1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Alocația pentru copii

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti21 mai 2015

Alocația unică pentru copii ascunde sub aparența uniformității ei o situație inechitabilă.

https://p.dw.com/p/1FTek
Imagine: picture-alliance/dpa

Problema alocației pentru copii atinge numeroase puncte sensibile. Din acest motiv dezbaterea este blocată, căci prea puțini și-au asumat riscul de a pune la îndoială valabilitatea măsurii. Miercuri, în Camera Deputaților a fost, la finele votului, un fel de sărbătoare națională. Președinta PNL, Alina Gorghiu, a sosit festiv la microfon ca să nu se uite că liberalii dețin paternitatea amendamentului, dar admițând totuși colaborarea guvernului, iar premierul Ponta nu a lipsit nici el, preocupat să nu cedeze întregul merit opoziției.

Ținând cont de cuantumul alocației pentru copii de până acum (42 de lei), dublarea sumei nu pare ceva care să merite o discuție. Dar ceea ce scapă atenției este caracterul ei uniform. Familiile sărace și de condiție medie, ca și cele înstărite, ca să nu mai vorbim de cei realmente bogați, primesc exact aceeași sumă. O sumă fixă de 84 de lei va fi virată automat din bugetul statului către oameni care n-au nevoie de ea. Putem presupune că acele familii care obțin prin însumarea veniturilor peste 5000 de lei pe lună nu aveau ce face cu cei 42 de lei pe care îi primeau până acum și că nici o sumă dublă nu le modifică modul de viață. Cu siguranță că o statistică precisă ar fi mult mai convingătoate, dar ea e foarte greu de făcut, căci datele Institutului Național de Statistică nu privesc familiile, ci doar persoanele. Este totuși usor de văzut că există cel puțin în marile orașe o categorie tot mai largă de persoane care se află în jurul pragului de mai sus.

De aici rezultă o concluzie simplă pe care politicienii de stânga sau de dreapta au ocolit-o cu mare perseverență: există oameni care ar avea mult mai multă nevoie de alocația aceasta decât alții. Familiile sărace sau mamele singure (tot mai numeroase) ar avea cu adevărat nevoie de o susținere reală și nu doar simbolică. Prin urmare cu exact aceeași bani (ca sumă din Buget) s-ar putea face astfel, încât oamenii să simtă cu adevărat beneficiile alocației.

În ciuda tăcerii de astăzi, subiectul are o istorie. Excat acum 5 ani de zile, Guvernul Boc propunea alocații diferențiate în funcție de veniturile familiei. A fost un eșec răsunător. Guvernul Boc nu a avut nici măcar susținerea propriului partid. Nu e ușor de înțeles care au fost resorturile acelei reacții ostile. Dar putem avansa câteva ipoteze. Împărțirea veniturilor pe categorii este prin ea însăși problematică. Partea cea mai dificilă e să stabilești pragurile de venit, fără să dai impresia unor tăieturi arbitrare. Într-o societate supusă unor șocuri economice puternice, cu mari distorsiuni și aflată în plin proces de transformare, pragurile de venit deveniseră instrumente fiscale inechitabile. Or, exact atunci când societatea cunoscuse beneficiile cotei unice, alocația în funcție de venit reintroducea schema pragurilor. Dar nici măcar cei cu venituri mari nu au fost de acord, căci, în optica lor alocația pentru copii era un drept, și nu o subvenție. Nimeni nu a fost prin urmare dispus să renunțe la drepturile sale.

Ideea după care alocația este un drept, e legată de o viziune fundamental socialistă asupra societății, potrivit căreia fiecare ființă umană, odată ce vine pe lume, trebuie să dispună de un minim care să-i asigure existența. Dar câtă vreme avuția socială nu permite acest lucru, statul virează simbolic o alocație universală. Prin urmare, fiind vorba de un drept, de o sumă de bani care validează apariția unui nou om, alocația pentru copii nu poate fi diferențiată, căci oamenii sunt egali.

În datele sale, argumentația e valabilă. Dar, în practica socială, alocația pentru copii a dobândit tot mai mult funcțiunea unui ajutor de stat pentru familiile nevoiașe și, din acest motiv, problema ar trebui tratată diferit. Alocația universală ar putea fi păstrată la un nivel simbolic, iar acesteia i s-ar putea adăuga diferite sume în funcție de nevoile reale ale familiei. Ar fi o soluție care să împace ambele perspective.

Astăzi asistăm, în esență, la o practică inechitabilă și care, pe măsură ce alocația va crește tot mai mult, (ar urma, conform inițiatorilor să ajungă la 200 de lei) va deveni tot mai inechitabilă, căci statul va oferi subvenții unor familii care nu au nevoie de ele în detrimentul celor care au o disperată nevoie de sprijin. Primul lucru pe care ar trebui să-l facă legiuitorul este să hotărească dacă e vorba de alocația simbolică acordată ființei umane sau dacă e vorba de o formă țintită de asistență socială. După care lucrurile decurg de la sine.