1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

America nu se mai bazează pe Europa. Se poate Europa baza pe America ?

Note de lectură pe marginea unui articol de fond apărut în cotidianul DIE WELT

Indiferent ce vor scrie manualele de istorie despre preşedintele american George Bush junior un lucru este cert- niciodată intelectualii nu s-au ocupat mai intens de America decît au făcut-o în cei trei ani şi jumătate de guvernare a celui de-al 43-lea preşedinte american- scria într-unul din numerele sale recente revista DER SPIEGEL , citînd nu doar pamfletul cinematografic al lui Michael Moore Fahrenheit 9/11 ci şi performanţele celebrei formaţii austriece de muzică pop Erste Allgemeine Verunsicherung.

Între timp romanul lui Nicholson Bakers Chekpoint face valuri - nu fiindcă discursul său "dialogic " ar avea virtuţi literare ieşite din comun ci pentru că autorul afirmă programatic că orice asemănare cu realitatea este voită. Personajul central al acestui roman şi-a propus nici mai mult nici mai puţin decît să-l omoare pe preşedintele George Bush junior (sic).

Ceea ce desigur nu se întîmplă în cele din urmă nici în realitate şi nici în roman.

Intre timp însă Michel Moore nu se dă bătut şi publică, deloc întîmplător în plină campanie electorală americană, alte două cărţi: o antologie de scrisori ale militarilor americani din Irak, trimise acasă şi un ghid "oficial" al propriului său filmcare la Cannes a luat Marele Premiu şi care cu cele 115 milioane de dolari încasaţi doar din vînzarea biletelor de intrare a bătut toate recordurile de pînă acum înregistrate de vreo peliculă documentară sau mai degrabă "pseudo-documentară".

Dar deopotrivă filmul lui Morre şi romanul lui Backer îşi datorează celebritatea nu atît calităţilor estetice cît potenţialului exploziv al temelor abordate în plină campanie electorală americană.

Conform opiniilor unor analişti politici avizaţi, aceste succese înregistrate de Michael Moor şi alţi autori pe cîmpul de bătălie anti-Bush nu vor influenţa rezultatul alegerilor de la 2 noiembrie.

Iată şi de ce.

Recent, unul din editorialiştii de frunte ai cotidianului DIE WELT, istoricul Michael Stürmer , a publicat un articol de fond pornind de la dislocarea militarilor americani din Germania şi din Europa de Vest în alte state est şi sud - est europene. Autorul articolului reaminteşte cititorilor că este bine să se ştie ce rugăminţi înălţăm Celui de Sus : uneori ele se pot împlini. Aşa este şi cu sloganul Ami Go Home, alimentat între altele şi de iluzia politică că Europa ar putea contrabalansa forţa Americii. Evident, în calculul acestei formule nu intră întreaga Europă ci o formaţiune de state în care o Franţă care se supraevaluează susţinută de o Germanie lipsită de opinii proprii ar prelua funcţia de lider, exercitîndu-şi autoritatea asupra Londrei , Varşoviei şi altor capitale.

Est europenii au aderat la NATO înainte de orice pentru a fi în sfîrşit aliaţi cu partenerul cel mai puternic , cu Statele Unite şi abia după aceea de teama unei Moscove care oricum a încetat să mai fie capitala unui imperiu. Iar cine-şi închipuie că va putea desăvîrşi procesul integrării europene fără sau împotriva Statelor Unite acela se înşeală - avertizează autorul articolului.

Ca şi restul Naţiunilor, America îşi urmăreşte prioritar interesele proprii iar între acestea securitatea şi loialitatea Europei deţin un rol fundamental. Formele prin care aceste obiective pot fi atinse nu mai sunt identice cu cele din perioada războiului rece cînd NATO era un instrument infailibil în stare de perfectă funcţionare.

