Alegerile prezidenţiale din Rusia - o cezură?
10 martie 2004Publicitate
Un comentariu de Miodrag Sorici adaptat de Rodica Binder
Alegerile prezidenţiale programate duminică ar marca o cezură în cariera ascendentă a actualului şi probabil viitorului Sef al Kremlinului,Vladimir Putin. Succesele fortifică.Si cine vrea să fie puternic are nevoie de succese.Vladimir Putin nu sepoate plînge că ar fi dus lipsă de cîteva importante victorii - devreme ce nimeni nu poate nega faptul că Rusia o duce azi mai bine decît cu patru ani în urmă, cînd se încheia mandatul unui Boris Elzin slăbit de boală cu o autoritate ştirbită grav şi în urma scandalurilor de corupţie.
In cei patru ani de cînd se află la Şefia Kremlinului, Vladimir Putin a reuşit nu doar să stopeze prăbuşirea economiei ruse ci să imprime acesteia o rată de creştere la care unele state occidentale nici nu pot visa măcar.
Lui Putin i-a surîs ce-i drept, cum se întîmplă uneori cu cei vrednici, şi norocul: preţul petrolului şi al gazelor naturale a fost ridicat în ultimii ani, aşa încît fluxul de încasări a avut un debit mai puternic, umplînd visteria statului. Rusia şi-a achitat astfel o bună parte din datoriile externe ,salariile şi pensiile au fost achitate la timp beneficiarilor, ceea ce nu este deloc cazul în Ucraina vecină.Standardul de viaţă al cetăţeanului de rînd a crescut. O conjunctură care face şi mai de neînţeles eforturile actualei conduceri a celei mai mari ţări din lume, de a zădărnici desfăşurarea cu adevărat democratică a alegerilor de duminică pe care oricum tot Vladimir Putin pare sortit să le cîştige.
Numai că procedurile aplicate de Seful Kremlinului, între care remanierea guvernului înainte de scrutinul prezidenţial, gravat la rîndul lui acesta din urmă de o carenţă a legitimării sale democratice, vor face mai puţin dezinvoltă şi suverană evoluţia viitoare a lui Putin în saloanele dimplomaţiei internaţionale. In eventualitatea în care Vladimir Putin mizează în continuare pe integrarea Rusiei în structurile occidentale (neexistînd deocamdată indicii că el s-ar opune acestui proces) vor trebui dinamizate tocmai mecanismele autenticei democratizări. Căci o democraţie nu poate exista fără alegeri libere, fără libertatea presei, fără separarea puterilor în stat, fără respectarea drepturilor minorităţilor. Putin însă pare mai degrabă dispus să neglijeze fundamentalele drepturi democratice, preferînd să accelereze modernizarea Rusiei cu ajutorul unei politici de mînă forte. In favoarea acestei impresii pledează şi încredinţarea conducerii celor două portofolii ministeriale de maximă importanţă: apărarea şi internele - unor oameni politici proveniţi din cercurile serviciilor secrete.In fruntea resortului de finanţe şi economie au fost plasate însă forţe reformatoare. Noul premier Michail Fradkow şi ministrul său de externe Serghei Lavrov - au trăit mai multă vreme în Apus. Iar Putin ştie prea bine că fără know-how -ul occidental economia rusă este sortită pieirii. Pe de altă parte, membrii noului cabinet ştiu că numai Seful Kremlinului are ultimul cuvînt de spus în indiferent ce domeniu.
Pe scurt: în continuare puterea se află în mîinile preşedintelui iar parlamentul nu mai este decît o maşină de votare a iniţiativelor prezidenţiale. Guvernatorii provinciilor ruse nu îndrăznesc nici ei să-l contrazică pe Putin care are la ora actuală aceeaşi putere pe care o aveau odinioară , ţarii. In atari împrejurări întrebarea care se ridică este cum va uza Vladimir Putin de aceste prerogative nelimitate de acum înainte. Rusia, a cărei privatizare a fost legitimată şi sprijinită de Putin, ceea ce trece drept un succes incontestabil al politicii sale - are nevoie de un sistem bancar solid, de reforme la nivel comunal.Pe de altă parte este previzibilă sporirea preţurilor la comubstibil şi a chiriilor - o misiune pe care nu se poate încumeta să şi-o asume decît un preşedinte bine înfipt în şa. O altă îndatorire, comparabilă şi aceasta cu muncile lui Herkules, este combaterea corupţiei care nu a cruţat nici măcar cercurile militare.Putin a cîştigat fostele alegeri promiţînd încetarea războiului din Cecenia. La cei patru ani care au trecut de-atunci Caucazul este departe de a fi fost pacificat. Occidentul are nevoie de Putin în campania antiteroristă dar el nu are voie să înceteze să-i ceară Şefului Kremlinului, soluţionarea politică a conflictului din Caucaz.
