1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Alexandr Nikiforov: În Transnistria oamenii au de ales între două rele

Jurnalistul transnistrean Alexandr Nikiforov s-a refugiat în Germania. Ce l-a determinat să ia această decizie şi cum estimează rezultatul scrutinului transnistrean de la finele lunii noiembrie aflăm din interviul DW.

default

Alexandr Nikiforov

De mai bine de un an, Alexandr Nikiforov locuiește la Berlin. El nu este "gastarbeiter" (muncitor străin) sau student, venit să cucerească capitala germană. Jurnalistul din regiunea transnistreană nu are dreptul să lucreze sau să studieze. În prezent, el așteaptă să primească statut de refugiat politic din partea autorităţilor germane. Alexandr duce dorul casei și spune că ar putea să se întoarcă înapoi, doar dacă se va schimba puterea și vectorul politicii externe.

DW: De ce și cum ați ajuns în Germania?

Alexandr Nikiforov: După semnarea Acordului de Asociere cu UE de către Republica Moldova, Ucraina și Georgia, în iunie 2014, în Transnistria a venit un coleg din Germania pe care l-am ajutat să pregătească un material de evaluare a evenimentului respectiv. În timpul unui interviu, am fost reținuți de ofițeri KGB chiar în centrul Tiraspolului. Ne-au luat telefoanele, camerele de fotografiat și ne-au interogat pe parcursul a trei ore. Nu m-au lovit, n-au exercitat presiuni asupra mea. Pur și simplu la sfârșitul conversației m-au pus în fața faptului că ”de azi înainte veți lucra pentru noi”.

În aceste circumstanțe trebuia să aleg: ori refuz imediat oferta, însă în acest caz nu puteam fi sigur dacă voi mai ajunge acasă, ori purced pe o altă cale. Le-am spus că sunt de acord, numai pentru a avea posibilitatea împreună cu colegul meu german să părăsim cât mai repede nestingheriți încăperea în care ne aflam. Acasă am tras concluzia că trebuie să plec, deoarece ei nu mă vor lăsa să trăiesc liniștit. Altfel aş fi fost nevoit să devin informator și să-i denunț periodic pe colegii mei. A doua opțiune nici nu am luat-o în considerație. În general, dacă aș putea să dau timpul înapoi, nu cred că aș fi procedat altfel.

DW: Cât de dificil este să fii jurnalist independent în Transnistria?

A.N.: Vă spun cu toată responsabilitatea că în Transnistria jurnalism independent nu există. Oricum, lucrătorii mass-media au avut o dată o conversație cu autoritățile locale cum și despre ce trebuie scris. Dacă jurnaliștii nu sunt de acord cu ceva, ei sunt presați în diferite moduri. În orice caz, să critici deschis guvernul, iar în același timp să trăiești în pace, e un lucru greu de imaginat. Nu cunosc nici un caz de acest fel.

DW: Deci nivelul de cenzură este înalt?

A.N.: Este evident că își permit să vorbească despre realitatea din Transnistria numai cei care au plecat deja de acolo. Sunt jurnaliști care au fost reținuți, arestați, toți acești oameni în comparație cu mine au suferit mult mai mult și se află acum în Ucraina sau în Moldova. Am fugit la timp, pentru a nu trece prin toate. Am fost cu un pas înaintea lor.

DW: De ce ați ales Germania?

A.N.: O lună și jumătate am trăit la rudele mele din Moldova. Și apoi am venit în Germania pentru că aici am prieteni, cunoscuți, care au fost gată să mă susțină. Nu am rămas în Moldova pentru un singur motiv - controlul de frontieră este efectuat doar de partea transnistreană, și eu fiind pe malul drept al Nistrului, de asemenea, mă aflam în pericol.

DW: Cum au fost primele luni la căminul pentru refugiați?

