1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

America privită prin lentila RMGC

Vizita pe care premierul Victor Ponta o întreprinde în SUA ar putea fi prilejul ca guvernul să adopte o poziţie mai hotărâtă în ce priveşte proiectele economice în care este implicat capitalul american.

Există un anti-americanism în România? Întrebarea nici nu s-ar fi pus cel puţin în aceşti termeni abrupţi dacă nu ar fi existat polemica din 2012. Partizanii preşedintelui nu ezitaseră să-şi acuze adversarii fără niciun temei empiric de anti-occidentalism şi din această princină guvernul USL a făcut eforturi de a reafirma ceea ce altădată ar fi părut de la sine înţeles.

Realitatea este că România nu trăieşte cu adevărat după model occidental. Dar asta este cu totul altă discuţie. Pro-occidentalismul şi pro-americanismul au fost dintotdeauna nu modele însuşite metodic, ci mai curând aspiraţii şi idealuri şi au rămas şi după 20 de ani de capitalism aproape în acelaşi stadiu. Aşadar o ţară care trăieşte într-o democraţie coruptă şi aproximativă poate fi prea bine pro-occidentală în toate aspiraţiile ei. Şi exact asta este situaţia României. Dacă Republica Moldova are cu adevărat de ales între Est şi Vest, România nu are nicio punte către lumea răsăriteană care îi este cvasinecunoscută. Să luăm un singur exemplu cât se poate de semnificativ. De 20 de ani de când a căzut comunismul televiziunile româneşti nu au difuzat niciodată vreo ştire despre spaţiul rusesc şi ex-sovietic cu excepţia celor preluate de pe mediile occidentale şi care priveau evenimente sângeroase. Românii habar n-au ce se întâmplă la Moscova şi se pare că nici nu îi interesează. Estul rămâne un mare spaţiu necunoscut. Aici la Bucureşti nu mai ştim mare lucru despre ce cărţi scriu ruşii, (literatura rusă nu se vinde deloc din păcate şi editorii români au aflat pe pielea lor acest lucru), de la Tarkovsky încoace nu mai ştim nici ce filme fac ruşii şi, cu câteva excepţii, am pierdut contactul cu ceea ce ar fi fost pe mai departe valoros şi demn de aflat.

Pentru cei care se tem că Biserica Ortodoxă ar fi o agentură a Rusiei ar trebui să le spunem că autocefalia a reprezentat o puternică infuzie cu sentiment naţional şi că nu există riscul real ca Moscova să-şi transmită mesajele prin intermediul preoţimii române. Există un comerţ cu icoane şi alte obiecte bisericeşti aduse din Ucraina, (ea însăşi tot mai distantă faţă de Moscova), dar ideile vin mai curând din sud, din Grecia şi de la Muntele Athos. Dacă găsim poziţii anti-occidentale în mediile monastice româneşti ar trebui să le punem mai curând pe seama ortodoxiei athonite care se defineşte, aşa cum e de la sine înţeles, ca orientare radical anti-modernă. Nu ignorăm nici antipatia pe care BOR o nutreşte faţă de cultele neoprotestante finanţate din SUA, dar acesta este un capitol distinct care nu are are ramificaţii politice şi care este ţinut sub control de o lege a cultelor suficient de bună pentru toată lumea.

Crin Antonescu avea dreptate să spună că între ţările Europei care fac parte din NATO, România se distinge prin absenţa unui curent anti-american bine structurat, deşi el nu excludea posibilitatea ca el să apară dacă sunt neglijate anumite condiţii. Nu a dezvoltat subiectul, dar a făcut aluzie la manifestaţiile recente anti-corporatiste.

Întrebarea care se pune este dacă manifestaţiile anti-RMGC şi cele împotriva gazelor de şist conţin germenii anti-americanismului. RMGC este o companie canadiană, dar majoritatea capitalului este american şi există fireşte un lobby american în favoarea proiectului. În ajunul vizitei premierului Ponta în SUA, un think tank cu sediul la Washington şi Londra (Democracy Institute) a publicat un raport în care proiectul minier Roşia Montană este prezentat ca un test politic major privind acceptabilitatea altor proiecte cum ar fi exploatarea gazelor de şist. În linii mari Raportul DI reia cuvânt cu cuvânt prezentarea proiectului de pe site-ul RMGC ca probă că nu s-a străduit să facă o investigaţie proprie. Opoziţia faţă de proiect este minimalizată ironic şi trecută rapid cu vederea. În plus sunt menţionate toate referinţele la implicarea lui George Soros în finaţarea campaniei anti-RMGC. Nu e deloc lipsit de semnificaţie că în opinia raportorilor România ar putea deveni un adevărat „tigru” balcanic dacă s-ar dovedi mai receptivă faţă de proiecte ca cele de mai sus.

Să remarcăm mai întâi că asocierea companiilor RMGC şi Chevron face parte dintr-o strategie de promovare de care nu beneficiază decât cea dintâi. Nu este deloc adevărat că acceptarea exploatării gazelor de şist este condiţionată politic de acceptarea proiectului Roşia Montana. A fost vădit şi în compoziţia grupului de manifestanţi că există pe lângă ecologiştii puri o categorie largă de opozanţi care au ieşit în stradă din motive diferite şi care nu pot fi asociate gazului de şist. Există de asemenea un nucleu hotărât anticapitalist, dar care la rândul său este minoritar.

Există din păcate riscul apariţiei unor sentimente anti-americane, dar ele ar fi mai curând rezultatul unor percepţii unilaterale şi al unor neînţelegeri. Dacă un proiect ca cel de la Roşia Montana este promovat ca exemplu tipic pentru industrialismul american cu tot ceea ce înseamnă curaj antreprenorial şi grandoare tehnologică, atunci nu ar trebui deloc să ne mirăm că vom asista la evoluţii negative. Dacă se răspândeşte impresia că relaţiile dintre România şi USA depind de acceptarea unor proiecte cu atâtea ramificaţii obscure ca RMGC, atunci cu atât mai mult ar trebui să ne aşteptăm la bruierea relaţiilor bilaterale cu resentimente regretabile.