1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Aleksei Navalnîi şi hidoşenia sistemului mafioto-kaghebist

Justiţia rusă l-a condamnat pe liderul protestatarilor şi opoziţiei neparlamentare ruse, Aleksei Navalnîi, un elocvent critic al sistemului Putin, la 5 ani de închisoare, pentru o fraudă probabil fantezistă.

În Rusia s-a mai consumat o farsă judiciară de natură să sluţească durabil chipul ţării. Un tribunal l-a condamnat pe foarte popularul lider al opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, un elocvent critic al sistemului Putin, la 5 ani de închisoare, pentru o fraudă probabil imaginară. Şi pentru conducerea unui grup infracţional care ar fi delapidat la Kirov, în provincia rusă, sume în valoare de o jumătate de milion de dolari.

Nu doar inculpatul, ci şi mai toţi observatorii occidentali sunt de acord că audierile judiciare încheiate cu osândirea lui Navalnîi n-au fost mult mai mult decât un proces politic.

Juristul rus, un blogger de mare succes care avusese ambiţia de a conduce opoziţia tot mai amplă împotriva Kremlinului şi a oligarhiei din subordinea lui Putin, e, de bună seamă, doar una din ultimele şi cele mai proeminente victime ale structurilor conduse de fostul kaghebist din Dresda.

Vina lui imprescriptibilă ţine de faptul că „a galvanizat opoziţia” anti-Putin, după cum scrie Stuart Williams, de la agenţia de ştiri France Presse, comentând durele atacuri la adresa liderului de la Kremlin lansate de Navalnîi, o figură cheie a protestelor antiguvernamentale ruseşti din 2011-2012. Manifestaţiile, extrem de ample, marcaseră faza în care Putin se pregătea să treacă pentru a treia oară la preşedinţia federaţiei.

Graţie curajului său, a forţei sale retorice, preciziei şi acurateţei acuzelor sale la adresa puternicilor zilei, Navalnîi dobdândise simpatii ieşite din comun. Devenise atât de popular încât risca să devină o ameninţare reală pentru Putin, pentru oligarhia kaghebistă şi clientela ei eternizată la pârghiile statului, politicii şi economiei.

Dată fiind priza scrierilor sale din internet şi entuziasmul pe care-l generau criticile sale nimicitoare la adresa sistemului, nimic nu l-ar fi împiedicat pe Navalnîi să facă o carieră politică strălucită.

Dacă sistemul i-ar fi permis să şi-o lanseze. Or, nici vorbă nu putea fi de aşa ceva. Nu de alta, dar bloggerul disident nu se încurcase prea mult cu limitările statului de drept şi nu sfiise să-şi avertizeze adversarii, care-l ameninţau cu urmărirea penală şi cu justiţia, că va obţine aruncarea lor după gratii, odată ce va ajunge la putere. Şi ar fi vrut să candideze la primăria Moscovei.

Or, cariera sa politică se vede, probabil, frânată pe termen lung de ultra-controversatul verdict pronunţat într-un proces pentru delapidare aproape cert şi integral fabricat. Fiindcă Navalnîi fusese anchetat, judecat şi achitat pentru acelaşi inexistent delict înainte de a deveni celebru. Fusese achitat pentru că nu se descoperise nici un prejudiciu cauzat de acţiunile sale. Or, în mod normal, nimeni nu poate fi judecat de două ori pentru aceleaşi fapte.

În plus, acuzele au rămas şi de această dată pe cât de firave, pe atât de puţin probate, plutind la un nivel abstract şi general. În final, nu s-a mai ales din întregul proces decât o mărturie contra alteia, cea, posibil mincinoasă, şi vindicativă a unui director de firmă, a cărui îndepărtare din funcţie pentru prezumtivă corupţie o ceruse Navalnîi înainte de a fi inculpat. Nici un alt manager al firmei la care lucrase acuzatul nu putuse confirma aserţiunile procurorilor. Totuşi, judecătorul se arătase suficient de docil faţă de agenda politică a sistemului ca să-şi întemeieze condamnarea pe mărturia acuzatoare.

În ultima vreme, deşi boicotat de aservita şi nivelata presă audiovizuală rusă, Navalnîi s-a transformat, cel puţin în capitala Moscova, într-un pericol tot mai acut pentru sistemul Putin. Fiindcă bloggerul a încetat să se rezume la a pune, verbal, degetul pe rană, numind formaţiunea lui Putin, Rusia Unită, „un partid de hoţi şi de escroci”. Mai nou, liderul opoziţiei se apropiase primejdios de unul dintre intimii preşedintelui ţării, scoţând în evidenţă, după cum relevă acelaşi Stuart Williams, cât de puţin justificate sunt „vastele averi, proprietăţi şi afaceri ale şefului Căilor Ferate Ruse, Vladimir Yakunin”.

În aceste condiţii nu e de mirare că puterea a considerat că Navalnîi ca şi Mihail Hodorkovsky, la vremea sa, trebuie pus urgent cu botul pe labe, în conformitate cu hidoasele cutume şi tradiţii represive ale tuturor regimurilor autoritare, dictatoriale sau totalitare. Iar una din metodele predilecte, la care obişnuieşte să recurgă sistemul Putin întru neutralizarea adversarilor săi, e utilizarea neruşinată a justiţiei politizate.

Or, împreună cu recenta osândire a unui mort, avocatul Serghei Magniţki, ucis, probabil, în închisoare, unde fusese aruncat spre a fi „cercetat”, iar apoi judecat şi condamnat postum, după ce demascase corupţia autorităţilor ruseşti, condamnarea lui Navalnîi aminteşte de paginile cele mai negre ale istoriei ruseşti, sovietice şi comuniste.

Nu e întâmplător că şi Navalnîi şi Magniţki şi-au început carierele ca jurişti şi avocaţi. Deopotrivă articulaţi, nemanipulabili şi capabili de a gândi cu propriul lor cap, cei doi au ajuns la concluzia că a tăcea sau a rămâne pasiv în faţa tăvălugului devalizărilor kaghebisto-mafiote, a corupţiei şi ne-libertăţii înseamnă să devii complice.

Date fiind verdictele de "vinovăţie" în "procesul" postmortem al lui Magniţky şi în cel actual, intentat lui Navalnîi, Stalin are toate motivele să se mândrească puternic cu succesorul său, Putin. În mormântul său, autorul celebrelor farse judiciare bolşevice ale anilor 30 ar putea fi imaginat frecându-şi mâinile de bucurie.