1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Alegerile din Berlin şi Mecklenburg-Pomerania anterioară

Duminică vor avea loc alegeri locale în oraşul Berlin şi landul Mecklenburg-Pomerania anterioară. Aceste regiuni sunt singurele în care la putere se află două partide de stângă, socialdemocraţii şi partidul socialist de stânga. În Mecklenburg- Pomerania anterioară există riscul ca partidul de extremă dreaptă NPD să intre în parlamentul de land şi prin posibila slabă participare la urne.

Socialdemocratul Klaus Wowereit, actualul primar al Berlinului, în plină campanie electorală.

Socialdemocratul Klaus Wowereit, actualul primar al Berlinului, în plină campanie electorală.

Margret Seeman, deputată a partidului socialdemocrat în landul Mecklenburg-Pomerania anterioară a avut parte de surprize neplăcute în timpul campaniei electorale. Membrii ai extremei drepte au înconjurat standul socialdemocraţilor şi i-au ameninţat că partidul acesta va fi şters de pe faţa pământului.

„Am reacţionat destul de hotărât, fiindcă extrema dreaptă a încercat aşa ceva deja în timpul regimului nazist şi încă existăm şi vom rămâne tot aici şi în viitor”, a declarat Seeman.

Încercări de intimidare a membrilor partidelor de stânga au fost înregistrate şi la Berlin. De când a intrat în parlamentul din landul Saxonia, partidul de extremă dreapta NPD a devenit tot mai popular şi în capitala germană. Liderul NPD Udo Voigt explică:

„Cine are Berlinul, are întreaga Germanie, aceasta este părerea mea personală, şi pentru partidul NPD aceasta este o campanie electorală foarte importantă, fiindcă vrem să cucerim primăriile şi din această poziţie să obţinem şi camera deputaţilor.”

La ora actuală, pragul de cinci procente pentru camera deputaţilor a parlamentului de land pare încă prea înalt pentru partidul de extremă dreaptă NPD. Însă pentru intrarea în parlamentele locale al oraşelor sunt de ajuns trei procente, care par accesibile partidului în unele zone ale Berlinului. Ultimele sondaje din Mecklenburg-Pomerania anterioară acordă partidului NPD chiar şapte procente, ceea ce ar duce la intrarea extremei drepte în parlamentul de land. Berlin şi Mecklenburg -Pomarania anterioară sunt printre cele mai sărace landuri germane, dominate de o rată înaltă de şomaj. Această problemă nu a fost rezolvată de guvernanţii socialişti.

Actualul primar socialdemocrat al Berlinului Klaus Wowereit îi consolează pe alegători făcând trimiteri la următorii cinci ani:

„Desigur, crearea a noi locuri de muncă şi îmbunătăţirea situaţiei economice sunt prioritatea numărul unu a fiecărui regim. Acest lucru se reflectă în fiecare sondaj de opinie şi este tema care îi preocupă cel mai mult pe berlinezi.”

Berlinul se confruntă cu schimbările de structură după căderea zidului şi are datorii de 60 de miliarde de euro. Şi landul Mecklenburg - Pomerania anterioară se luptă cu probleme grave de când s-a reunificat Germania, deoarece rolul agriculturii a scăzut. Înainte de reunificare, 180.000 de persoane lucrau în acest domeniu, în prezent au rămas doar 25.000. Landul est-german mizează pe turism, însă acest domeniu al economiei ar avea de suferit din cauza imaginii negative a regiunii datorate succesului partidului de extremă dreaptă, subliniază socialdemocratul Harald Ringstorff:

„Dacă dreapta s-ar bucura de o reuşită la aceste alegeri, acest lucru ar dăuna mult imaginii unei regiuni turistice care se vrea deschisă. Dreapta are un răspuns pentru orice întrebare, dar duce lipsă de soluţii.”

Problema cea mai mare este însă lipsa de încredere a cetăţenilor în celelalte partide. Campania electorală pare să treacă pe lângă ei, iar politicienii se tem de cea mai redusă participare la vot din istoria alegerilor de land. Partidul NPD ar putea să profite de această atmosferă şi să mobilizeze acele părţi ale populaţiei dispuse să protesteze împotriva partidelor de guvernământ.

  • Data 15.09.2006
  • Autoare/Autor Bernd Grässler / Alexandra Sora
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1K3
  • Data 15.09.2006
  • Autoare/Autor Bernd Grässler / Alexandra Sora
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1K3