1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Alegerile din Franţa, prin lentilă românească

Felul cum sunt evaluate la Bucureşti alegerile din Franţa pune în evidenţă o boală mai gravă a societăţii româneşti, care mizează excesiv de mult pe migraţia forţei sale de muncă.

Lumea se întreabă fireşte ce efecte vor avea alegerile din Franţa asupra României. Primul ministru a răspuns diplomatic că ”orişicine va fi, va fi binevenit”, iar Teodor Paleologu, care a votat cu Nicolas Sarkozy la ambasada Franţei de la Bucureşti, a dorit să preîntâmpine temerile exprimate deschis sau doar sugerate, declarând că ”Sarkozy este un bun european, nu este deloc o ameninţare pentru România”.

Victor Ponta scrisese, în schimb, pe blogul său că ”Demagogia şi oportunismul lui Sarkozy au afectat şi România (profitând şi de jalnica şi umilitoarea prestaţie a lui Băsescu pe plan european), în faimoasele scandaluri cu expulzarea ţiganilor şi mai recent cu sabotarea Spaţiului Schengen”. Preşedintele PSD a dorit, în plus, să dea o veste bună, anunţând că victoria lui François Hollande ar putea aduce în fruntea guvernului de la Paris pe Martine Aubry sau Pierre Moscovici, pe care îi cunoaşte personal şi cu care ar putea lega o mai bună colaborare politică.

Lăsând deoparte polemica firească pe care Victor Ponta o duce cu cu Traian Băsescu prin intermediul alegerilor franceze, observăm o constantă puternică a politicii româneşti: de la dreapta la stânga, fără excepţii vizibile, societatea românească priveşte cu îngrijorare restrângerea fie şi temporară a liberei circulaţii a forţei de muncă sau cu alte cuvinte a migraţiei româneşti în Europa occidentală. Este o stare de spirit şi o aşteptare care reprezintă, în realitate, una dintre marile slăbiciuni ale societăţii româneşti.

Este bine ca lumea să circule liber, dar proiectul unor plecări masive (cu milioanele), fie pentru o muncă cinstită, fie pentru a profita pur şi simplu de un sistem de asistenţă socială mai generos, ca să nu mai vorbim de reţelele scandaloase de cerşetorie impudică, reprezintă ceva nefiresc. Încă de pe băncile şcolii, tinerii se pregătesc să plece şi, fie că o vor face fie că nu, ei alimentează această imensă aşteptare a porţilor deschise către Vest.

Politica preşedintelui Traian Băsescu a fost greşită, printre altele, şi pentru că nu şi-a propus nicio clipă să creeze aşteptări diferite, să exalte dorinţa de a trăi în ţară, să confere o nouă strălucire sentimentului naţional, nu în sensul său de excluziune sau de revanşă istorică, ci în acela de solidaritate comunitară. Preşedintele şi partizanii săi au cultivat, dimpotrivă, gustul pentru plecare şi un tip de solidaritate transfrontalieră care are de a face mai mult cu etnicul pur şi cu sângele decât cu ideea politică de naţiune.

Un simptom al acestei boli mai adânci este că alegerile din Franţa sunt evaluate la Bucureşti dintr-o unică perspectivă: libera circulaţie a muncitorilor şi admiterea în Spaţiul Schengen. Să nu omitem că ridicarea barierelor Schengen nu reprezintă deloc doar o chestiune de ”demnitate naţională”, aşa cum a susţinut la un moment preşedintele în pană de argumente, ci şi speranţa precisă de a putea rămâne în Vest dincolo de termenul legal prevăzut astăzi.

Teodor Paleologu, o vizibilă excepţie, a declarat, după ce şi-a exprimat dreptul de vot ca cetăţean francez, că Nicolas Sarkozy este ”un bun european”.

Dar caracterizarea aceasta este ambiguă. Olandezii care cer închiderea porţilor Schengen pentru România şi Bulgaria se consideră de fapt, în mod programatic, ”apărători ai europenităţii”, ceea ce ne arată că operăm cu concepte politice diferite. Dacă pentru unii ”Europa” este un spaţiu exclusiv orizontal al liberei mişcări şi rătăciri oportuniste după noi resurse, pentru alţii mai este încă, poate, o formă de autohtonie statornică şi o construcţie pe verticală.

În realitate, dacă Opoziţia doreşte să schimbe din rădăcină politica lui Traian Băsescu şi nu doar părţile sale de suprafaţă, ar trebui să se despartă de cultul acesta implicit, dar insistent al diasporei, care înseamnă ”împrăştiere” şi „risipire”, şi să relanseze ideea construcţiei locale şi naţionale.