1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ameliorarea relaţiilor dintre SUA şi UE

Ce are Obama în comun cu Uniunea Europeană? Şi unul şi cealaltă au primit Premiul Nobel pentru Pace. Dar relaţiile transatlantice au loc de mult mai bine…

În ciuda crizei actuale, i s-a dat premiul UE în semn de recunoaştere pentru cele şase decenii de asigurare a păcii şi prosperităţii. Obama l-a primit în primul său an de preşedinţie, în ciuda lipsei sale de experienţă în politica externă, ca încurajare pentru viitor. Din perspectiva actuală e greu de spus dacă Obama l-a meritat cu adevărat. La fel de greu de prevăzut este în ce măsură UE îşi va fi meritat înalta distincţie din unghiul următorilor ani.

Premiile simbolizează speranţele mari puse în SUA şi UE

Cele două premii Nobel pentru Pace trimit la marile  nădejdi pe care Comunitatea Internaţională şi le pune  îndeobşte în America şi preşedintele ei precum şi în Europa şi statele membre ale Uniunii.

Dar câte de justificate sunt oare aceste speranţe? Indiferent cine va câştiga alegerile prezidenţiale americane, atât SUA cât şi UE se vor confrunta în anii următori cu provocări similare. Ele se raportează la aceleaşi trei componente care sunt şi cele mai importante în sfera puterii de influenţare a relaţiilor internaţionale în lumea globalizată. E vorba de putere, de un scop şi de îndeplinirea lui practică.    

Bugete scăpate de sub control

Prima provocare vizează puterea, care este însuşi temeiul existenţei ca factor de luat în serios în relaţiile politice internaţionale. În chestiune e politica internă. Cum poţi oare perpetua creşterea economică şi prosperitatea, menţinând totodată sub control datoriile suverane şi bugetele debordante? 

EU USA Dollar und Euro

Miza pentru UE e chiar supravieţuirea  Uniunii, devreme ce în joc e tocmai  întregul proiect al integrării europene. În context, e probabil că UE să aibă şanse bune de a absolvi  cu succes acest test. Dacă bursele şi pieţele financiare vor paria  împotriva ei, s-ar putea să piardă bani mulţi.

În ce priveşte SUA, şansele lor nu sunt atât de clare, dar ele sunt independente de numele viitorului preşedinte. Pentru a pune sub control bugetul de stat american va fi nevoie de o înţelegere bipartizană. Dar soarta planului Bowles-Simpson, din 2010, de ameliorare a situaţiei  

financiare a SUA nu constituie un semn de bun augur în privinţa capacităţii americanilor de a se confrunta cu această provocare şi de a îngropa securea războiului politic în interesul încheierii unui acord supra-partinic. 

Cum ar trebui să fie lumea?

Cea de-a doua provocare vizează capacitatea SUA şi a UE de a-şi pune puterea în slujba unui scop şi de a obţine îndeplinirea lui. Dacă SUA şi UE vor fi în stare să treacă de prima provocare şi de problemele lor interne cu bine, ceea nu e, pe  moment, sigur, îşi vor păstra suficiente mijloace deopotrivă dure şi soft de a-şi exercita puterea spre a continua să joace un rol considerabil în lumea globalizată.   Dar e nevoie să traducă puterea în termeni de ţeluri şi de scopuri, în speţă să proiecteze  obiective şi viziuni strategice privind lumea şi propria poziţie în viitor. 

A fost o vreme când America a urmărit o viziune liberală internaţionalistă, pe care însă tendinţele izolaţioniste au  adumbrit-o din ce în ce mai mult în ultimii ani, atât în tabăra democrată cât şi în cea republicană. La rândul ei, UE a elaborat în ultimii zece ani viziunea unui multilateralism „cu dinţi” sau „eficient”, deci susţinut de forţa militară, care propagă pacea, drepturile omului şi democraţia.  Dar nici SUA şi nici UE n-au urmărit acest obiectiv cu succes ori cu vreo abnegaţie deosebită.   

America trebuie să se obişnuiască deopotrivă cu faptul că ascensiunea ţărilor emergente, a Chinei, Indiei, Braziliei şi Africii de Sud au schimbat fundamental termenii relaţiilor internaţionale, dar şi cu dificultăţile de folosire politică a formidabilei maşinării militare americane. Care nu poate fi utilizată întru exercitarea de influenţă politică globală în absenţa unui obiectiv pe care Comunitatea Internaţională să-l admită ca legitim.

Confuzie în loc de continuitate

Campania electorală americană a documentat de altfel că ambele tabere pun la îndoială obiectivele politicii externe americane şi transpunerea lor. Au luat amploare atât la democraţi cât şi la republicani tendinţe contradictorii, ba de unilateralism şi de izolaţionism, ba de internaţionalism liberal (în echipa lui Obama) precum şi de refuz al confruntărilor militare în rândul unui electorat obosit de războaie.

Barack Obama, alături de preşedintele Consiliului European Van Rompuy şi de preşedintele Comisiei Europene Barroso, în noiembrie 2011

Barack Obama, alături de preşedintele Consiliului European Van Rompuy şi de preşedintele Comisiei Europene Barroso, în noiembrie 2011

Pe moment, SUA transmit imaginea unei puteri căzute pradă confuziei şi nu a uneia stăpână pe voinţa ei, care ştie cum să-şi realizeze practic ţelurile.

La rândul ei UE are în spate o lungă istorie de succes. Dar comunitatea va trebui să înveţe importanţa coeziunii ei interne. UE n-a reuşit să vorbească în diplomaţie cu un singur glas. 

Verificarea raporturilor transatlantice

Dacă americanii şi europenii vor izbuti să treacă şi de aceste provocări le mai rămâne de absolvit un test final. E vorba de abordarea relaţiilor mutuale, transatlantice. Aceste relaţii au avut mult de suferit în ultimii 12 ani, iar Obama n-a schimbat lucrurile în această privinţă. NATO continuă să-şi caute sensul şi vocaţia  globală după finalul războiului rece. Alianţa n-a reuşit să-şi asume un rol global şi prea bine nu se simte nici în pielea ei de pact defensiv regional.

Nici pe plan economic lucrurile nu stau excelent în raporturile dintre lumea nouă şi cea veche.  Americanii şi europenii încă nu s-au înţeles cum să cârmească global economia după criza financiară şi economică izbucnită în 2008. Strategiile macro-economice ale celor două părţi continuă să fie vădit disjuncte. Raporturile transatlantice n-au sucombat dar obiectivele lor nu se mai disting defel în mod clar.

Pe scurt: SUA şi UE se vor confrunta în următorii ani cu provocări majore. Deşi dispun de capacităţi militare şi economice ample, deci de o putere remarcabilă, nu şi-au concertat nici obiectivele şi nici metodele de a le atinge, deşi de ambele vor depinde, pe viitor, influenţa şi rolul lor global.