1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Amintiri din viitorul PSD-ist

Şeful PSD, Liviu Dragnea, a anunţat "sfârşitul păcii". N-a oferit, ce-i drept, detalii despre iminentul război pe care, implicit, îl anunţă. Putem şti oare cum va fi? Putem, dacă ne-ndreptăm atenţia spre trecut.

La experienţe ceauşiste nu se pricep doar unii români nostalgici, precum şi liderul principalului partid guvernamental românesc, care le resuscită în aceste zile profitând de amnezia celor mulţi şi abătuţi de înfrângerea lor în interminabila tranziţie. Au acces la ele şi venezuelenii, de pildă. 

O incursiune în trecutul naţional-comuniştilor de peste ocean ar putea evidenţia traiectoria României dacă, aşa cum se întrevede, după CCR, se vor elimina şi alte puteri şi instanţe de control. Între aceste "checks and balances" figurează, la loc de frunte, procurorii anticorupţie. Justiţia în genere. Precum şi presa. N-ar fi exclus defel ca şi preşedinţia să ajungă, la fel ca legislaţia, la cheremul penalei clase politice actuale. Previzibil ce se va petrece şi dacă, în loc să mobilizeze societatea întru apărarea statului de drept, opoziţia va continua să agonizeze.

Ne poate însă orienta istoria? O carte, dubioasă, ştiinţific, dar foarte populară, semnată de elveţianul Erich von Däniken, prezenta cititorilor ei, în 1968, "Amintiri despre viitor”, o combinaţie după unii toxică, după alţii inofensivă, de arheologie şi science fiction. Teza ei ”pre-astronautică” pretindea că pământul ar fi fost vizitat în repetate rânduri de extratereştri, urmele turismului lor fiind înregistrate, între altele, rupestru, de către antici.

Ideea nu e nouă. Misticismul evreiesc consideră că viitorul, inclusiv cel mesianic, se ascunde în trecut şi poate fi prefigurat pe baza lui. Raţionaliştii, futurologii, caută la rândul lor să desluşească viitorul din experienţele istorice. În fapt, eclesiastul, înţeleptul predicator biblic ne avertizează că ”nu-i nimica nou sub soare”. Doar, poate, aroganţa fără pereche a unui Dragnea şi izolarea fără precedent, în Comisia Europeană, a premierului Tudose.

Şeful de partid al celui din urmă a ieşit, mai nou, la bătaie. Dar a început ciomăgeala ca în teatrul Kabuki. Ba nu, ca în teatrul chinezesc al umbrelor, numit de greci „caraghiozis”. Căci, deşi a izbit, din nou, cu sete, n-a pocnit decât umbre. În speţă pe a lui George Soros. Care ar tăcea „agresiv”, după cum, cu umor involuntar, consemna recent una din televiziunile de casă ale PSD-ismului dezlănţuit. Or, cu umbra lui Soros, Dragnea nu se prea poate lua în piept decât verbal. Recursul său repetat la conspiraţionismul vag antisemit al anti-sorosismului, nu poate fi deci interpretat ca "război", ci ca ventil al presiunilor tot mai ample şi mai greu suportabile presându-l pe liderul român.

Îl apasă unde-l doare. Căci matrapazlâcurile de proporţii braziliene i-au ajuns aproape. Întrucât teroriştii sunt, în schimb, departe, nu cu ei va fi noul război. Nici cu duşmanii democraţiei liberale din specia putinist-populistă de vreme ce cu ei mai marii PSD se au ca fraţii. Dar cine atunci vor fi vrăjmaşii conflagraţiei dragniote? CCR care pare a nu-i putea rezista deloc? Haida de. 