Astăzi Alianţa a decăzut la statutul unei simple "cutii cu unelte" scrie Michael Stürmer , fiindcă europenii nu au mai prea investit în ea, fiindcă nu a fost reformată militar şi nici orientată conform unei strategii comune. Summitul de la Istanbul a făcut flagrante aceste carenţe. Aşa încît NATO este la ora actuală mai mare ca oricînd dar şi mai dezorientată .O alianţă care nu dispune de o strategie comună, în care nici unul din membri nu se mai poate baza pe partenerii săi, nu-şi mai îndeplineşte funcţiile.

Întrebarea care se ridică este dacă, în contextul actual al primejdiilor teroriste sau de altă natură, America "îi va salva" pe europeni chiar fără voia lor. Ceea ce presupune în prealabil aflarea unei soluţii în competiţia dintre principiul izolaţionismului şi cel al misionarismului , care care au caracterizat dintotdeauna politica americană.

Dacă europenii sunt "abandonaţi" ei vor trebui să se îngrijească singuri de propria lor securitate - fapt pentru care nu sunt pregătiţi nici cu gîndul, nici cu bugetul şi nici cu fapta pe teren. Dacă în urma acestui "abandon" europenii vor fi cuprinşi de teamă, ar fi în cele din urmă benefic pentru propria lor soartă, mobilizîndu-i să se ajute singuri.

In favoarea acestei idei, Michael Stürmer îl citează pe unul din primii preşedinţi americani care ar fi afirmat că nimic nu este mai binefăcător pentru raţiune decît ideea că peste 14 zile ţi se va pune ştreangul în jurul grumazului.

Disputele create în jurul războiului din Irak au lăsat urme amare şi persistente în memoria Washingtonului chiar dacă neoconservatorii caută între timp noi aliaţi şi o legitimare a politicii lor. Criza de încredere nu este numai produsul conflictului irakian ci şi rezultatul unei evoluţii ondulatorii a politicii americane interne şi externe , oscilînd între spiritul misionarismului de tip cruciat şi între retragerea în izolaţionism, departe de o lume "decăzută, surdă la predicile americane".

Ceea ce este poate cel mai demn de reţinut dincolo de convingerile afişate ale autorului articolului este enunţarea sintetică a celor patru componente de bază ale politicii americane de la origini şi pînă în prezent. Să începem cu principiul Wilsonian - elaborat la vremea lui împotriva lui Lenin şi al lui Wilhelm al II-lea. El vizează instituirea păcii în lume prin globalizarea democraţiei.

Hamiltonienii - ce-şi datorează numele fostului ministru de finanţe al preşedintelui Washington , întrevăd lumea ca pe o imensă piaţă de pe urma căreia partea cea mai grasă a profiturilor ar urma să-i revină desigur, Americii. Jeffersonienii au învăţat, dimpotrivă, lecţia Revoluţiei Franceze şi suspicioşi faţă de alianţele străine şi încurcate, vor securitate şi stabilitate în primul rînd la ei acasă.

In sfîrşit Jacksonienii întrevăd în securitatea şi bunăstarea Americii imperativul suprem , restul lumii lăsîndu-l în "plata Domnului" - scrie istoricul Michael Stürmer în cuprinsul articolului său. Toate aceste principii sunt cu atît mai eficiente azi cu cît sunt mai adînc înrădăcinate în spiritele locuitorilor Lumii Noi.

Numai că în actuala configuraţie a lumii este greu de spus care dintre cele patru principii va predomina. Nu demult GI erau trimişi la Berlin sau altundeva în Europa din pricina existenţei Uniunii Sovietice. Astăzi îi reţine în Orientul Apropiat - ţiţeiul şi îi atrage în Orientul Indepărtat existenţa "pericolului chinez."

America nu se mai bazează pe Europa .Dar se mai poate baza Europa pe America ? Întrebarea deschisă cu care se încheie articolul istoricului german ne poate da serios de gîndit.

  • Data 25.08.2004
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1dC
  • Data 25.08.2004
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1dC