1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Ameninţarea de la răsărit

În timp ce Moscova îşi continuă intens politica de recuperare a controlului asupra foştilor sateliţi ai URSS, Ucraina pune la grea încercare răbdarea UE.

Liderii Rusiei şi Ucrainei, Putin şi Ianucovici, în 2012

Liderii Rusiei şi Ucrainei, Putin şi Ianucovici, în 2012

Summitul UE-Ucraina de la 25 Februarie s-a văzut, încă înainte de a începe, grav ipotecat. Fiindcă, sub conducerea pro-moscovitului preşedinte Viktor Ianucovici, primit la Bruxelles după doi ani de aşteptare, Ucraina şi-a părăsit promiţătorul drum spre libertate şi integrare apuseană. Întrucât prioritatea liderului pro-rus a constituit-o întemniţarea adversarilor săi politici şi nu liberalizarea ori integrarea ţării sale în structurile euro-atlantice, relaţiile dintre Kiev şi Bruxelles s-au deteriorat dramatic după accesul său la putere.

Deprecierea acestor raporturi a început cu implicarea într-un proces înscenat şi aruncarea după gratii a fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko, un om politic pro-occidental condamnat pentru un acord de import de gaze ruseşti considerat de Ianucovici dezavantajos pentru Kiev.

Pe calapodul reglărilor de conturi tipice în orice dictatură asiatică, soarta Iuliei Timoşenko aveau s-o împărtăşească şi alţi membri ai fostului cabinet de centru-dreapta, pro-european, de la Kiev.

Astfel, regimul Ianucovici nu s-a dat în lături să-l întemniţeze pe fostul ministru de interne, ori pe alţi demnitari ai executivului precedent, şi nici să-i pună la cale Iuliei Timoşenko alte două înscenări judiciare, care mai de care mai groteşti. Ultima s-a brodat în jurul unui asasinat, comis acum două decenii, o acuză a procuraturii ucrainene la adresa Iuliei Timoşenko pentru care nu s-a găsit niciodată vreo probă.

Miza raporturilor dintre Bruxelles şi Kiev e mare. În joc nu e doar acordul de asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană şi crearea unei zone a liberului schimb ci, mai cu seamă, orientarea de viitor a imensei republici ex-sovietice, eşuate în putinism după ce pornise cândva atât de impetuos şi de promiţător pe drumul integrării apusene.

Kiev insistă asupra unei grabnice semnări a acestui acord de asociere. Dar autoritarismul de tip Putin şi Lukaşenko afişat stăruitor de noul stăpân al Ucrainei, care-şi consideră adversarii politici duşmani ireductibili şi îi pune în lanţuri, aşa cum Putin l-a tratat pe Mihail Hodorkovski, nu prea lasă loc de întors europenilor.

În decembrie trecut Consiliul European formulase condiţii clare în vederea semnării acordului de asociere. Fuseseră revendicări menite să susţină opoziţia, să împiedice sistematicele persecuţii la care sunt supuşi membri ei, să garanteze un minim de libertate a presei şi de independenţă a justiţiei.

Dar, ca mulţi alţi oligarhi de extracţie kaghebistă sau comunist-nomenclaturistă, Ianucovici dispreţuieşte, de bună seamă, occidentul, crezând, se pare, că se va putea impune, ori se va putea juca la nesfârşit cu vestul de-a şoarecele şi pisica.

Liderul din Kiev, care ştie că vest-europenii se simt prinşi între ciocan şi nicovală, în măsura în care nu vor să abandoneze, fără luptă, Ucraina în ghearele Kremlinului, nu dă nici un semn că s-ar pregăti să cedeze în faţa revendicărilor apusene. Dimpotrivă, Ianucovici reclamă obsesiv iscălirea acordului de asociere înainte ca executivul său să procedeze la reforme, în timp ce Bruxelles-ul cere, invers, ca restructurările să preceadă semnarea înţelegerii.

Odată în plus, se răzbună anemia şi abulia unei politici externe occidentale insuficient de inteligente, de ferme şi de consistente în faţa ameninţărilor tot mai acute, planând asupra Europei de est, şi în special asupra Moldovei, României şi Ucrainei, dinspre răsăritul rusesc.