America în expectativă

Aflat în vizită în Orientul Apropiat , împuternicitul Uniunii Europene pentru politică externă Javier Solana a lansat la rîndul lui un apel cerînd celor care dispun de influenţă să facă uz de ea: „ Cine deţine influenţa necesară pentru a soluţiona problema, să intervină cît se poate de rapid! Acum! Fiecare zi contează! Si de aceea apelez la cei care au influenţă să facă uz de ea.”

La cine s-a gîndit Solana cînd a formulat această chemare: la Siria şi Iran care susţin pe faţă organizaţiile Hamas şi Hisbollah, sau la Statele Unite, singura putere aptă să impună ordine? Potrivit relatărilor publicate în „New York Times” şi în „The Guardian” , Washingotnul îi mai dă Jerusalimului mînă liberă o săptămînă pentru a face ordine. Duminică, secretarul american de stat Condoleeza Rice va purta convorbiri cu guvernul israelian. Dar ce se întîmplă pînă atunci? De ce Statele Unite consideră că o intervenţie în acest moment în conflictul israeliano - libanez ar fi contraproductivă?

După o săptămînă de bombardament masiv de către aviaţia israeliană a unor obiective din Liban, puşcaşii marini americani vor interveni în „ţara cedrilor” dar nu pentru a reinstitui ordinea şi liniştea, cum s-a întîmplat în 1957 sau în 1982, ci pentru a-i evacua pe concetăţenii lor. Pînă la linişte şi ordine va mai trece o vreme – a lăsat să se înţeleagă fără nici un echivoc preşedintele american George Bush, dcelarînd că nu este încă dispus să sprijine măsurile de urgenţă pentru curmarea războiului şi că o va trimite Condoleeza Rice, secretar american de stat în regiune, abia peste cîteva zile.

Dar dacă săptămîna care vine va fi ca ultima care e pe sfîrşite - cu sute de morţi, cu sute de mii de refugiaţi, cu distrugeri ale infrastructurii ale căror costuri se ridică la miliarde ? A trece toate acestea cu vederea implică o doză de cinism. Se pare că preşedintele american are o astfel de perspectivă îngustă asupra realităţii. Este posibil ca guvernul de la Ierusalim să-l fi convins că mai are nevoie de o săptămînă pentru a da o lovitură decisivă Hisbollahului , astfel încît acesta să nu-şi mai poată reveni iar Casa Albă a dat undă verde Ierusalimului indiferent cît de mare este preţul operaţiunii.

În mod incontestabil, un armistiţiu rapid, chiar dacă ar putea fi stabilit , nu ar soluţiona problema , nu ar tăia răul din rădăcină. Hisbollah ar rămîne un factor de putere în Libanul de Sud împiedicînd accesul trupelor Beirutului iar mai devreme sau mai tîrziu, la frontiera cu statul evreu, ar putea comite din nou agresiuni împotriva acestuia, totul ameninţînd să se transforme într-un perpetuum mobile.

Dar întrebarea care se pune este dacă peste o săptămînă situaţia ar putea fi alta, dacă într-adevăr miliţiile Hisbollah vor putea fi înfrînte . Washingtonul nu poate risipi unele îndoieli printr-un răspuns clar şi categoric iar la Ierusalim prognozele liderilor politici variază de la cîteva zile la cîteva luni. Dar fiecare zi, fiecare oră, va mări numărul victimelor şi va spori suferinţa. A viza întemeierea unei noi ordini în Liban pe necazul şi suferinţele atîtor nevinovaţi este absurd şi constituie un dispreţ faţă de demnitatea umană . In istoria sa , Libanul a mai traversat perioade sumbre şi de nu puţine ori libanezii înşişi au fost vinovaţi pentru aceasta , ţara fiind adesea mingea de joc a marilor puteri şi a unor interese străine. In cazul de faţă situaţia este aceeaşi Hisbollah fiind o forţă libaneză dirijată de Siria şi Iran. Iar Israelul se poate baza cel puţin pînă acum pe sprijinul nelimitat al Statelor Unite. Într-un asemenea caz mai poate oare fi schimbată situaţia ? Mai poate fi curmat rapid conflictul prin eforturile febrile ale Uniunii Europene şi ale Naţiunilor Unite? Toate aceste străduinţe sunt deşarte cîtă vreme Washingtonul nu renunţă la expectativă. Iar preşedintelui Bush pare a-i fi indiferent faptul că printr-o astfel de atitudine America va avea mai mulţi duşmani în lume , subminîndu-şi şi bunul renume de unică forţă de ordine pe glob .