1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ambivalenţa libertăţii

Ar trebui reintroduse în Codul penal pedepsele pentru insultă şi calomnie?

Insulta şi calomnia au fost dezincriminate la propunerea ministrului de Justiţie Monica Macovei în anul 2006, la capătul unor îndelungate campanii purtate de asociaţiile pentru apărarea drepturilor omului. Mai cu seamă APADOR-CH (din care făcuse parte şi prima deţinătoare a portofoliului Justiţiei în guvernul Tăriceanu) a pledat în cursul anilor pentru eliminarea acestor ultime bariere în calea libertăţii de exprimare. În 2005 de exemplu, APADOR-CH cerea autorităţilor “să iniţieze de urgenţă procedurile de dezincriminare a calomniei în concordanţă cu priorităţile declarate ale actualei guvernări”. În esenţă, militanţii pentru drepturile omului au susţinut că menţinerea incriminării insultei şi calomniei din Codul penal pot deveni alibiuri legale pentru instituirea delictului de opinie.

Lupta politică şi juridică purtată începând din anii ‘90 avea ca obiectiv descătuşarea forţelor critice ale societăţii care, în ciuda prăbuşirii regimului comunist, părea blocată într-un soi de imobilism caracterizat de teamă. În particular, organizaţiile dedicate drepturilor omului îşi propuseseră să-i apere pe jurnaliştii şi pe opozanţii care ar fi îndrăznit să critice puterea prin acuzaţii mai tari şi exprimări incisive. În raportul anual din 2003 al APADOR-CH se spunea: “Mai trebuie adăugat şi faptul că, în ciuda nenumăratelor angajamente ale autorităţilor de a modifica legea penală privind "delictele de opinie", Codul penal ce incriminează acest gen de "infracţiuni" era încă în vigoare la sfârşitul anului 2003. Sutele de procese intentate jurnaliştilor şi/sau publicaţiilor respective pentru insultă şi calomnie au continuat, unele fiind finalizate cu amenzi penale şi despăgubiri disproporţionat de mari”.

Evoluţia acestui subiect a fost accidentată şi contradictorie. Curtea Constituţională avea să stabilească în 2007, că eliminarea articolelor privind insulta şi calomnia încalcă drepturile persoanelor lezate. La vremea respectivă judecătorii Curţii au fost priviţi ca exponenţi ai forţelor conservatoare şi anti-reformiste, iar Parlamentul, divizat, nu a făcut nimic. Fără să mai intrăm în amănunte juridice să arătăm numai că Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a unificat normele de aplicare, dezincriminând fără echivoc insulta şi calomnia.

A intervenit însă o nouă decizie a CCR care pune sub semnul întrebării întreaga evoluţie anterioară. În 29 aprilie 2013 Curtea a constatat cu unanimitate de voturi că interpretarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a dezincriminat insulta şi calomnia, este neconstituţională. De aici înainte revine Parlamentului să abordeze subiectul din nou şi să găsească o soluţie.

Între timp o mare parte din cei care militau pentru totala liberalizare şi-au schimbat complet punctele de vedere. Vechi combatanţi împotriva establishmentului post-comunist au devenit ei înşişi victime ale insultei şi calomniei într-o ambianţă publică marcată de o tot mai mare violenţă verbală. Comisia Europeană la rândul ei a recomandat în ultimul raport să fie limitate excesele critice, mai ales când e vorba de magistraţi.

Dacă organizaţiile pentru drepturile omului rămân consecvente cu poziţiile lor (APADOR-CH, de pildă, a dezavuat solicitările CE), alţi militanţi din tabăra liberală (în sens larg) constată că dezincrimările din ultimii ani au avut mai multe urmări negative decât pozitive: “Trei ani de încălcări sistematice ale drepturilor personale”, scrie judecătorul Cristi Danileţ”, care adaugă: “În absenţa unor sancţiuni penale, am asistat neputincioşi la o lezare gravă şi continuă a personalităţii umane, demnităţii, onoarei şi reputaţiei celor astfel agresaţi.”

Bilanţul întreg nu a fost încă făcut, dar o concluzie se strecoară cu timiditate: libertăţile au fost excesive, discreditând chiar ideea de îndrăzneală critică.