul raport publicat de Amnesty International, aceasta a acuzat atât Israelul cât şi Hamas de a fi comis crime de război în conflictul din Gaza. Ambele părţi au criticat raportul publicat de Amnesty International

Organizaţia pentru Drepturile Omului acuză Israelul şi Hamas de crime de război

Organizaţia pentru Drepturile Omului acuză Israelul şi Hamas de crime de război

Drept consecinţă a ultimului său raport, Organizaţia pentru Drepturile Omului, Amnesty International, solicită din partea Naţiunilor Unite impunerea unui embargo militar atât asupra Israelului cât şi asupra grupării Hamas.

Guvernul de la Ierusalim a protestat împotriva Amnesty International, argumentând că raportul publicat se bazează pe cercetări făcute superficial: „Raportul Amensty International este fundamental greşit şi se bazează pe metode de cercetare nesigure. În primul rând, el se bazează pe indicaţii venite din partea grupării Hamas, indicaţii problematice, a căror credibilitate este pusă sub semnul întrebării. Iar în al doilea rând, raportul ignoră cu desăvârşire situaţia complexă a conflictului. S-au purtat lupte în decursul cărora Hamas s-a folosit de populaţia civilă în mod brutal ca scuturi vii”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Ierusalim, Mark Regev.

Organizaţia pentru Drepturile Omului respinge cu hotărâre acuzaţiile executivului israelian. Amnesty International nu s-a lăsat manipulată de Hamas, a declarat anchetatorul şef, Donatella Rovera: „Reacţia este ridicolă şi absurdă. Raportul este plin de dovezi, fotografii şi cifre concrete, anchetate de noi. Toţi cei care au citit raportul s-au putut convinge că este rezultatul unor cercetări atente.”

În timpul conflictului armat din Fâşia Gaza, care a durat aproximativ trei săptămâni, populaţia civilă a fost folosită drept scut viu, însă nu de către Hamas ci de către soldaţi israelieni, a adăugat Rovera.

„Soldaţii israelieni i-au forţat pe civilii palestinieni să caute în clădiri bombe, să intre în case în care se aflau militanţi înarmaţi sau să rămână în clădirile în care se instalaseră centre de comandă ale armatei israeliene. Nu avem dovezi care arată un comportament similar din partea palestinienilor”, a precizat Rovera.

Pe de altă parte, crimele de război ale grupărilor radicale palestiniene constau în bombardarea continuă a aşezărilor israeliene: „ Bombardarea populaţiei civile într-o asemenea măsură este nu numai inacceptabilă ci reprezintă şi o încălcare a legislaţiei internaţionale şi o crimă de război, fapt pe care Hamas trebuie să îl accepte”, a declarat Rovera.

Gruparea islamică a protestat de asemenea împotriva Amnesty International, argumentând că raportul aruncă victimele şi criminalii în aceeaşi oală.

Anmesty International speră că un embargo ar putea diminua livrările de arme în regiune, chiar dacă nu s-a putut afla de unde provin armele şi explozibilul folosite de Hamas. În schimb, Organizaţia ştie cu precizie de unde provine echipamentul folosit de armata israeliană.

„Aproape tot ce am găsit în Fâşia Gaza provenea din Statele Unite. Toate informaţiile pe care le avem arată că peste 95% din armele şi muniţia livrate către Israel sunt fabricate în America”, a concluzionat Rovera.