America nu scoate din foc castanele europene

„Vestul l-a izolat", titrează cotidianul, semnalând şi vestea bombă a zilei de joi. „Franţa i-a recunoscut pe rebeli ca reprezentanţi ai Libiei". Dar, deşi „Alianţa Nord-Atlantică supraveghează spaţiul aerian libian iar UE a procedat la înăsprirea sancţiunilor impuse Libiei", occidentul continuă să fie abulic, dezbinat şi incapabil să împiedice extinderea controlului exercitat de regimul Gaddafi asupra teritoriului libian.

În vreme ce „Libia arde, Rusia încasează şi înoată în petrodolari, fiindcă miliardarii ei profită de răscoalele din ţările exportatoare de ţiţei", notează acelaşi cotidian din München.

Concomitent, Europa îşi manifestă dubiile, aşteptând veşti de la Naţiunile Unite iar Liga Arabă, o organizaţie plină de autocraţi care se tem să nu-şi piardă fotoliile, se pronunţă contra unei intervenţii militare pentru ajutoarea opoziţiei libiene.

Din Neue Zürcher Zeitung aflăm că „Alianţa Nord-Atlantică se pregăteşte pentru toate eventualităţile", dar că o virtuală „intervenţie va fi condiţionată de existenţa unui mandat ONU".

Acelaşi ziar lansează un avertisment privind un iminent război civil în Yemen, consemnează reformele anunţate de regele Marocului şi semnalează aşa-zisa amnistie hotărâtă de regimul de la Damasc, de care a profitat însă un singur deţinut politic din temniţele siriene. Nenumăraţi alţi prizonieri de conştiinţă zac în continuare după gratii în Siria, relevă ziarul elveţian.

Cum se explică însă propunerea Franţei de a se proceda la lovituri militare chirurgicale împotriva lui Gaddafi? La stânga spectrului politic, Liberation de la Paris critică demersurile unilaterale ale liderului conservator al Franţei, Nicolas Sarkozy, care şi-a surprins şi partenerii europeni şi compatrioţii, făcând un dublu salt înainte în chestiunea libiană.

„Franţa, care a pierdut diplomatic pe toată linia, vrea acum să fie pionier în rândul ţărilor care confruntă Europa şi comunitatea internaţională cu datoria lor morală şi umanitară. Sarkozy a făcut-o folosindu-se de două instrumente: la nivel simbolic, prin recunoaşterea legitimităţii opoziţiei libiene, iar militar prin propunerea loviturilor chirurgicale", scrie Liberation.

Şi Der Standard de la Viena crede că Sarkozy încearcă doar să poleiască imaginea externă a Franţei, care a făcut afaceri ultra-rentabile cu Libia lui Gaddafi.

Le Monde se întreabă dacă e nevoie oare de imagini televizate care să documenteze masacrarea populaţiei libiene înainte să se poată declanşa o intervenţie militară întru apărarea drepturilor omului?

De ce tiranul de la Tripoli n-are a se teme de nimic aflăm din El Periodico de la Madrid, care constată că „NATO aşteaptă o rezoluţie ONU înainte de a interveni, iar Rusia şi China se opun propusei intervenţii militare, în timp ce SUA şi-au pierdut vederea clară de acum câteva zile".

Nu mai puţin explicit e Neue Zuercher Zeitung, care vede Europa uitându-se despuiată şi jenată la ceea ce se petrece. „Neplăcut e că americanii, pe care europenii îi acuză cu plăcere că ar fi belicoşi, ezită acum să se amestece şi nu mai vor să cureţe urât mirositorul grajd european, pentru că au cheltuit prea multă forţă şi energie în alte părţi şi n-au chef să scoată cu mâna proprie castanele din foc."

În răstimp, e mare consternarea cu care se constată la Berlin, Paris şi Roma, (capitala în care se ascund şi cei mai buni prieteni ai lui Gaddafi) că europenii nici nu sunt în stare să intervină fără ajutor american, devreme ce, decenii la rând, nu le-a păsat nici cât negru sub unghie de securitatea comună.

Şi totuşi. „Cu cât liderii apuseni dau mai multe asigurări că nu va avea loc vreo intervenţie, cu atât devine ea mai probabilă", relevă Gazeta Wyborcza la Varşovia. Fiindcă Libia e pradă războiului civil şi fără o intervenţie externă nu va avea nicio şansă de pace.

Autor: Peter M. Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu