Am sacrificat bugetul de stat, dar era necesar!

Era de aşteptat că strategii politici de la colţul străzii sau de prin baruri vor spune în fatidica zi de 13 octombrie: "Ăia de acolo de sus aruncă cu banii după bănci, dar în final tot noi, contribuabilii vom plăti".

500 de miliarde Euro pentru a combate "pericolul" reprezentat de criza financiară. Bugetul suferă, iar acastă impresie va dăinui multă vreme de acum încolo. Dar poate merită să aruncăm o privire în culisele acestui pachet de salvare a băncilor. Va fi creat un fond de garantare a refinanţărilr bancare în valoare maximă de 400 de miliarde Euro. În plus, statul poate participa la recapitalizarea instituţiilor financiare prin achiziţionarea de acţiuni speciale fără drept de control. Pentru aceste operaţiuni sunt prevăzute 80 de miliarde Euro. Iar pentru asigurarea fondului în sine sunt prevăzute alte 20 de miliarde.

Ce înseamnă asta? Păi, în primul rând, fondul de garantare nu presupune o cheltuială imediată de 400 de miliarde. Iar denumirea oficială de "fonduri extraordinare" echivalează literalmente cu bani ce nu sunt înscrişi în bugetul curent de stat. Este un balon de salvare în care deocamdată nu a fost pompat niciun cent în speranţa că nicio bancă nu va cere ajutor.

Conform actualului proiect de lege, băncile nici măcar nu încă dreptul la asistenţă financiară din partea statului. Unde, când şi cum ar urma să fie astupată o gaură financiară stabileşte politica, iar statul va condiţiona orice finanţare de îndeplinirea anumitor criterii. Astfel băncile vor trebui să-l suporte de exemplu pe ministrul finanţelor care le va dicta într-o anumită măsură afacerile. Şi salariile managerilor ar putea fi restrânse. Iar dacă statul va cumpăra acţiuni la diferite instituţii financiare private, atunci să fiţi siguri că după asanarea crizei îşi va recupera fiecare cent.

Dar bineînţeles că acest pachet de salvare a dat naştere unei dezbateri aprinse cu privire la echilibrarea bugetului. Scopul unui buget fără îndatorare a fost sacrificat pentru un ţel mai nobil. Dar a fost necesar. Economia era la un pas de a se opri complet. Băncile lipsite de încredere nu-şi mai împrumutau bani între ele, dar acum există semne de mai bine fără îngrijorări fondate că 500 de miliarde Euro din banii contribuabililor vor dispărea pur şi simplu pe întunecatele culoare ale băncilor.

În plus: impozitele sunt o obligaţie în schimbul căreia nu se primeşte nimic. Adică toţi trebuie să plătim impozite. Aşa că a da bani pentru salvarea economiei şi a locurilor de muncă este mult mai bine decât a da bani pe cine ştie ce proiecte de stat fără niciun folos.