Alianţele secrete din turul doi

Alianţele pentru cel de-al doilea tur de scrutin se întrevăd de pe acum. Una cel puţin a fost anunţată timpuriu şi cu o candoare neobişnuită pentru ambianţa politică românească. Kelemen Hunor a declarat că "ar fi foarte încîntat" ca în turul al doilea să intre Crin Antonescu, pentru că este "un om care se ţine de cuvînt". Iar acesta i-a replicat îndatorat că ar face la fel. E clar aşadar că liberalii şi UDMR vor merge împreună, chiar dacă nu vor reuşi poate să-i mobilizeze şi pe secui, care sînt tentaţi să boicoteze aceste alegeri.

Mircea Geoană în schimb pare mai puţin apt să atragă simpatii atît de puternice şi alianţele sale sînt de pe acum problematice. E cert că între el şi Crin Antonescu, indiferent de cine va intra în turul al doilea, vor exista gesturi energice de susţinere reciprocă, dar electoratul celor două partide nu este la fel de previzibil ca cel al UDMR.

Traian Băsescu aşteaptă voturile lui C. V. Tudor

Cu cine se va alia însă Traian Băsescu? Este sigur de pe acum, că, în mod explicit, nu se va alia cu nimeni. E o tactică verificată în toate alegerile pe care le-a cîştigat şi care a fost de altfel configurată şi în această campanie. În esenţă aliatul său declarat este „poporul român“, ceea ce îi permite manevre nelimitate, deşi nu întotdeauna transparente. Dar dacă nu accepţi alianţe în văzul lumii cu programe comune şi concesii reciproce, eşti nevoit să trimiţi semnale cifrate către alegătorii dintr-o anumită zonă politică, cum ar fi, de exemplu, vechea zonă naţionalistă. Alegătorii PUNR, PRM, PDSR, nu au plecat nicăieri şi chiar dacă ambianţa s-a schimbat şi vechiul limbaj politic violent xenofob este astăzi impracticabil, oamenii sînt aceiaşi, iar sentimentele vechi pot fi, dacă nu reînviate ca atare, măcar consolate. Or, am remarcat că de cel puţin un an de zile preşedintele Traian Băsescu duce o politică sistematică şi bine coordonată de „consolare“ a vechiului fond naţionalist înăbuşit de integrarea europeană şi de maturizarea unei noi generaţii, crescute într-o ambianţă diferită.

După o perioadă de suprinzătoare şi înşelătoare simpatie faţă de secui, preşedintele a întors brusc armele şi „i-a pus pe unguri la locul lor“ printr-o serie de acte şi declaraţii fără drept de apel. Preşedintele a urmărit însă un dublu scop. Unul este legat de politica statului şi care nu poate fi discutată sumar, dar al doilea a vizat fireşte seducerea unui electorat rămas complet fără reprezentare după dizolvarea treptată a vechilor oficine anitimaghiare din Transilvania şi decăderea în dizgraţie a PRM-ului. Or, declaraţiile sale casante, abrupte şi neadecvate într-o Românie, care în ciuda atîtor frustrări este totuşi atît de paşnică, nu mai aveau alt scop decît capturarea unui electorat care, de la o vreme încoace, rătăcea în derivă.

Conivenţe secrete între PD-L şi PRM

PD-L a făcut însă şi gesturi directe de bunăvoinţă faţă de Corneliu Vadim Tudor, înlesnindu-i numirea în Biroul Permanent al Senatului anul trecut înainte de alegeri. Liderii PD-L nu au putut justifica în nici un fel „gafa“, după cum au numit-o tandru simpatizanţii partidului. Tăcerea lor a fost însă indiciul cel mai puternic că ceea ce iniţiaseră nu putea fi pur şi simplu justificat. Ulterior, deşi părea complet scos din viaţa politică după eşecul de la primele alegeri europene, C.V. Tudor a fost invitat în mod neaştepat pe platourile de televiziune, reuşind să-şi recîştige electoratul.

Preşedintele Traian Băsescu a negat categoric că ar fi avut vreo contribuţie în resuscitarea lui C.V. Tudor, dar asta nu înseamnă că nu poate beneficia de avantajele unei asemenea întorsături.

C.V. Tudor îl susţine discret pe Traian Băsescu

Se vede însă că nici C.V. Tudor nu rămîne dator, din modul paradoxal-amical în care se raportează la preşedinte. „Am să-l bat măr“ spune C. V. Tudor, cu tandră jovialitate, ca despre fratele său mai mic. În schimb C. V Tudor îi desfiinţează nemilos pe toţi adversarii preşedintelui, delegitimîndu-i cu clasicele argumente: Klaus Johannis este un „sas“, iar Crin Antonescu, este, dacă nu ştiaţi, „rus“, întrucît numele său adevărat ar fi „Antonov“ şi ar fi predat în tinereţe socialism ştiinţific.

Într-un dialog subtil, de la distanţă, preşedintele îi trimite la rîndul său lui C. V. Tudor mesaje cifrate, peluînd recuzita unui patriotism de operetă, croită de chiar bătrînii corifei ai naţional-comunismului. În cursul mitingurilor electorale Traian Băsescu a primit însemnele voevodale, sabia, scutul şi buzduganul. De fapt preşedintele are, ca să fim drepţi, şi un discurs pozitiv axat pe reforme şi modernizarea statului, dar el regresează, în mod regretabil, într-un scenariu inspirat parcă direct de kitsch-ul patentat de Sergiu Nicolaescu. Roadele acestei politici se vor vedea în curînd, dar ele vor fatalmente toxice.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz