1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Alegerile din Franţa şi ”cauza” românească

PDL şi preşedintele Traian Băsescu nu manifestă niciun entuziasm pentru alegerile prezidenţiale din Franţa, căci victoria dreptei nu promite o amelioare a relaţiilor româno-franceze.

Francois Hollande vs. Nicolas Sarkozy. Sau invers.

Francois Hollande vs. Nicolas Sarkozy. Sau invers.

Alegerile din Franţa, acolo unde socialiştii speră să prea ia puterea prin François Hollande, nu ar putea să aducă pentru România, decât o schimbare în bine. Cea mai severă expresie a reticenţei faţă de estici (şi faţă de imigraţie în general) aparţine cu siguranţă dreptei, ceea ce permite românilor să spere că stânga va aduce cel puţin o schimbare de atmosferă.

Autorităţile române au exprimat speranţa ca dosarul Schengen să primească o rezolvare în toamna acestui an, dar ele au evitat să spună că nu ar fi vorba de fapt decât de o mică concesie. La toamnă, dacă anumite aşteptări vor fi confirmate, doar aeroporturile vor fi admise în spaţiul de liberă circulaţie, dar nu şi frontierele terestre.

Aşadar, în cazul cel mai bun România va asista în toamnă la un eşec vopsit în culorile victoriei.

Dosarul Schengen ţine însă mai mult de atmosferă, de starea spiritului public occidental sau, în termeni politici, de sensibilităţile de stânga sau de dreapta. Asocierea dosarului Schengen cu MCV a reprezentat, cel puţin în parte, tentativa guvernelor de dreapta de a oferi refuzului lor o justificare mai uşor de exprimat, o reducţie a problemei foarte delicate a ”imigraţiei” estice la problema mai uşor de formulat a reformei în Justiţie. Sau, cu alte cuvinte, invocarea restanţelor reformei judiciare din România permite să se mai tragă de timp cel puţin până în 2014, când şi ultimile restricţii privind libera circulaţie vor trebui retrase.

Dreapta aflată la putere în România a fost pusă într-o situaţie cu totul inconfortabilă. În reuniunile Consiliului European, Preşedintele Traian Băsescu a solicitat insistent ”colegilor ” săi de grup politic (popularii în sens larg) exact ceea ce aceştia nu acceptau şi nici nu doreau să audă: admiterea în Schengen şi ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii, sau cu alte cuvinte deschiderea completă a porţilor pentru ”imigraţia” estică. Oficial ea nu poate fi numită ”imigraţie”, dar toţi continuă să o trateze în practică ca şi cum ar fi. În grupul PPE din Parlamentul European, deputaţii PDL au avut parte de o ambianţă mai puţin încordată, căci Parlamentul nu are putere de decizie, dar în esenţă solicitările lor particulare legate de ridicarea restricţiilor din calea liberei circulaţii au fost primite cu aceeaşi lipsă de entuziasm.

În partea stângă însă, cel puţin la nivel retoric, ambianţa a fost mai bună. Stânga românească a fost în context european mereu mai la mai locul ei decât dreapta românească, nevoită de condiţiile vieţii naţionale să asume poziţii nepotrivite cu contextul. Mai ales acum într-o perioadă în care dreapta se repliază pe poziţii anti-imigraţie, românii cer tocmai contrariul. Pentru un partid de dreapta care doreşte să fie perfect sincron cu dreapta occidentală pare oarecum neoportun să susţină ridicarea barierelor în calea liberei circulaţii şi în plus admiterea unei ţări ca Turcia.

Nu este deloc sigur, că o eventuală victorie a lui François Hollande în alegerile prezidenţiale din Franţa va permite o reevaluare imediată a dosarului Schengen, (care depinde de foarte mulţi actori), dar la Bucureşti se poate spera, cel puţin, într-o schimbare de optică. PDL şi guvernul preşedintelui Băsescu, încântate altădată să salute victoria dreptei în Europa occidentală şi-au pierdut complet entuziasmul, căci ştiu că o realegere a lui Nicolas Sarkozy nu va fi deloc în avantajul ”cauzei” româneşti. PSD-ul însă pare dimpotrivă că se bucură de pe acum de şansa unei solidarităţi socialiste.