Alianţa contra

Neue Zuercher Zeitung relatează despre fuziunea celor trei formaţiuni, îndelungata cooperare dintre PSD şi PC şi ceea ce pare a fi mobilul unic al coaliţiei. Scopul ei este debarcarea lui Traian Băsescu şi a PDL. „În acest obiectiv al alianţei rezidă şi potenţiala ei mare slăbiciune”, scrie ziarul din Zürich, întrucât "nu s-a creat pentru ceva, ci ca să ţină contra”.

Acelaşi ziar consemnează noile concesii şi promisiuni de reformă ale preşedintelui egiptean Mubarak, instituirea unei comisii pentru revizuirea şi reformarea democratică a constituţiei egiptene şi perpetuarea revendicărilor opoziţiei, cerând demisia imediată a şefului statului. Cotidianul mai reliefează amploarea corupţiei din Egipt şi uimirea multor egipteni şocaţi de proporţiile averilor ilicite ale demnitarilor locali.

Şi Frankfurter Allgemeine Zeitung se opreşte asupra avantajelor oneroase adunate de lideri politici occidentali care nu s-a dat în lături să profite din plin de favorurile omologilor lor nord-africani. Astfel, premierul francez Fillon a admis marţi că şi-a petrecut vacanţa de revelion împreună cu nevasta şi cei 5 copii ai lor pe banii preşedintelui egiptean Mubarak.

„În dimineaţa aceleiaşi zile Fillon investise mare energie în apărarea colegei sale de cabinet, Michelle Alliot-Marie”, prinsă şi ea cu mâţa-n sac, întrucât deţinătoarea importantului portofoliu al apărării în guvernul Franţei „fusese criticată pentru un concediu în Tunisia” şi zboruri în această ţară nord-africană plătite de un om de afaceri din anturajul debarcatului preşedinte tunisian, Ben Ali.

Editorialul aceluiaşi ziar evocă impresia că, spre deosebire de cea tunisiană, „care mai are şi ea un drum lung în faţă", revoluţia egipteană s-a cam împotmolit. Altfel decât omologul său de la Tunis, preşedintele egiptean a rămas în ţară şi acţionează din fundal… Adunările adversarilor lui Mubarak persistă, dar numărul lor scade. Funcţionarilor publici li s-a promis o mărire de salariu de 15 la sută. O revoluţie arată altfel".

Potrivit ziarului, vechea gardă sondează în prezent cât de ample pot fi concesiile fără ca propria poziţie să se şubrezească excesiv, în vreme ce şi Frăţia Musulmană încearcă să descopere ce e posibil şi ce nu.

Problema este islamismul. Sau, după cum îşi titrează articolul din ziarul berlinez Die Welt, Boualem Sansal, un cunoscut autor algerian: „problema e Islamul". În ziar citim: Revoluţiile din Tunisia şi Egipt merită tot respectul. Dar câtă vreme domină religia şi (naţionalismul) identităţii pan-arabe, sunt puţine şanse de mai bine..." Autorul critică fără menajamente oportunismul unui Mohamed el Baradei, al cărui prim gest public în calitate de candidat anti-regim, chipurile democrat, a fost participarea pe stradă la o rugăciune publică, a islamiştilor... „Naţionalismul arab continuă să fie considerat o mare valoare deşi reprezintă un mare obstacol în calea democraţiei. Nimeni n-are curajul să se confrunte cu el, să spună clar de ce este atât de periculos. E o ideologie rasistă, antidemocratică, antioccidentală, antisemită şi anti-israeliană".

Contopirea celei din urmă cu islamismul şi democraţia practicate de guvernul Erdogan „li se pare multora în Orientul Mijlociu", potrivit ziarului berlinez taz, „un exemplu demn de urmat". E totodată ceea ce se află, de bună seamă, la originea pretenţiei ca Turcia să devină un model pentru revoluţia egipteană. Or, taz relevă şi marile deosebiri dintre lumea arabă şi Turcia, stat NATO, a cărui populaţie s-a obişnuit, din 1923 încoace, în ciuda formaţiunii islamiste aflate la putere, cu despărţirea de stat a religiei.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Alina Kühnel