Alertaţi de ieşirile tot mai iresponsabile şi aparent haotice ale omului forte de la Alexandria, observatorii au început să speculeze. Analize credibile îl indică pe preşedinte ca proximă ţintă. Or, întrucât Dragnea e tot mai la ananghie juridic şi mediatic, pare clar că loviturile cele mai aprige vor fi rezervate în faza actuală celor care îl ameninţă acut. Presei de investigaţie gen Rise Project, bunăoară. Şi riscului reprezentat de şefa DNA.

Or, atât presa cât şi anticorupţia sunt organe vitale pentru muribunda democraţie a românilor. A le scoate din funcţiune ar expedia în eternitate statul de drept. În tranşeele proximului front se adăposteşte deci libertatea românilor. Cu ea şi cu ei pare a fi Dragnea, prin urmare, în război. 

Unde ar duce acest litigiu? E suficientă analiza ADN-ului ceauşist al partidului său, ca şi a grupei sangvine a oligarhiei ce-l susţine la putere, cuplată cu un sumar studiu al istoriei, ca să se deducă alarmantul arsenal la care, în disperare de cauză, ar putea recurge. N-ar avea limite distrugerile pe care le-ar putea provoca spre a nu permite să se facă lumină în tenebrele braziliene ale afacerilor sale, spre a bloca accesul DNA la probarea jafului său prezumtiv, spre a împiedica şi cătuşele să zornăie şi parul să se apropie de funie. 

Optimiştii, desigur, vor obiecta. N-ar mai exista azi, în opinia lor, „soluţii” intolerabile pentru democraţie într-o ţară a UE! Să fim serioşi. Viktor Orban a purces de mult pe drumul edificării democraţiei iliberale, iar Bruxelles-ul nu l-a putut frâna defel. Conflictul CE cu polonezii e şi el în toi.

"Dar ne aflăm în secolul al XXI-lea", vor exclama alţi naivi, plini de încredere. Or, lumea a treia stă chezăşie pentru "rezolvările" preconizate în mileniul trei de state conduse de tirani şi partide colectiviste de stânga, naţionalist-marxiste ca şi ceauşismul.

"Soluţii" la problema perpetuării la putere în condiţii de democraţii rău defectate au depistat de pildă, cu trist succes şi Robert Mugabe în Zimbabwe şi Venezuela lui Hugo Chavez, unde Nicolas Maduro tocmai le pune în aplicare cu vărsări de sânge zilnice.

În contra regimului celui, care, ca Dragnea, şi-a ameninţat opoziţia cu război, studenţii protestează căci nu mai suportă ca oamenii, înfometaţi, să ajungă să treacă la prins şi fript şobolani. Căci în această ţară superbogată în ţiţei magazinele sunt mai goale decât cele ceauşiste ale anilor 80. La fel de goale sunt şcolile. Iar spitalele, din care medicamentele s-au evacuat de mult, sunt doldora doar de bolnavi, de muribunzi şi deznădejde. Când, devastaţi de criză economică şi de o inflaţie record pe mapamond, oamenii ies, deci, revoltaţi în stradă, se poate lesne întâmpla să fie ori arestaţi ori împuşcaţi în cap de poliţişti, jandarmi, soldaţi, miliţie paramilitară.

Un tânăr omorât marţi la doar 16 ani pentru că îndrăznise să se alăture protestului a ridicat bilanţul victimelor naţional-comunismului venezuelean din ultimele luni la peste 90. Neomenia cramponată de putere cu preţul vieţii celor ce se revoltă împotriva tiraniei a sfârşit nu doar prin a umple temniţe şi cimitire, ci şi prin a scinda partidul guvernamental. Opt din zece oameni îl vor debarcat pe preşedinte. Care-i pedepseşte prin război civil. 

Din stat de drept mica Veneţie a ajuns o dictatură sângeroasă, o ţară a rezistenţei rău însetate de o libertate care pare tot mai amăgitoare. Dezastrul, maxim, era previzbil. Dacă românii se vor pricepe de acum încolo să citească amintiri despre viitorul PSD-ist, şi-ar putea rezerva o soartă mai fericită.