A.N.: Când m-am confruntat cu realitatea și mi-am dat seama că trebuie să locuiesc aici, am fost frustrat inclusiv din cauza birocrației. În acest an am acumulat o mapă de documente, cred că vreo două sute de foi, printre care asigurarea medicală, buletinul de identitate, Berlinpass, decizia privind asistența socială, înregistrarea și multe altele. Când am fugit de acasă, am luat atâtea acte cât încap într-o sacoșă mică, de dimensiunea a două pachete de țigări. În cămin eu am o camera separată, pentru că am cerut să stau singur. Vecinii mei de partea cealaltă a peretelui provin din Pakistan. Sunt băieți buni, numai că nu le place curățenia.

DW: Cum împărțiți bugetul modest pe o lună întreagă?

A.N.: Ajutorul social pe care-l primesc, de 360 de euro lunar, am învățat sa-l împart rezonabil și de aceea banii îmi ajung. Mă îmbrac într-un magazin ieftin, primesc produse de la Crucea Roșie de câțiva euro. Nu mi-e foame, nu mi-e frig, am un acoperiș deasupra capului și nu miros urât.

DW: Cum decurge o zi obișnuită?

A.N.: Aici timpul trece încet. În primele luni de ședere aveam multe impresii despre Berlin, însă acum pentru mine fiecare zi seamană cu cea dinainte. Rar când se întîmplă ceva important în viața mea. De exemplu, următoarea convorbire importantă o voi avea pe 5 ianuarie 2016 la Landesamt (autoritățile locale de resort). Zilnic, după ce mă trezesc, urmăresc știrile, învăț limba germană prin intermediul cursurilor online, rar pot să am o întâlnire cu un prieten în oraș. Cel mai mult îmi place Kreuzberg, fiindcă acolo întotdeauna se întîmplă ceva – demonstrații, mitinguri, acțiuni, festivități.

DW: Cât de integrat vă simțiți în societatea germană?

A.N.: Depărtarea și desprinderea de mediul în care m-am obișnuit să trăiesc se simte tot mai tare în fiecare zi. Încă nu am reușit să mă integrez, iar procesul durează, ceea ce înseamnă mai rău pentru mine. Cunosc oameni și din Republica Moldova care locuiesc aici, doar că ei au familii, copii și nu avem mult în comun.

DW: Ce vă lipsește aici, cui îi duceți dorul?

A.N.: Mi-e dor de mama, mi-e dor, de asemenea, de mediul în care am trăit timp de 36 de ani, unde puteai fi chiar și înjurat, unde totul era obișnuit și aproape. Nu este deloc ușor să supraviețuiești singur aici. Totuși, cei care au trecut prin iad și știu ce înseamnă războiul au aici sentimente acute de bunăstare pentru că nimeni nu trage cu arme și nu ucide. Eu sunt recunoscător soartei pentru că am ajuns aici și că această țară m-a adăpostit.

Flüchtling aus Transnistrien in Berlin Alexandr Nikiforov

Alexandr Nikiforov în faţa căminului pentru refugiaţi din Berlin

DW : Există posibilitatea de a vă întoarce acasă?

A.N.: În cazul în care se va schimba puterea și vectorul politicii externe de dezvoltare, desigur, aș dori să mă întorc acasă. Dar la momentul actual această dorință este doar un vis, așa că eu mai bine stau aici.

DW : Urmăriți campania electorală din exterior. Ce așteptări credeţi că au oamenii de la viitoarele alegeri parlamentare din Transnistria?

A.N.: În cazul în care oamenii așteaptă schimbări semnificative după alegerile de la sfârșitul lunii noiembrie atunci se înșeală. Politica externă nu se va schimba, deoarece ambele partide concurente sunt pro-ruse. În principiu, poporul va trebui să aleagă între două rele, pe cel care e mai bun. Fiecare om are alegerea sa. Eu aș vota ”împotriva tuturor”, dar aș merge la vot în mod obligatoriu, deoarece probabilitatea ca voturile să fie folosite în folosul cuiva este foarte mare.