1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Alegerile din Rusia: oile, paznici la turma lupilor

Chiar dacă, în fapt, e limpede că Vladimir Putin a intrat în cursa pentru Kremlin fără contracandidat real, un adversar totuşi există: baremul de 50% din voturi fără de care orice victorie are doar o valoare relativă.

Prin fereastra de la etajul trei al clădirii, o fostă fabrică de la marginea Moscovei, se văd norii de aburi ieşind prin coşurile unei termocentrale. Fierbinte e atmosfera şi în dosul ferestrei. Iulia Drogova şi colegii ei din proiectul "Cetăţeni votanţi" fac parte dintr-o mai amplă mişcare având ca obiectiv corectitudinea alegerilor prezidenţiale.

Chiar dacă, în fapt, e limpede că Vladimir Putin a intrat în cursa pentru Kremlin fără contracandidat real, un adversar totuşi există: baremul de 50% din voturi fără de care orice victorie are doar o valoare relativă. Sondajele îi dau mai multe procente dar recentele alegeri parlamentare, din decembrie 2011, cu manipulările post-electorale în favoarea forţelor fidele actualei puteri au asmuţit scepticismul şi prudenţa ruşilor. Iulia Drogova îşi doreşte să obstrucţioneze repetarea unor asemenea nereguli - sau, cel puţin, să intre în posesia cât mai multor probe incriminatoare. Ca atare, în duminica alegerilor coordonează activitatea observatorilor independenţi trimişi să observe procesul de vot în Moscova - şi nu-s deloc puţini cei care s-au angajat voluntari, în săptămânile scurse de la scrutinul legislativ, chiar de opt ori mai mulţi decât în urmă cu trei luni. "Cetăţeni obişnuiţi, cu un grad ridicat de educaţie, majoritatea între 30 şi 40 de ani, unii dintre ei chiar din echipele manageriale ale firmelor la care lucrează", portretizează Matvei Petuciov, un tânăr cu barbă şi cercel în urechea stângă, profesor de fizică în viaţa de zi cu zi.

La nivelul Rusiei s-au mobilizat câteva zeci de mii de observatori voluntari, pe lângă cei 200 trimişi de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. O bună parte sunt chiar simpatizanţi ai premierului Putin. Manualul observatorilor descrie o muncă deloc simplă: fiecărui voluntar îi revine sarcina de a supraveghea în amănunt şi detaliu până la zece secţii de vot (dintr-un total de 94.000, oricum greu de acoperit) şi să îşi păstreze concentrarea până târziu în noapte; în plus, trebuie să fie apt să supravieţuiască reticenţei uneori agresive a autorităţilor electorale. Cu puţine zile înainte de duminica alegerilor, un înalt responsabil al acestora din urmă a avertizat că numărătoarea paralelă a voturilor propusă de oengişti frizează limitele penalului.

Lilia Shibanova, şefa asociaţiei Golos ("Votul") aminteşte că accesul în secţii a fost în numeroase cazuri interzis observatorilor, în decembrie. Pe de altă parte, în locuri precum Cecenia, e chiar periculos să trimiţi civili cu pretenţii democratice: martori oculari povestesc despre cum, în decembrie, la închiderea votului, lumina s-a stins iar persoane înarmate au pătruns în secţii şi au luat, pur şi simplu, urnele. Rezultatul votului din decembrie a fost, în proporţie de 90%, favorabil Kremlinului.

Practic, Putin ar cam putea să câştige fără încălcarea principiilor democratice. Dar nimic nu poate fi lăsat în voia sorţii, astfel că o serie de prevederi din legea electorală favorizează manipularea protocoalelor şi proceselor verbale din secţiile de votare; în plus, întreprinderile de stat sunt pregătite pentru "carusel", nimic altceva decât turismul electoral. Cât despre camerele de filmare cerute chiar de Putin în fiecare secţie, acestea nu pot surprinde toate detaliile - şi, cu siguranţă, nu vor putea supraveghea numărătoarea propriu-zisă a voturilor.

Autor: Roman Goncharenko (Moscova) / Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz