1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Amintirea unei debarcări istorice

Pentru prima oară, la masa celor care vor avea onoarea de a participa la sărbătoarea dedicată Debarcării din Normandia se vor afla veterani francezi. Şi, tot în premieră, se va aduce un omagiu victimelor civile.

Prăbuşirea militară a Germaniei naziste a început la 6 iunie 1944. Atunci, forţele aliate au traversat Canalul Mânecii, iar Debarcarea din Normandia a marcat decisiv desfăşurarea confruntărilor militare ulterioare.

Pentru prima oară, la masa celor care vor avea onoarea de a participa la sărbătoarea dedicată acestui eveniment se vor afla veterani francezi. Şi tot în premieră, se va aduce un omagiu victimelor civile ale invaziei.

Amintirea bătăliei pentru Normandia din 1944 între forțele germane și cele ale Aliaților, desfășurată între 6 iunie şi 19 august 1944, este încă proaspătă în minţile celor care au purtat-o.

În ultimele zile, nenumărate şcoli au organizat excursii în Normandia. Pentru copii, deplasarea a reprezentat, practic, o lecţie de istorie predată la faţa locului de către eroi adevăraţi.

"Mă bucură tare mult să văd copiii aici", mărturiseşte veteranul Leon Gautier. "Astfel aveţi ocazia să vedeţi ce am făcut noi, aici, acum 70 de ani. Şi, din fericire, voi nu căraţi greutăţi în spate".

Leon Gautier are 92 de ani. A făcut parte dintr-un comando de 177 de soldaţi, toţi francezi, singurii care au avut permisiunea de a participa la eliberarea propriei ţări. Domnul Gautier este o legendă vie iar copiii îl cunosc din cărţile de istorie. Fără bărbaţi ca el, ei nu s-ar afla, acum, în Normandia.

Marii eroi de odinioară sunt respectaţi, onoraţi şi sărbătoriţi cu mare fast. Pentru prima oară de la invazia trupelor aliate, operaţiune al cărei nume de cod a fost Operațiunea Overlord, veteranii vor sta la aceeaşi masă cu preşedinţi şi şefi de guverne. Cu siguranţă, oficialii ştiu foarte bine că, peste zece ani, aproape niciunul dintre aceşti bravi bărbaţi nu vor mai avea ocazia să participe la sărbătoare.

Debarcarea din Normandia, "D-Day", după cum mai este numită operaţiunea de acum 70 de ani, a fost sărbătorită cu mult entuziasm în ultimele şapte decenii.

Anul acesta, în premieră, 6 iunie nu va însemna doar bucurie, ci şi o incursiune dureroasă în realitatea invaziei aliate de eliberare. Dureroasă pentru că tocmai suferinţa populaţiei civile nu a fost niciodată, până acum, reamintită, adusă în discuţie, respectată.

După şapte decenii, preşedintele francez Francois Hollande aduce un omagiu la Caen celor peste 20.000 de civili care şi-au pierdut viaţa în timpul asaltului aliat de 80 de zile asupra coastei.

Unul din martorii încă în viaţă ai acelor zile este şi Regina Elisabeta a II-a, la acea vreme încă prinţesă. Suverana britanică este de altfel un "super invitat de onoare" la evenimentul de comemorare de anul acesta, după cum afirma, recent, un diplomat francez.

Lista preşedinţilor şi şefilor de guverne prezenţi în Franţa cu această ocazie este lungă şi cuprinde nume multe, nu doar din state occidentale, ci şi din Ucraina.

În lumina tensiunilor din Ucraina, sărbătoarea din Franţa capătă, aşadar, o aură istorică aparte.