1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ameninţările capitalismului amoral

După 20 de ani de exerciţiu democratic în România ameninţările la libertatea presei sunt în continuare cât se poate de reale şi nu pot fi atribuite decât în mică măsură instituţiilor statului.

default

A doua zi după arestarea lui Sorin Ovidiu Vântu, presa a reluat dintr-o dată subiecte care până atunci fuseseră în mod discret puse la index. De ani mulţi, nicio publicaţie românească importantă nu a mai scris un rând despre escrocheria FNI şi despre malversaţiunile cele mai teribile puse în seama lui Vântu. Dar din clipa arestării, a căzut parcă o teribilă interdicţie. Presa a readus în centrul atenţiei acuzaţia fostului director al SIE, Cătălin Harnagea, care susţinuse că S. O. Vîntu intenţionase să-l asasineze, iar unul dintre foştii colaboratori al lui Vântu, devenit între timp un adversar ireductibil al acestuia, consultantul politic Dan Andronic, a declarat la televiziune că, Luminiţa Şega, procuroarea care începuse urmărirea penală împotriva lui Vântu în cazul FNI, a fost asasinată prin otrăvire lentă.

Cu doar o lună în urmă această ambianţă dezinhibată ar fi fost cu neputinţă. Presa se autocenzurase, interzicând practic orice discuţie despre trecutul puţin onorabil al omului de afaceri. S. O Vântu pusese pe picioare un întreg trust de presă, cu mai multe televiziuni, publicaţii tipărite şi o agenţie de ştiri cu ajutorul cărora reuşise să controleze în bună măsură agenda presei din România. Dar influenţa lui Vântu fusese mult mai amplă, el reuşind prin proiectele sale de mecenat să cumpere bunăvoinţa multor intelectuali influenţi din România. În multe saloane cochete a-l critica pe Vântu devenise practic o gravă impoliteţe, o gafă primită cu tăceri stânjenite. Iar dacă adăugăm la toate acestea implicarea politică pe toate fronturile şi toate „sponsorizările“ acordate unor politicieni şi ziarişti influenţi, avem imaginea întreagă a „caracatiţei“ care copleşise viaţa publică românească.

Dar Vântu nu este singurul caz în care spiritul antreprenorial desprins de orice condiţie etică sugrumă pur şi simplu libertatea cuvântului. Societatea minieră care intenţionează să exploateze aurul de la Roşia Montană a acţionat după aceeaşi reţetă. Câte publicaţii din România mai discută astăzi despre proiectul minier? Câte voci critice aţi mai auzit în ultimul timp? Prea puţine, cu toate că sondajele de opinie indicaseră la un moment că cetăţenii ţării se opun în proporţie covârşitoare acestui proiect şi voci cu cea mai mare autoritate publică de la Biserica Ortodoxă la Academia Română se opuseseră cu argumente puternice. Compania minieră a reuşit încetul cu încetul prin sponsorizări bogate şi numeroase să anuleze toate obiecţiile şi să amuţească toate vocile critice. O cenzură implacabilă s-a aşternut practic asupra acestui subiect. Dar la fel ca în cazul lui Vântu, cadourile generoase s-au îndreptat nu doar către presă, ci şi către mediile culturale, reviste, institute de cercetare istorică şi arheologică ş.a.m.d.

O concluzie dramatică, pe care dreapta liberală din România nu este deloc pregătită să o primească, este că spiritul capitalismului disociat de orice etică devine teribil de distructiv.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm