Alegerile legislative din Turcia

„Câştigătorii acestor alegeri legislative sunt chiar cetăţenii, viitorul nostru şi stabilitatea ţării. Acest succes nu ni se va urca însă la cap, ci ne va aduce răspunderi suplimentare. Nu ne vom distanţa cu despărţi nici un milimetru de principiile republicii noastre şi vom face în continuare tot posibilul pentru integrarea în Uniunea Europeană şi pentru continuarea energică a reformelor“, a declarat Erdogan.

Electoratul din Turcia şi-a exprimat în mod indiscutabil preferinţa pentru partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), de orientare islamică moderată, al premierului Erdogan, care preia astfel aproximativ 340 din cele 550 de mandate parlamentare. Rezultatul nu-i permite însă modificarea constituţiei. Partidul ar fi beneficiat de acest drept doar în cazul în care ar fi obţinut cel puţin două treimi din cele 367 de mandate parlamentare.

Membrii partidului Justiţiei şi Dezvoltării nu sunt singurii care au motive de bucurie. Şi Partidul Acţiunii Naţionaliste, un adversar dur al Uniunii Europene, s-a clasat pe poziţia a treia cu 14,4 la sută din voturi, procent care îi permite revenirea în parlamentul de la Ankara după o absenţă de 5 ani.

Pentru prima dată, o formaţiune politică a kurzilor a reuşit să intre în parlamentul turc, şi anume, Partidul pentru o Societate Democratică. Acesta a ocolit regula pragului minim de 10 la sută, preferând să-şi prezinte membrii drept „candidaţi independenţi“.

Partidul Republican al Poporului nu prea are nici el motive de sărbătoare, din moment ce n-a obţinut mai mult de 110 mandate. În aceste condiţii, formaţiunea de stânga nu va reprezenta o opoziţie puternică.

Aceste rezultate îl obligă pe Erdogan, în ciuda victoriei clare a partidului său, să accepte mai multe compromisuri decât în trecut. Partidul Justiţiei şi Dezvoltării nu trebuie să devină prea încrezător în capacitatea sa de a decide soarta poporului la alegerile prezidenţiale, sau de a lua decizii politice. Lui Erdogan îi revine sarcina dificilă de a accelera puternic procesul de reformă, din moment ce partidul pe care îl conduce guvernează deja de 5 ani şi a beneficiat de mai mult sprijin din partea Uniunii Europene decât oricare altul din cele 59 de guverne anterioare.

Erdogan este nevoit să facă faţă unor aşteptări şi mai complexe decât în anii anteriori, deoarece rezultatul acestor alegeri îl obligă să se confrunte cu numeroşi critici din Turcia şi străinătate. Aceştia întrevăd pericolul unei noi islamizări a ţării.

În ceea ce priveşte formaţiunea politică a kurzilor, ea s-ar bucura de mai mult sprijin dacă se va elibera de reproşurile că şi-ar dori sfârşitul unităţii naţionale şi teritoriale. Declaraţiile membrilor acestui partid, care s-au pronunţat în favoarea unei federalizări a Turciei şi a instituirii unei republici federale kurde, le-au dat indirect o mâna de ajutor naţionaliştilor.