1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Americanii caută alternativă la republicani şi democraţi

5 septembrie 2011

Congresmenii americani se întorc din vacanţă. Mulţi dintre americani îşi doresc însă să nu-i mai revadă vreodată pe aleşi. Conform sondajelor, 90 la sută din cetăţeni sunt nemulţumiţi de modul în care se face politică.

https://p.dw.com/p/12TDz
Demonstraţii la Washington, pe fondul recentei crize bugetareImagine: DW

În plus, două treimi din americani îşi doresc o alternativă la partidele democrat şi republican. Aceste rezultate îi încurajează pe cei care sunt de părere că în peisajul politic din SUA se impune un al treilea partid. Mai ales iniţiativa intitulată "Americans Elect" este foarte intens dezbătută în aceste zile.

Indiferent unde te afli în aceste zile în SUA, toată lumea se plânge. Jim Lavelle din Iowa a declarat: "Cei de la Washington sunt nişte incompetenţi. Cine ajunge acolo politican este corupt." Jim Meade, un fermier în vârstă de 72 de ani, adaugă: "Politicienii mai mult se ceartă decât să se preocupe de bunul mers al economiei şi de interesele poporului american."

Bailey Hurley din Minnesota îşi doreşte apariţia unui al treilea partid pe scena politică. "O a treia formaţiune ar fi bună, fiindcă la ora actuală Washingtonul este captivul unui partizanat de proporţii incredibile."

Din ce în ce mai mulţi americani îşi spun: cum este posibil să ai de ales la supermarket între 60 de feluri de ciocolată, dar când e vorba de politică, doar între republicani şi democraţi. Între timp, mai multe grupări au luat fiinţă, care militează pentru apariţia unui al treilea partid. Organizaţiile poartă denumiri cum ar fi "America's Third Party", "Americans Elect" sau "Votocracy". 

US Kongress Barack Obama hält eine Rede zur Lage der Nation in Washington
Preşedintele Barack Obama, ţinând un discurs în Congresul de la WashingtonImagine: picture-alliance/dpa

Observatorii constată că multe dintre aceste organizaţii sunt bine finanţate. În spatele lor se află diverse persoane însărite, sătule de sistemul bipartinic. Omul de afaceri Peter Ackermann este unul dintre sponsorii "Americans Elect", gruparea care se bucură în prezent de mare interes în societatea americană. El a declarat: "Căutăm un candidat la preşedinţia SUA, imun la interesele de partid."

Candidatul la suprema funcţie în statul american este căutat şi pe Internet. Fiecare cetăţean american se poate înregistra, poate discuta şi nominaliza candidaţi. Urmează ca în iunie anul viitor această comunitate online să îşi desemneze un candidat credibil. El va putea fi atât apartinic, cât şi democrat sau republican. Important va fi doar să poată demonstra că e imun la interese partinice.

Pentru funcţia de vicepreşedinte, candidatul va trebui să nominalizeze pe cineva din partidul advers sau un apartinic. Acelaşi om de afaceri a subliniat: "Intenţiile noastre sunt cât se poate de serioase. Candidatul nostru se va afla pe buletinele de vot în toate cele 50 de state."

Planul este ambiţios, fiindcă în SUA candidaţii independenţi nu pot decât foarte greu să candideze la alegeri. Totuşi, "Americans Elect " a cucerit deja statrul California, unde sunt în vigoare cele mai severe reguli electorale. 1,6 milioane de semnături i-au asigurat candidatului grupării un loc pe buletinul de vot. Peter Ackermann a declarat în context: "dacă am reuşit în California, vom reuşi pretutindeni."

Autori: Sabine Müller/Ioachim Alexandru
Redactor: Ovidiu Suciu