In cei patru ani de cînd se află la Şefia Kremlinului, Vladimir Putin a reuşit nu doar să stopeze prăbuşirea economiei ruse ci să imprime acesteia o rată de creştere la care unele state occidentale nici nu pot visa măcar.
Lui Putin i-a surîs ce-i drept, cum se întîmplă uneori cu cei vrednici, şi norocul: preţul petrolului şi al gazelor naturale a fost ridicat în ultimii ani, aşa încît fluxul de încasări a avut un debit mai puternic, umplînd visteria statului. Rusia şi-a achitat astfel o bună parte din datoriile externe ,salariile şi pensiile au fost achitate la timp beneficiarilor, ceea ce nu este deloc cazul în Ucraina vecină.Standardul de viaţă al cetăţeanului de rînd a crescut. O conjunctură care face şi mai de neînţeles eforturile actualei conduceri a celei mai mari ţări din lume, de a zădărnici desfăşurarea cu adevărat democratică a alegerilor de duminică pe care oricum tot Vladimir Putin pare sortit să le cîştige.
Numai că procedurile aplicate de Seful Kremlinului, între care remanierea guvernului înainte de scrutinul prezidenţial, gravat la rîndul lui acesta din urmă de o carenţă a legitimării sale democratice, vor face mai puţin dezinvoltă şi suverană evoluţia viitoare a lui Putin în saloanele dimplomaţiei internaţionale. In eventualitatea în care Vladimir Putin mizează în continuare pe integrarea Rusiei în structurile occidentale (neexistînd deocamdată indicii că el s-ar opune acestui proces) vor trebui dinamizate tocmai mecanismele autenticei democratizări. Căci o democraţie nu poate exista fără alegeri libere, fără libertatea presei, fără separarea puterilor în stat, fără respectarea drepturilor minorităţilor. Putin însă pare mai degrabă dispus să neglijeze fundamentalele drepturi democratice, preferînd să accelereze modernizarea Rusiei cu ajutorul unei politici de mînă forte. In favoarea acestei impresii pledează şi încredinţarea conducerii celor două portofolii ministeriale de maximă importanţă: apărarea şi internele - unor oameni politici proveniţi din cercurile serviciilor secrete.In fruntea resortului de finanţe şi economie au fost plasate însă forţe reformatoare. Noul premier Michail Fradkow şi ministrul său de externe Serghei Lavrov - au trăit mai multă vreme în Apus. Iar Putin ştie prea bine că fără know-how -ul occidental economia rusă este sortită pieirii. Pe de altă parte, membrii noului cabinet ştiu că numai Seful Kremlinului are ultimul cuvînt de spus în indiferent ce domeniu.
Pe scurt: în continuare puterea se află în mîinile preşedintelui iar parlamentul nu mai este decît o maşină de votare a iniţiativelor prezidenţiale. Guvernatorii provinciilor ruse nu îndrăznesc nici ei să-l contrazică pe Putin care are la ora actuală aceeaşi putere pe care o aveau odinioară , ţarii. In atari împrejurări întrebarea care se ridică este cum va uza Vladimir Putin de aceste prerogative nelimitate de acum înainte. Rusia, a cărei privatizare a fost legitimată şi sprijinită de Putin, ceea ce trece drept un succes incontestabil al politicii sale - are nevoie de un sistem bancar solid, de reforme la nivel comunal.Pe de altă parte este previzibilă sporirea preţurilor la comubstibil şi a chiriilor - o misiune pe care nu se poate încumeta să şi-o asume decît un preşedinte bine înfipt în şa. O altă îndatorire, comparabilă şi aceasta cu muncile lui Herkules, este combaterea corupţiei care nu a cruţat nici măcar cercurile militare.Putin a cîştigat fostele alegeri promiţînd încetarea războiului din Cecenia. La cei patru ani care au trecut de-atunci Caucazul este departe de a fi fost pacificat. Occidentul are nevoie de Putin în campania antiteroristă dar el nu are voie să înceteze să-i ceară Şefului Kremlinului, soluţionarea politică a conflictului din Caucaz.
Publicitate