1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Amenințarea rusească

Inflația de avertismente referitoare la pericolul rusesc nu doar că aduce un prejudiciu conversației publice, dar creează și confuzie în planul securității, complicând peisajul cu alarme false.

În dezbaterea publică românească, Rusia ocupă o poziție privilegiată. Lăsând la o parte analizele politice și strategice profesioniste (infime ca număr), presa e invadată de numeroase demascări ale propagandei rusești, care ar fi reușit să se infiltreze în cele mai ascunse cotloane ale vieții publice din România și Europa occidentală.

Cu siguranță că Rusia e preocupată să-și promoveze interesele și că este indispensabil pentru analiștii SRI și din alte instituții să evalueze întinderea și profunzimea acestor influențe, dar a vedea peste tot mâna lui Putin e o veritabilă paranoia. Potrivit acestei psihoze epidemice, rușii montaseră manifestațiile contra exploatării aurului de la Roșia Montana (asta în cazul în care nu erau serviciile secrete maghiare), îi instigaseră pe țăranii de la Pungești, tot ei provocaseră un larg curent de opinie pentru educația religioasă în școlile publice și, colac peste pupăză, au inventat cazul familiei Bodnariu din Norvegia.

Suntem avertizați periodic că propaganda rusească nu are odihnă, că printre noi se găsesc camuflați prietenii lui Putin și, în general, suntem preveniți că nimic nu e ce pare a fi. Marea problemă a acestei ambianțe paranoice este că discreditează dezbaterea publică, abătând atenția de la întrebările cu adevărat relevante. Bunăoară, era legitim proiectul RMGC? Era concesiunea de exploatare a gazului de șist echitabilă? Este bine ca elevii să citească Biblia și să nu rupă cu o întreagă tradiție spirituală?

Orice discuție liberă și gravă asupra acestor subiecte a tins să fie deturnată de suspiciunea că e dirijată de agenții propagandei rusești. Iar consecința dramatică este că, odată ce suspiciunea va pune total stăpânire pe spirite, nu va mai conta dacă un lucru e bun sau rău, oportun sau neoportun, singurul criteriu de validare fiind opoziția la punctul de vedere rusesc, în toate privințele.

Există în toate acestea o explicație simplă. E firesc ca tensiunea politică din regiune să pretindă și adoptarea unei vigilențe sporite. Responsabilii politici și militari americani care au vizitat România în ultimii ani au atras invariabil atenția asupra propagandei rusești și asupra războiului cibernetic. Dar ”pericolul rusesc” și ”propaganda rusească” au atins dimensiuni atât de enorme și au luat chipuri atât de versatile, încât explicația aceasta nu mai e de ajuns.

Impresia noastră este că pe lângă îngrijorările legitime și-au făcut loc tot felul de intervenții parazitare. Grupurile de interese economice sau ideologice care și-au văzut pozițiile amenințate au recurs, oportunist, la amenințarea rusească ca la ultima cale de a-și neutraliza adversarii. De exemplu lobiștii angajați de Gabriel Resources, după ce au epuizat filonul antimaghiar, au aruncat în joc cartea rusească, pretinzând că doar Putin ar avea interesul să blocheze un proiect economic atât de avantajos. Dacă în cazul gazului de șist o asemenea bănuială avea sens, aici era o pură insolență. ”Pericolul rusesc” a dobândit însă utilizări tot mai largi și mai subtil argumentate.

Frontul secularist din România, de pildă, a obținut în ultimii ani victorii, dar și înfrângeri, pe care a sfârșit prin a le pune pe seama propagandei rusești. În pană de argumente și de imaginație teoretică, grupările antireligioase încearcă tot mai insistent să discrediteze pozițiile conservatoare, asociindu-le cu Rusia lui Putin. După succesul campaniei pe care o inițiase Biserica Ortodoxă privind păstrarea orei de religie, un ziar cunoscut scria, nici mai mult nici mai puțin, că Biserica este Coloana a 5-a rusească, în virtutea faptului că e ortodoxă. Faptul însuși de a aparține creștinismului răsăritean ar fi o slăbiciune istorică de care rușii nu ezită să profite și prin urmare Biserica Ortodoxă ar trebui marginalizată și scoasă din toate drepturile ei, pentru a garanta loialitatea pro-occidentală a României.

Un alt autor dedicat modernității à outrance ne-a informat deunăzi că situația dramatică a familiei Bodnariu din Norvegia nu ar fi decât o temă a propagandei putiniste. Or, familia în cauză ține de un cult neoprotestant cu largi ramificații americane și primii care au tras semnale de alarmă au fost chiar coreligionarii lor din America.

Prin urmare nu doar ortodocșii sunt ținta: familia, cumințenia vieții comunitare, spiritul tradiționalist sunt toate discreditate prin asociere cu autoritarismul lui Putin și cu ambițiile sale de a părea protectorul vechii Europe conservatoare. Sofismul este evident, dar se mizează nu atât pe subtilitate, cât pe violența imaginii.

De fapt inflația aceasta de avertismente anti-rusești, pe lângă prejudiciul grav pe care îl aduce conversației publice, creează confuzie și în planul securității, complicând peisajul cu alarme false.