Alegerile europarlamentare: Mod de întrebuinţare

În faţa alegerilor de duminică, cei mai mulţi dintre români nu au această dilemă. În primul rînd nu o au cei care nu vor merge la vot, între ei numărîndu-se un procent însemnat al simpatizanţilor PDL care au fost dezamăgiţi de rezultatul votului lor la alegerile parlamentare din toamnă, rezultat concretizat în alianţa PDL-PSD.

În al doilea rînd, dilema „Eu cu cine votez?” nu o au în general acei pensionari disciplinaţi care au pus ştampila pe sigla PSD la toate scrutinurile electorale, de 20 de ani încoace. La fel stau lucrurile şi în mediul rural, unde sondajele de opinie indică o pondere substanţial mai mare a celor care vor vota PSD, faţă de celelalte partide.

În fine, nu cred să aibă această dilemă nici susţinătorii activişti ai liberalilor sau cei ai democrat-liberalilor, pentru care nu contează atît candidaţii, cît mai ales dorinţa lor susţinută de a scăpa de PSD.

După cum era de aşteptat, în campania electorală pentru alegerile europene partidele au abordat cu insistenţă teme naţionale, mizînd desigur pe aşteptările electoratului, dar şi pe lipsa de informare a acestuia privitor la problemele comune europene.

Am văzut din Eurobarometrul dat publicităţii în prima jumătate a lunii mai că principalele preocupări ale românilor sînt de natură economică, cu accent pe problema şomajului, a agriculturii, a inflaţiei şi a puterii de cumpărare.

Toate aceste preocupări se regăsesc desigur şi în discursurile şi manifestele electorale ale partidelor. Dar ştiu oare românii cît de prost a fost negociat, de pildă, capitolul privind Agricultura de către oficialii români în perioada de preaderare la Uniunea Europeană? Evident că nu ştiu, iar candidaţii noştri pentru Parlamentul European nu fac decît să livreze nişte speranţe în bună parte deşarte legate de dezvoltarea agriculturii.

Campania aceasta tăcută, cu mici excepţii, pentru alegerile europene de duminică ne arată pe de o parte siguranţa partidelor pe electoratul fidel, iar pe de altă parte ne indică un procent de absenteism asumat cu bună ştiinţă de actorii politici. Aici cred că este partea cea mai lipsită de responsabilitate a liderilor politici.

Mobilizarea electoratului, mai exact cîştigarea acelui electorat pasiv, este una din marile lipsuri ale partidelor din România. Acest electorat pasiv a decis nu de puţine ori rezultatul alegerilor, fie ele locale, parlamentare ori prezidenţiale.

Este aceasta o eroare a partidelor, sau o strategie bine calculată a acestora, prin care încearcă să evite eventualele surprize venite din partea electoratului pasiv? După experienţele de pînă acum, înclin să cred că un procent confortabil de absenteism face parte din calculul rece al acelor partide care preferă să se sprijine pe electoratul lor fidel.

Autor: George Arun
Redactor: Petre M. Iancu