1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Alitalia va fi preluată de Air-France-KLM

Compania Alitalia, aflată în dificultate de multă vreme, a acceptat oferta de preluare de către grupul Air-France-KLM.

default

Air-France a oferit 140 milioane EUR pentru preluarea Alitalia, o ofertă cu 50% mai mică decât relata presa iniţial. În ultimii cinci ani, compania italiană al cărui acţionar majoritar este statul, a înregistrat pierderi uriaşe. Pentru a salva concernul, guvernul de la Roma a căutat o companie interesată de cele aproape 50 de procente ale sale.

Air-France intenţionează să investească în Alitalia încă un miliard de euro, dar a anunţat că nu va încheia tranzacţia până la jumătatea lunii aprilie, când în Italia va fi format un nou guvern. Conform planului de restructurare elaborat de grupul Air-France-KLM, Alitalia ar trebui să redevină profitabilă începând cu 2009, un an mai devreme decât era preconizat.