1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Alfa şi omega crizei

Ar fi existat suficiente surse de îngrijorare la final de an 2011, pe lângă criza din Uniunea Europeană.

default

Rusia lui Putin a realunecat parcă, irevocabil şi definitiv, în metehnele sovietice. La ordinele omului său forte, Moscova îi maltratează pe demonstranţii pentru democraţie, în timp ce dă vina pe americani pentru nemulţumirea pe care o iscă, acasă, dictatura.

Lumea arabă, în frunte cu Egiptul, şi-a transformat „primăvara” într-un început de glacială iarnă islamistă, de extracţie talibano - salafisto - wahabită.

Siria dictatorului îşi continuă masacrele iar Iranul bricolează în continuare la bomba sa atomică, în timp ce pakistanezii, cu arsenalul nuclear la purtător, exersează, la rândul lor, reşuta în extremism islamic şi despărţirea de America, băgând în sperieţi nu numai India, ci întreaga lume civilizată.

În aceste condiţii, ar fi fost minunat ca Europa şi, în genere, Apusul, să fie o stâncă a stabilităţii. Dar America, de multă vreme în accentuat declin, se află în prag de an electoral, având un şef la Casa Albă care, după ce a escaladat cândva culmile simpatiei şi popularităţii, pare să fi arendat nemulţumirea şi eşecul şi să se fi căsătorit cu insuccesul.

La rândul ei, Europa, cea răpită şi violată în vechime de un taur întruchipând suprema zeitate greacă, zguduită apoi de falimentul statului elen şi încăpută, mai nou, pe mâna duumviratului franco-german, anunţă că se va integra fiscal, dar pare a se dezmembra sub ochii noştri.

Cauza crizei pare să fi fost îndatorarea excesivă. Nu e însă nici pe de parte singura. Iar cele ale dezintegrării sunt şi mai greu de identificat.

În Germania şi în Franţa sunt legiune cei ce dau vina pe „capitalismul sălbatic”, pe bănci, pe britanici şi pe euro-scepticismul lor. Din pricina celor din urmă - se afirmă - ca şi din cauza Ungariei, Cehiei şi Suediei, nu vom putea schimba tratatele europene, ci va trebui semnat un acord nou, de către cei 17 plus 6. La orizont au demarat deci Europele vitezelor diverse.

Dincolo de frontierele ţării plasate, involuntar, în virtutea propriei greutăţi economice, în fruntea noii configuraţii europene, numite de germani „Kerneuropa”, sau, mai pe româneşte, „inima Europei”, se arată cu degetul spre nemţii cei „răi”. Germania domină continentul şi s-ar folosi, pasămite, de criza economică spre a-şi edifica cel de-al patrulea Reich.

Realitatea este că insistenţa Berlinului asupra frânării datoriei excesive e raţională. La fel şi stăruinţa cancelarei asupra menţinerii, ca antidot antiiflaţionar, a independenţei Băncii Centrale Europene, ca şi asupra integrării fiscale a unei zone euro a cărei problemă a constituit-o, nu în ultimul rând, lipsa oricărei discipline bugetare. Toate acestea sunt, financiar, poziţii cât se poate de fireşti.

Symbolbild Börsenverlauf nach unten

Neîncrederea investitorilor în liderii europeni adânceşte criza

Că soluţia 17 plus 6 a summitului n-a calmat pieţele defel, s-a constatat instantaneu, la bursele din Asia. Instinctiv, investitorii, bancherii, speculanţii care pariază pe falimentul Europei ştiu că, pe bătrânul continent, s-a rezolvat mult prea puţin, deschizându-se însă, în schimb, noi Cutii ale Pandorei.

Din falimentul tergiversat al Greciei şi perspectiva de a pierde alte sume mari investite în obligaţiunile altor state europene, investitorii şi bancherii au învăţat că nu se pot încrede în rezistenţa la intemperii a Angelei Merkel, pe care o detestă.

Cancelara a fost prima care a sugerat că trebuie să li se bage mâna în buzunar. După cum relevă expertul german Thomas Fricke, ea afirmase, în octombrie trecut, că e nevoie ca investitorii particulari să fie făcuţi buni de plată pentru cazul în care statele ajung în sapă de lemn.

Tot ea exclusese la un moment dat insolvabilitatea statului elen, pentru a o accepta apoi. Merkel declarase apoi că prăbuşirea euro ar echivala cu desfiinţarea Europei şi calificase drept imperativă salvarea amândurora. Dar apoi s-a vorbit tot mai apăsat de posibilitatea eliminării Greciei din zona euro sau chiar de renunţarea la moneda comună.

Neîncrederea, teama, angoasa şi panica din care se hrăneşte o criză precum cea europeană nu se combat prin nehotărâri, volte, revocări de decizii, renunţări la principii sacrosancte şi declaraţii de natură să sporească isteria.

Motivul pentru care Europa, mai mult decât oricând, riscă să se dezintegreze şi să lase răsăritul, odată în plus, la cheremul unei Rusii autoritare, iar apusul, la îndemâna profitorilor islamişti ai primăverii arabe, nu rezidă pur şi simplu în excesul datoriilor.

Globalizarea şi derapajele bugetare, izvorând din lipsa de competitivitate a europenilor, au agravat criza datoriilor. Dar nici ea nu este marele vinovat. E prea facil să i se atribuie globalizării toate păcatele din lume, iar extremiştii de stânga şi de dreapta o şi folosesc sistematic ca ţap ispăşitor alternativ, când obosesc, se satură şi se îngreţoşează de propriul antisemitism.

La originea crizei şi mai cu seamă îndărătul agravării ei nu se găseşte câtuşi de puţin, aşa cum afirmă extremiştii, excesul de capitalism şi de democraţie, ci, dimpotrivă, insuficienţa lor. Dublul deficit, însoţit de un surplus de birocraţie şi de sentimentul că Europa e doar un proiect al unor elite izolate, nu foarte competente şi nu tocmai riguroase, alimentează neîncrederea. Iar suspiciunile constituie alfa şi omega oricărei crize.

Economic, pentru nu se încuraja fuga de capital, ar ajuta de pildă eliminarea diverselor inconsecvenţe şi combaterea unei stări de spirit pronunţat marxiste, materializate în adularea, de către o parte a elitei, a unor mişcări precum Occupy Wall Street.

Benefic ar fi, de asemenea, ca la Berlin să se încurajeze investiţiile, vorbindu-se net mai puţin de taxe noi, de pildă pe tranzacţii financiare, ori chiar de ridicarea dărilor, tocmai incluse în programul lor electoral de partidele din opoziţia de stânga din Germania.

Iar politic, la refacerea încrederii în capacitatea Europei de a se redresa şi la calmarea spiritelor, încinse nu doar la Atena, ar contribui mult dacă li s-ar da voie europenilor să-şi exprime clar părerea, eliminându-se carenţa de democraţie a actualei construcţii europene.

În prag de 2012 avem destule motive serioase de alarmă. A sosit momentul să scăpăm de cele pe care le putem elimina rapid.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu