1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

America, Germania şi viitorul raporturilor transatlantice

Berlinul nu şi-a pierdut forţa de simbol, după cum a reieşit din discursul rostit la Poarta Brandenburg de preşedintele american Obama.

Conform americanistului Volker Depkat, expert al raporturilor transatlantice şi profesor la Universitatea Regensburg, Obama ar fi salvat, la Poarta Brandenburg, tradiţia marilor discursuri ale preşedinţilor americani, invocând faimosul „spirit of Berlin”: duhul propriu unui oraş din prima linie a lumii libere conduse de americani, lume care-şi trece în revistă valorile şi obiectivele în lupta contra imperiului comunist.

Or, de la alocuţiunea lui Kennedy cu al său „Ich bin ein Berliner” şi de la apelul lui Ronald Regan, cerându-i, acum 26 de ani, ultimului şef de stat şi de partid sovietic, Gorbaciov, să dărâme Zidul Berlinului, a trecut multă apă şi pe Spree şi pe Dâmboviţa. Încât nu e de mirare că „strălucirea vizitelor prezidenţiale de odinioară a început să pălească, deşi Obama a reinterpretat radical semnificaţia Berlinului ca simbol al năzuinţei ce-şi asumă sacrificii către libertate, pace şi justiţie în lume”, scrie, într-un comentariu Depkat. Potrivit lui, liderul american ar fi salvat astfel „semnificaţia oraşului pentru parteneriatul germano-american şi pentru lumea globalizată şi intercorelată a secolului al 21-lea”, în care SUA şi Germanmia luptă umăr la umăr.

Date fiind provocările actuale, „Obama a numit în context schimbările climatice, ameninţarea nucleară, terorismul, nedreapta împărţire a prosperităţii în lume; ar fi nevoie, potrivit preşedintelui, ca americanii şi germanii să lupte împreună pentru instaurarea în lume a păcii şi dreptăţii”, mai scrie Depkat.

Vădit sensibil la principalele obiecţii vest-europene la adresa societăţii americane, expertul din Regensburg a ţinut, simultan, să opineze că, insistând asupra termenului de „dreptate”, Obama s-ar fi arătat şi el, ca mulţi germani, critic faţă de neoliberalismul prevalent peste ocean. La Berlin, Obama a argumentat în favoarea „echilibrului dintre libertate individuală şi justiţie socială, dintre interesele de securitate ale statului şi drepturile şi libertăţile individuale”.

Încât Depkat crede chiar că nu ar fi exclus ca, la Berlin, Obama să fi declarat încheiată „era Reagan”.

Or, tocmai aceasta este problema. Că atât Obama cât şi unii din analiştii săi europeni ori americani excelează în interpretări strălucite, pline de sevă şi de citate istorice, dar prea puţin precise cu privire la realitatea actualelor riscuri şi ameninţări şi a modului în care trebuie înlăturate ele.

Adevărul este că raporturile transatlantice au avut grav de suferit în ultimele două decenii şi jumătate. Nu doar din pricina războaielor antiteroriste, în special a celui din Irak, purtate de americani, ci, pur şi simplu, pentru că situaţia de pe ambele maluri ale Atlanticului şi din lumea globalizată s-a schimbat radical.

Obama la Berlin, alături de soţia sa Michelle, de cancelara Angela Merkel şi de soţul acesteia, Joachim Sauer

Obama la Berlin, alături de soţia sa Michelle, de cancelara Angela Merkel şi de soţul acesteia, Joachim Sauer

America, rămasă unica superputere, s-a reorientat spre mai dinamicul spaţiu Asia-Pacific. Iar Germania şi-a regăsit unitatea şi s-a emancipat, descoperind valori noi, precum lupta contra schimbărilor climatice, pentru care să se angajeze cu maxim entuziasm.

Evident, legăturile economice şi culturale dintre cele două părţi rămân extrem de strânse. Dar memoria salvării europenilor de către americani, de nazişti, în cel de-al doilea război mondial, ca şi de comunism şi ruşi în războiul rece, începe să se stingă şi să se metamorfozeze.

Dincolo de Atlantic, Germania nu mai e „vitrina lumii libere”. Nu mai e decât încă o putere economică de care trebuie ţinut oarecum seama. În răstimp, pentru germani, America rămâne un spaţiu de proiecţie cheie, înmagazinând, după cum relevă Depkat, „visurile, speranţele şi dorul de libertate, autodeterminare, prosperitate şi democraţie ale germanilor”, iar pe de alta, în opinia mea, şi multe frustrări şi angoase nemărturisite.

Aşa se explică imensul, nefirescul suport german de care s-a bucurat în ambele scrutine prezidenţiale Barack Obama. Aşa se explică de ce, mai nou, mulţi germani se arată dezamăgiţi de şeful Casei Albe, de încălcarea promisiunii lui de a închide lagărului de la Guantanamo, de atacurile antiteroriste ale dronelor americane, de spionajul cibernetic şi altele asemenea.

Această deziluzie ţine, în bună parte, de iraţionalele nădejdi plasate nu în ultimul rând de către germani într-un politician american care, în mod absurd, s-a complăcut să fie învestit cu calităţi mistice şi mesianice de „mântuitor” şi de „izbăvitor”.

Depkat admite deopotrivă „lipsa de măsură” a acestor aşteptări ce nu puteau fi materializate şi faptul că, în chiar caracterul debordant al speranţelor puse în Obama, se oglindesc „proiecţiile din imaginarul” colectiv al germanilor. Dar profesorul din Regensburg, care consideră că raporturile bilaterale sunt încă departe de a se fi normalizat, crede că la mijloc ar fi vorba mai degrabă de o problemă a germanilor decât a americanilor.

Or, şi americanii au cotizat, în marea lor majoritate, la „mitul” Obama, la iluzia mesianismului său, votându-l de două ori în funcţia supremă. În acest sens, Obama a fost şi continuă să fie simbolul unei Americii obosite de rolul ei de poliţist global, care-şi doreşte fierbinte şi un chip frumos la cârmă şi să fie lăsată în pace.

Nenorocirea e însă că, în lumea mondializată, oamenii care iubesc libertatea nu se pot lipsi de americani. SUA nu pot fi substituite ca factor de ordine globală, dacă nu vrem să renunţăm la democraţie. Răsfăţaţi de mai bine de o jumătate de veac de pace asigurată de trupele americane, mulţi europeni tind să uite că garantarea libertăţii reclamă sacrificii majore şi o dură luptă zilnică. Aşa cum mulţi americani uită că împărtăşesc valori vest-europene.

La rândul său, Obama, prizonier al propriei sale retorici, ar face bine să se elibereze şi din ultimele chingi ideologice autoimpuse. Ar fi util să recunoască realităţile aşa cum sunt şi să iasă din imperiului vagului şi impreciziei, abordând provocările majore ale timpului în spiritul curajoşilor săi predecesori, Kennedy şi Reagan, care nu şi-au pierdut nici vitejia, nici busola în momente decisive.