1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Alegerile germane între moartea pasiunii şi extremism

În Germania se apropie alegeri cotate de mulţi drept "plicticoase". Or, ele se vor solda cu un scor record. Nu însă pentru învingători, ci pentru populişti. Şi cu un record negativ pentru social-democraţi.

Conflict Zone - The Debate (DW/M. Altmann)

Emisiunea lui Tim Sebastian,"Conflict zone", la DW.

Un recent sondaj dat publicităţii de primul canal al televiziunii publice germane, ARD, indică probabila victorie în alegerile legilsative de la 24 septembrie a creştin-democraţilor Angelei Merkel. Aproape patru din zece alegători favorizează CDU.

Net mai antipatizaţi sunt social-democraţii lui Martin Schulz. Partidul lui Gerhard Schröder, un fost cancelar ajuns pe generoasele ştate de plată ale autoritarului preşedinte rus, Vladimir Putin, pare osândit să alunece pe un plan înclinat la capătul căruia va înregistra cel mai rău rezultat din întreaga sa istorie postbelică. 

Sondajele văd SPD căzut adânc. Unele plasează istoricul partid care a condus ani buni Germania sub Willy Brandt şi Helmut Schmidt la doar 23 sau 22 la sută. Iar sondajul ARD, realizat cu 10 zile înainte de scrutin, îi credita chiar pe social-democraţi cu doar 20 la sută din voturi.

Şocante, nu doar pentru experţi, sunt şi alte rezultate ale cercetării sociologice privind opţiunile politice şi intenţiile de vot ale germanilor. De pildă scorul uriaş pentru o formaţiune care n-a mai concurat vreodată pentru mandate în Bundestag, pe care pare că-l va obţine AfD, Alternativa pentru Germania.

Populiştii de dreapta ar urma să-şi adjudece, potrivit sondajului ARD, 12 la sută. Ar deveni cea de a treia forţă politică germană şi ar începe să taloneze cele două formaţiuni mari, zise ”populare”, din care una, cea social-democrată, se îndreaptă parcă irepresibil spre insignifianţă.

În fine, partide care păreau imposibil de dislocat dintr-un constant succes şi-o creştere nu mai puţin constantă, precum ecologiştii, sunt în scădere şi încep să tremure de frică să nu rateze baremul de 5 la sută din sufragii, pragul electoral a cărui atingere e biletul de intrare în parlament.

Mai bună e situaţia postcomuniştilor din partidul numit „Stânga”. Aproximativ nouă la sută din alegători le ţin isonul. Or, extremiştii neomarxişti nu se mulţumesc să vrea să desfiinţeze NATO. Ori să-i lingă tălpile lui Putin. Susţin şi menţinerea în administraţia americană a dubiosului software rusesc creat de compania de protecţie antivirus, Kaspersky. Care se suspectează că ar putea sustrage şi vinde Kremlinului o grămadă de secrete americane.

Victime în războiul informaţional dus cu mare aplomb şi succes de ruşi în ultimii ani a devenit şi partidul liberal german, FDP. Al cărui lider a derapat recent moral, propunând electoratului să admită din raţiuni ”realpolitice” anexarea de către ruşi a Crimeii.

Totuşi circa nouă la sută par să vrea să-i voteze pe liberali. Care profită de pe urma tinereţii şi elanul ultrapragmaticului lor lider Christian Lindner, ca şi de pe urma refuzului comprehensibil al unor alegători de centru-dreapta de a mai opta pentru partidul Angelei Merkel, o cancelară parcă veşnică, aflată la finele celui de-al treilea ei mandat.

Dar cum e oare posibil ca, la mică distanţă de suprafaţa linişitită a apei politice germane să se ascundă vârtejuri mortale? ”Is it not the economy, stupid?” Nu e oare fulminantul triumf economic al Germaniei un argument suficient spre a calma orice posibilă propensiune spre extremism ori schimbare politică a nemţilor? Şi nu e certă victoria Angelei Merkel? Nu sunt minime deosebirile dintre ea şi contracandidatul ei Schulz, între creştin-democraţi, liberali, ecologişti şi social-democraţi, în genere? N-a fost campania lor electorală o plictiseală monumentală? Nu sunt candidaţii "moartea pasiunii?" 

Între partidele establishmentului deosebirile sunt realmente greu decelabile. Dacă nu de-a dreptul inexistente. Favorizate de propaganda Kremlinului şi de autoizolarea de popor şi de grijile lui securitare a unei mari părţi a elitei, neîncrederea în ele a crescut sensibil. A sporit, atingând cote alarmante, în special scepticismul iscat de presa care susţine partidele clasice, precum şi mefienţa în promisiunile candidaţilor establishmentului, în special în domeniul interesând ardent electoratul, în speţă lupta antiteroristă, combaterea infracţiunilor de zi cu zi şi îngrădirea migraţiei.

Subiectele cu pricina au eclipsat varii alte preocupări. Chiar şi cele pentru restabilirea justiţiei sociale, calul de bătaie al stângii. Alegătorii continuă, e-adevărat, să creadă, în proporţie semnificativă, în ciuda tuturor rezervelor faţă de cancelară şi de bilanţul ei controversat, că ar avea neapărată nevoie, în agitata lume actuală, de ”o îmblânzitoare de lei precum Merkel”, după cum afirma sociologul Stephan Grünwald.

Pe de altă parte, o treime din electorat se declară nehotărâtă la doar câteva zile înainte de scrutin. Cum vor opta aceşti oameni? Nu e probabil ca dificultatea lor de a se decide să ţină de o secretă simpatie pentru populişti? Se ştie din experienţă, că, dată fiind demonizarea formaţiunilor de dreapta în presa mainstream şi marginalizarea adepţilor lor, mulţi cetăţeni se feresc să-şi admită deschis opţiunile populiste. Or, semnificativ poate pentru scorul final al populiştilor, la 24 septembrie, circa 21 la sută dintre alegătorii germani se despart de elita politică şi mediatică şi califică drept "acceptabil" accesul în Bundestag al Alternativei pentru Germania. 

Alimentate de consensul globalist, relativist şi politic corect al partidelor clasice, pe care doar populiştii îl contestă, preferinţele pentru partidul lor riscă să se consolideze şi să crească. Şi ameninţă să reconfigureze durabil scena politică germană, transformând AfD în unica opoziţie veritabilă. Această reconfigurare s-ar produce spre paguba concomitentă a democraţiei nemţeşti şi a întregii Uniuni Europene, în care germanii sunt primus inter pares.